Transportul public de călători din municipiul Galați a fost reluat astăzi, 5 noiembrie, în jurul orei 12,00, după ce a fost paralizat complet de un protest spontan al tuturor salariaților declanșat în această dimineață la ora 4,30, chiar de la începutul programului.
Niciun autobuz, troleibuz sau tramvai nu a ieșit vineri dimineață pe traseu, în semn de protest al șoferilor și vatmanilor faţă de deciziile recente ale conducerii Transurb care le afectează veniturile.
Ei sunt nemulțumiți de decizia conducerii societății de a plăti la interval de 90 de zile orele suplimentare lucrate de salariaţi şi de a renunţa la programul de weekend pentru controlori, dispeceri şi cei care lucrează la monitorizarea traficului – categoriile de angajați cu cele mai mici venituri, ale căror salarii ar urma să scadă cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei. Salariații mai sunt nemulțumiți de faptul că indicele de inflație pe anul trecut, de 2,6%, reprezentând 142 de lei, nu le-a fost adăugat nici până acum în salarii, deși acest lucru ar fi trebuit să se întâmple încă de la începutul acestui an.
Pentru aceleași revendicări, zeci de salariați ai Transurb au oprit lucrul și luni, însă timp de numai o oră.
Astăzi, după mai multe ore de negocieri, conducerea Transurb și sindicatele au bătut palma, iar salariații au revenit la lucru. S-au hotărât următoarele:
- Orele suplimentare vor fi achitate în luna următoare, ca și până acum, însă numai în limita a 32 de ore suplimentare pe lună. Pentru ce depășește – se va da timp liber în compensare.
- Indicele de inflație se va plăti din 1 noiembrie, pentru ultimele două luni ale acestui an. Celelalte zece luni sunt pierdute.
- Programul de sâmbătă și duminică al controlorilor și dispecerilor va reveni la normal în acest weekend, urmând ca apoi conducerea și sindicatele să facă o analiză a costurilor care să fie prezentată Consiliului de Administrație.
Conform directorului general al Transurb, Dorian Dumitru, există în continuare riscul ca în buget să nu existe bani pentru plata integrală a salariilor pe decembrie.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat joi, 4 noiembrie, epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), după numai 5 zile de la lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare, informează fonduri-structurale.ro.
Astfel, în intervalul 29 octombrie, ora 9.00 – 3 noiembrie, ora 9.00, AFIR a primit online 4.828 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 300,8 milioane de euro, de 6 ori mai mult decât alocarea disponibilă.
AFIR a precizat faptul că alocarea stabilită de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală a fost de 50 de milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 75 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare.
Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (300,8 mil. euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (75 mil. euro).
Printre activitățile eligibile pentru finanțare prin submăsura 6.2 se regăsesc: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.
E-Distribuţie Dobrogea, operator de distribuţie a energiei electrice din grupul Enel, va începe săptămâna aceasta lucrările de relocare a reţelelor de medie tensiune din zona Smârdan - Măcin, pentru a permite realizarea unui drum naţional proiectat pentru accesul la noul pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila, informează Agerpres.
Conform unui comunicat al companiei, lucrările vor fi finalizate până în primăvara anului viitor. Traseul pentru reţeaua de medie tensiune a fost reproiectat pentru a facilita construirea noului drum de acces de pe malul dobrogean către noul pod suspendat peste Dunăre, ce va fluidiza traficul dinspre Brăila spre Măcin.
Proiectul constă într-o supratraversare (construirea rețelei peste noul drum naţional) şi două relocări ale liniei de medie tensiune existente, urmând să fie postaţi 19 stâlpi de medie tensiune, doi stâlpi de înaltă tensiune, cu un traseu în lungime de 3,5 kilometri de reţea de medie tensiune.
În plus, tot în Dobrogea, E-Distribuţie are planificate, în 2021, investiţii de 176 milioane de lei, pentru modernizarea şi digitalizarea reţelelor electrice, inclusiv prin instalarea de contoare inteligente.
Agerpres informează că Mărioara-Artemis Gătej a fost numită în funcția de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu, printr-o decizie a prim-ministrului interimar Florin Cîțu. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Mărioara Gătej a mai ocupat o dată această funcție, în perioada februarie 2020 – martie 2021.
Mărioara Gătej a mai lucrat, din 2012, în cadrul Comisariatului Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu. Anterior, a condus, timp de 12 ani, Comisariatul Judeţean Galați pentru Protecţia Consumatorilor.
Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială din România după cifra de afaceri, se află pe primul loc în topul profiturilor din regiunea Europei de Sud-Est, cu un câştig net de aproape 300 de milioane de euro în 2020, arată clasamentul SEE Top 100, realizat de SeeNews, un furnizor de ştiri de business cu sediul în Sofia, citat de Mediafax.
Și următoarele trei poziții ale topului câștigurilor sunt ocupate tot de companii din România.
Astfel, Hidroelectrica se află pe locul al doilea, cu un câştig de 298,1 milioane euro, OMV Petrom pe poziţia a treia, cu 283,7 mil. euro profit anul trecut, iar Romgaz pe locul al patrulea, cu un profit de 262,6 milioane euro. A cincea poziţie este ocupată de grupul sloven Krka, activ în industria farma.
Zona SEE include ţările din sud-estul Europei, adică Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, România, Serbia, Turcia, Republica Moldova şi Slovenia.
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Lóránd-Árpád Fülöp, a semnat, joi, dispoziţia de demarare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public.
Începând din 21 octombrie, unitățile administrativ-teritoriale care doresc să aplice pentru finanțare în cadrul Programului Iluminat Public își pot crea conturile de utilizator în aplicația informatică pusă la dispoziție pe site-ul AFM.
Începând cu data de 25 octombrie 2021, ora 10.00, solicitanții vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
Bugetul alocat sesiunii de finanțare este de 500 de milioane de lei.
Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică.
Finanțarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.
Finanțarea se acordă în funcție de categoria unității administrativ-teritoriale, după cum urmează:
* pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori — maximum 1.000.000 lei;
* pentru comune cu o populație de peste 5.001 de locuitori — maximum 2.000.000 lei;
* pentru orașe — maximum 3.000.000 lei;
* pentru municipii de rang 0 — municipiul București — maximum 25.000.000 lei;
* pentru municipii de rang I (cum este Galațiul) — maximum 6.000.000 lei;
* pentru municipii de rang II — maximum 5.000.000 lei.
Înscrierile în aplicație se realizează în limita a 150% a bugetului alocat programului.
Consiliul Local Galați a adoptat două proiecte privind realizarea a două creșe noi, pe str. Brăilei nr.184 (în curtea Școlii nr.1, pentru 40 de copii) și pe str. Feroviarilor nr. 20 A (în cartierul Micro 13, pentru 110 copii).
Cele două proiecte presupun predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, a amplasamentelor şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivelor de investiţii.
Consiliul Local Galaţi se obligă să asigure, în condiţiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitare şi pentru organizarea şantierului.
În același timp, CL Galați va asigura finanțarea cheltuielilor pentru racordurile la utilităţi (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.).
Totodată, Consiliul Local Galaţi se obligă ca, după predarea amplasamentelor şi a obiectivelor realizate, să menţină destinaţia acestora şi să le întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat construcția a 138 de creșe noi, la nivel național, cu finanțare asigurată de minister, din buget propriu.
Nuclearelectrica anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național, joi dimineață, ca urmare a declanșării întrerupătoarelor de livrare a energiei în Sistemul Energetic Național, relatează Mediafax.
Specialiștii CNE Cernavoda investighează cauza care a condus la declanșarea întrerupătoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automată a Unității 2 de la SEN.
„Deconectarea automată a Unității 2 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații. Deconectarea automată a Unității 2, precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, anunță compania.
În perioada ianuarie-august 2021, prin intermediul AJOFM Galați au fost încadrate în muncă 3.437 de persoane, dintre care 1.509 femei, informează instituția. Din acestea, 1.804 persoane au peste 45 de ani, 620 au mai puțin de 25 ani, 606 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, iar 407 au între 25 și 35 de ani.
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.982 provin din mediul urban, iar 1.455 persoane sunt din mediul rural.
Cele mai multe dintre persoanele angajate prin AJOFM Galați în acest an sunt cu studii profesionale/arte și meserii (974), urmate de cele cu studii gimnaziale (956). Numărul celor cu studii liceale este de 932, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 345. Persoanele cu studii primare și fără studii sunt în număr de 157, iar cele cu studii postliceale încadrate sunt 73 la număr.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Galați, 1.105 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
De asemenea, în perioada ianuarie-august 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.908 persoane.
Sindicaliștii din Cartel ALFA au decis să suspende mitingul care era programat astăzi, 7 octombrie, în fața sediului guvernului, chiar de Ziua Internațională a Muncii decente.
„Având în vedere situația epidemiologică, rata de infectare din acest moment, precum și reglementările în vigoare, Comitetul Confederal al CNS Cartel ALFA a decis suspendarea protestului programat pentru data de 7 octombrie. Suntem însă pregătiți ca, indiferent de guvernarea care va veni, să reacționăm la nefocalizarea acțiunii guvernului față de prioritățile lucrătorilor:
- Deblocarea negocierilor colective prin modificarea Legii dialogului social L62/2011 pentru a face posibilă negocierea la toate nivelurile și reașezarea salariilor corect în funcție de calificări, pregătire și experiență; Lipsa negocierii colective a condus la rata atât de ridicată a salariaților plătiți cu salariul minim – în prezent 1,7 mil. de lucrători, dar si la creșterea evaziunii fiscale. Menținerea blocată a acestui instrument va îngroșa și mai mult numărul lucrătorilor încadrați la minim, așa cum se întâmplă în fiecare an din 2011 când a fost eliminată negocierea la nivel de sector și național;
- Stoparea creșterii aberante a prețurilor la energie prin plafonarea imediată a prețurilor, așa cum au făcut mai multe țări europene;
- Aplicarea integrală a legii 153/2017 privind salarizarea în sectorul public;
- Pensii echitabile, aplicarea legii prorogate”, se arată într-un comunicat remis de Cartel ALFA.