O veche linie ferată cu ecartament larg, de tip sovietic, va fi redată rapid în folosinței în portul Galați, astfel încât trenurile de marfă încărcate cu cereale din Ucraina să poată ajunge până la nave, a declarat pentru Economedia ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Ucraina folosește ecartamentul larg, de tip sovietic, în timp ce România folosește ecartamentul îngust, european. Această diferență face să se piardă mult timp la intrarea în România a transporturilor de cereale din Ucraina. Or, faptul că Portul Galați are această linie ferată de tip sovietic face ca trenurile ucrainene să nu mai piardă timpul cu schimbarea roților la graniță”, a declarat Grindeanu pentru Economedia.
Ministrul Transporturilor a mai spus că avantajul Portului Galați e că aici pot fi încărcate atât nave fluviale, cât și nave maritime.
Potrivit lui Grindeanu, transportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră a rămas cea mai ieftină soluție, în ciuda creșterii costurilor cu asigurarea navelor, din cauza războiului și a minelor.
„Ucraina exportă cele mai multe cereale în Africa de Nord, iar Marea Neagră e calea cea mai scurtă. Alternativele ar fi prin Portul Gdansk sau Trieste, dar rutele ar fi mult mai lungi”, a mai spus Grindeanu pentru Economedia.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.