Sindicaliștii din Cartel ALFA au decis să suspende mitingul care era programat astăzi, 7 octombrie, în fața sediului guvernului, chiar de Ziua Internațională a Muncii decente.
„Având în vedere situația epidemiologică, rata de infectare din acest moment, precum și reglementările în vigoare, Comitetul Confederal al CNS Cartel ALFA a decis suspendarea protestului programat pentru data de 7 octombrie. Suntem însă pregătiți ca, indiferent de guvernarea care va veni, să reacționăm la nefocalizarea acțiunii guvernului față de prioritățile lucrătorilor:
- Deblocarea negocierilor colective prin modificarea Legii dialogului social L62/2011 pentru a face posibilă negocierea la toate nivelurile și reașezarea salariilor corect în funcție de calificări, pregătire și experiență; Lipsa negocierii colective a condus la rata atât de ridicată a salariaților plătiți cu salariul minim – în prezent 1,7 mil. de lucrători, dar si la creșterea evaziunii fiscale. Menținerea blocată a acestui instrument va îngroșa și mai mult numărul lucrătorilor încadrați la minim, așa cum se întâmplă în fiecare an din 2011 când a fost eliminată negocierea la nivel de sector și național;
- Stoparea creșterii aberante a prețurilor la energie prin plafonarea imediată a prețurilor, așa cum au făcut mai multe țări europene;
- Aplicarea integrală a legii 153/2017 privind salarizarea în sectorul public;
- Pensii echitabile, aplicarea legii prorogate”, se arată într-un comunicat remis de Cartel ALFA.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display