Casiana Pandaru

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale organizează, în perioada 15 aprilie 2025 – 14 mai 2025, concursul național de proiecte de tineret și studenți. Acesta beneficiază de finanțări de 3 milioane de lei.
Conform ministerului, 1.500.000 lei sunt alocați pentru linia de finanțare destinată proiectelor de tineret și 1.500.000 lei pentru linia de finanțare destinată proiectelor studențești.

Limita maximă pe proiect este de 150.000 lei, iar în cadrul concursului un solicitant poate depune maximum două proiecte, în cadrul aceleiași linii de finanțare.

Concursul urmărește facilitarea accesului tinerilor la învățare continuă (formală, non-formală și informală) și cultură de calitate, promovarea sănătății și a educației pentru sănătate, susținerea participării tinerilor și a organizațiilor de/pentru tineret la procesul decizional și crearea și susținerea de oportunități pentru tinerii din zonele rurale, în vederea diminuării decalajelor dintre urban și rural.

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, susține că România are nevoie de o Europa care investește în oameni și în comunități. Afirmația a fost făcută în contextul discuțiilor de la PE privitoare la viitorul buget al UE.

„România are nevoie de o Europă care investește în oameni și în comunități. În aceste zile, la nivel european, discutăm despre viitorul bugetului Uniunii Europene. Pentru România, aceste decizii contează enorm. De ele depind investițiile în spitale, școli, drumuri, locuri de muncă și sprijinul pentru regiunile care încă recuperează decalaje”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu,.

Vicepreședintele Parlamentului European s-a referit la coeziune și echitate.
„Avem nevoie de o politică de coeziune puternică, de fonduri pentru mediul rural, care să ajungă la fermieri și sate, și de o tranziție justă, care să nu lase pe nimeni în urmă. Nu cerem privilegii, dar nu putem accepta condiționalități care să îngreuneze accesul la fonduri europene sau să reducă controlul democratic. România cere șansa de a-și valorifica potențialul, de a construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii ei. Am vorbit despre aceste lucruri la conferința organizată de FEPS, la care au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European și numeroși parteneri sociali, dedicată bugetului european și viitorului coeziunii. A fost un dialog sincer, cu oameni care cred, ca și mine, că o Europă mai unită înseamnă o Europă care investește echitabil în toate regiunile sale. România este parte din soluție. Europa trebuie să rămână solidară”, a precizat Victor Negrescu.

Administrația Națională Apele Române anunță că 57 din cele 83 de subsectoare de plajă scoase la închiriere au fost adjudecate. Acestea reprezintă echivalentul a 49 de hectare, din totalul celor 75 de hectare scoase la închiriere. Plajele sunt în stațiunile Năvodari, Mamaia, Constanța, Tuzla și Vama Veche.

În urma organizării de către Administrația Națională „Apele Române” a procedurii de licitație publică (etapa I) privind închirierea suprafețelor de plajă pentru sezoanele estivale 2025–2034 (următorii 10 ani), 57 din cele 83 de subsectoare scoase la închiriere au fost adjudecate, echivalentul a 49 de hectare (din totalul celor 75 de hectare scoase la închiriere).
Suprafețele închiriate sunt situate în stațiunile Năvodari (4 subsectoare), Mamaia (37 de subsectoare), Constanța (10 subsectoare), Tuzla (4 subsectoare) și Vama Veche (3 subsectoare) și au două tipuri de destinații: agrement turistic (recreere) și agrement cu funcție sportivă – ambarcațiuni cu/fără motor.

Din cele 214 oferte primite, 175 au fost valabile, ceea ce înseamnă aproximativ 81,78%. Pentru fiecare subsector de plajă, conform legislației, a fost nevoie de cel puțin două oferte valabile.
Perioada de închiriere este de 10 ani. Criteriile de evaluare a ofertelor au fost: prețul oferit – 40%; capacitatea economico-financiară – 10%; protecția mediului înconjurător – 10%; condițiile specifice impuse de natura bunului închiriat – 40%.

Valoarea medie a chiriei ofertate a fost mai mare cu aproximativ 21% față de prețul de pornire. Conform prevederilor legale, 50% din sumele încasate vor merge către bugetul de stat, iar 50% vor fi utilizate pentru investiții în infrastructura de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre.
În prezent, este în desfășurare o nouă procedură de licitație pentru închirierea a 77 de subsectoare de plajă, ce acoperă o suprafață de 58,85 hectare, pentru următorii 10 ani. Plajele sunt situate în stațiunile Mamaia, Constanța, Agigea, Eforie Nord și Eforie Sud. Data-limită de depunere a ofertelor este 24 aprilie 2025, ora 16:00, iar deschiderea acestora va avea loc în perioada 6–9 mai 2025, ora 10:00.
În total, Administrația Națională „Apele Române” a scos la licitație, in anul 2025, un total de 160 de subsectoare de plajă (în cele două etape), cu o suprafață cumulată de 133,85 hectare, pentru a fi închiriate în perioada 2025–2034 (următorii 10 ani).

Statul împrumută comunitățile locale prin Trezorerie. Este vorba despre banii de care au nevoie primăriile și consiliile județene pentru a cofinanța proiectele europene.

Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul înainte de ședința de guvern de săptămâna trecută. Măsura a fost analizată de miniștrii executivului. Statul își propune să atragă astfel finanțări pentru comunitățile electorale în valoare de peste un miliard de euro din fonduri europene. Trezoreria va pune la bătaie suma de 1,5 miliarde de lei.

„Sprijinim comunitățile locale care au nevoie de finanțare exclusiv pentru a derula proiectele europene. Analizăm, azi, un mecanism de acordare a unor împrumuturi avantajoase din Trezorerie. Suma totală pe care o propunem este de 1,5 miliarde de lei. Cu acești bani, putem obține finalizarea unor investiții care vor aduce în România peste un miliard de euro din fonduri europene”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Statul încurajează împădurirea. Guvernul a anunțat că majorează prima anuală acordată deținătorilor de terenuri. Aceasta va crește cu 40%.

Decizia a fost luată în timpul ultimei ședințe de Guvern.

„Susținem și cea mai importantă creștere a suprafeței împădurite din România, printr-o soluție simplă: majorăm cu 40% prima anuală acordată deținătorilor de terenuri pe care sunt efectuate împăduriri sau reîmpăduriri prevăzute în PNRR”, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Obiectivul statului este ca, la sfârșitul lui 2026, să se împădurească aproximativ 28 de mii de hectare.

Lucrările la vechile pavilioane de la UMS Gănești sunt aproape de final. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Vechile clădiri ale spitalului gălățean au peste 100 de ani.

„Suntem alături de angajații Spitalului de la Gănești și continuăm să facem tot posibilul pentru ca pacienții să beneficieze de condiții mai bune. Eficientizăm energetic și consolidăm vechile pavilioane, clădiri care au mai mult de 100 de ani. În prezent, se lucrează la Pavilionul II, iar Pavilionul I și Pavilionul Central sunt deja finalizate”, a transmis Costel Fotea.

Investiția presupune modernizarea completă a acestora, inclusiv reabilitarea termică, înlocuirea instalațiilor, montarea unor sisteme moderne de climatizare și iluminat, precum și soluții verzi pentru producerea de energie.
La final spațiile vor beneficia de un sistem eficient energetic de climatizare, utilizând pompe de căldură, panouri pentru producerea apei calde și panouri fotovoltaice. În plus, aportul de aer proaspăt va fi asigurat prin unități de ventilare cu recuperare de căldură, iluminatul va fi realizat exclusiv cu becuri LED și pereții exteriori vor fi izolați cu vată bazaltică.

De asemenea, se va realiza refacerea și izolarea podurilor și planșeelor, iar ferestrele existente vor fi înlocuite cu unele care au coeficient de transfer termic redus.
Această transformare este realizată pentru pacienții cu afecțiuni psihice grave, mulți dintre ei abandonați și fără familie, Spitalul de la Gănești fiind pentru ei adevărata lor casă.

Valoarea totală a acestei investiții, realizată cu fonduri europene prin PNRR, se ridică la 10 milioane de lei.

România a obținut încă un aviz pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Este vorba despre avizul privind guvernanța corporativă. A fost al 13-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la importanta organizație.

„România trece cu bine de unul dintre cele mai complexe și exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanța corporativă! Am obținut cel de-al 13-lea Aviz Formal din cele 25 necesare, adică încă o confirmare că suntem în grafic cu acest obiectiv strategic al țării. Deloc întâmplător, ieri (nr-marți, 8 aprilie), am modificat într-o ședință extraordinară de guvern, Ordonanța 109 privind guvernanța corporativă, tocmai din dorința de a o alinia mai bine la standardele și instrumentele juridice ale OCDE. Avem astfel garanția că aplicăm cele mai bune practici internaționale în acest domeniu – atât pentru întreprinderile de stat, cât și pentru companiile listate la bursă și pentru piața de capital”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.

„Acest demers ne ajută și în privința finalizării PNRR, guvernanța corporativă fiind un jalon esențial, unde ne-am propus să recuperăm întârzierile acumulate. De fapt, aderarea la OCDE și finalizarea PNRR funcționează acum ca două mari motoare care se completează și care au, în acest moment, cel mai puternic efect de tracțiune atât pentru administrație, cât mai ales pentru economia românească. Sunt două motoare care ne ajută să construim o țară mai modernă, mai competitivă și orientată în mod natural spre performanță”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.

Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, anunță că a semnat contractul pentru achiziționarea a încă 30 de microbuze hibride noi, pentru transportul elevilor din comunele județului Galați.

Odată cu această investiție - în valoare de 30 milioane de lei, cu fonduri atrase de Consiliul Județean de la Administrația Fondului pentru Mediu - absolut toate comunele din județul Galați vor benefica de microbuze sigure, confortabile și ecologice pentru transportul elevilor.

Recent 27 localități au primit 29 de microbuze electrice, cu fonduri PNRR. Alte 3 microbuze au fost achiziționate prin Ministerul Dezvoltării.

„Facem aceste investiții pentru că trebuie să asigurăm accesul la educație pentru toți copiii din județul Galați. Oriunde ar locui, chiar și în zonele mai izolate, distanța sau mijloacele de transport nu trebuie să fie o piedică pentru elevi în a ajunge la școală, să învețe carte și să-și croiască un viitor plin de realizări”, a explicat Costel Fotea.
Din noua serie, câte un microbuz hibrid pentru transportul școlar va ajunge în localitățile Bălașești, Băleni, Brăhășești, Cosmești, Cuca, Cudalbi, Drăgușeni, Frumușița, Grivița, Ivești, Jorăști, Liești, Matca, Movileni, Munteni, Nicorești, Pechea, Piscu, Poiana, Rădești, Scânteiești, Șendreni, Slobozia Conachi, Suceveni, Suhurlui, Țepu, Tulucești, Valea Mărului, Vânători și Vlădești.

Cele 30 de microbuze hibride combină un motor electric cu un motor pe combustibil clasic, pentru costuri cât mai mici în exploatare, autonomie crescută și o reducere semnificativă a poluării (normă Euro 6).
Fiecare microbuz va putea transporta 16 elevi, existând facilități inclusiv pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, dar și sisteme de siguranță în trafic suplimentare, special concepute pentru transportul copiilor.
În total, investițiile Consiliului Județean pentru asigurarea unui transport școlar la cele mai moderne standarde pentru elevii gălățeni se ridică la 70 milioane de lei, adică echivalentul a 14 milioane de euro.

Statul oferă un nou ajutor de urgență. Sunt vizate 500 de familii și persoane singure. Acestea au fost afectate de inundații, incendii sau probleme grave de sănătate.

Guvernul a stabilit acordarea ajutorului în timpul ședinței de săptămâna trecută.

„Susținem peste 500 de familii și persoane singure cu un ajutor financiar de urgență. Este o formă de solidaritate pentru a depăși situațiile dificile prin care au trecut: inundații, incendii sau probleme grave de sănătate”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.

Fondurile totale alocate demersului depășesc 2 milioane de lei.

Europarlamentarul român Victor Negrescu avertizează că România riscă să fie una dintre țările puternic afectate de decizia privind tarifele a lui Donald Trump. Nu putem asista pasivi la această cruciadă comercială cu multe victime, mai spune vicepreședintele Parlamentului European.

„Tarifele anunțate de președintele Statelor Unite, Donald Trump, afectează direct România. Nu putem asista pasivi la această cruciadă comercială cu multe victime. Decizia administrației americane riscă să lovească direct exporturile românești din industrii-cheie: componente auto, echipamente industriale, bunuri agroalimentare. Efectele se pot traduce în pierderi de locuri de muncă și presiuni economice suplimentare pentru companiile noastre”, a declarat Victor Negrescu.

Europarlamentarul a propus mai mute măsuri de protecție.

„Nu e o criză doar a marilor state. Este și problema noastră. România riscă să fie una dintre țările puternic afectate prin efectele în cascadă ale deciziei și, fără o reacție europeană coordonată, să fie lăsată la urmă. Țara noastră are un excedent comercial cu Statele Unite de 1 miliard de dolari.

De aceea, în Parlamentul European, am venit cu o serie de propuneri și am inițiat deja demersuri pentru:
- Compensarea pierderilor prin fonduri europene, așa cum s-a făcut în pandemie sau în cazul Brexitului.
- Gândirea unui nou cadru comercial UE–SUA, echilibrat, stabil și bine negociat, după modelul britanic.
- Deschiderea de noi piețe pentru produsele europene și românești, sprijinind o politică externă economică mai curajoasă și mai coerentă.”

Soluțiile vor include și nevoile României.
„În calitate de vicepreședinte al Parlamentului European și de membru în delegația cu Statele Unite am solicitat ca soluțiile europene aflate în construcție să includă nevoile României. Pentru a înțelege miza, volumul schimburilor comerciale dintre SUA și UE se ridică la circa o mie de miliarde de dolari. Nu este momentul confruntărilor disproporționate. Avem nevoie de o reacție echilibrată, coordonată la nivel european, în care interesele României să fie pe deplin apărate. Europa trebuie să fie unită, iar România activă și vizibilă în luarea deciziilor”, a precizat Victor Negrescu.