Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape de valoare nominală egală, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor. De la 1 ianuarie este aplicată a doua creștere de 20%, astfel încât cuantumul alocației a devenit 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.
„Vom putea plăti alocațiile majorate cu 20 la sută la începutul acestui an și intrate deja în plată începând cu luna februarie”, a declarat vineri pentru Digi24 ministrul muncii, Raluca Turcan.
Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, majorarea alocației pentru copii până la nivelul de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap, respectiv până la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, se realizează etapizat prin majorarea cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferenţa dintre cuantumul de 600 lei, respectiv 300 lei, şi cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020, precizează vineri seara un comunicat al Ministerului Finanțelor, citat de Mediafax.
OUG 123/2020 prevede creșterea alocațiilor în cinci etape de valoare nominală egală, respectiv 58 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap și 29 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. Astfel, dacă raportăm cuantumul alocației de la 1 ianuarie 2021 la cel din decembrie 2020 reiese o majorare procentuală de 16%, arată un comunicat al Ministerului Finanțelor, potrivit digi24.ro.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.