Andreea Dumitrescu

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Galați au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului de modernizare a sediului Complexului Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță” Galați. Valoarea acestui proiect este de 14.699.538 de lei.

“Am depus deja de mai mult timp un amplu proiect pe fonduri europene pentru eficientizarea energetică a sediului Complexului Muzeal de Științele Naturii, instituție emblematică pentru Galați. Suntem deja la ultimele etape de verificare, astfel că sperăm să semnăm și contractul de finanțare în scurt timp. În plus, pentru a putea lansa și procedurile de achiziție publică, am aprobat indicatorii tehnico-economici ai acestui proiect, prin care vom monta inclusiv sisteme de management energetic și de producere a energiei verzi.

Clădirea va fi reabilitată termic, vor fi schimbate ușile și geamurile, vor fi implementate soluții inteligente de umbrire pentru sezonul cald, iar toate sistemele de încălzire, iluminat,  climatizare și ventilare mecanică vor fi modernizate și integrate într-un sistem inteligent de monitorizare și control. Mai mult, prin acest proiect vor fi montate și stații de încărcare pentru mașinile electrice”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Deputatul Viorica Sandu anunță că ministrul PSD al Finanțelor Adrian Câciu își asumă digitalizarea ANAF.  „Prin digitalizarea ANAF se va combate eficient evaziunea fiscală, vor crește încasările și, lucru foarte important, se va asigura o relație modernă, civilizată, de real parteneriat, cu contribuabilii”, afirmă deputatul gălățean.
 
Potrivit ministrul PSD al Finanțelor Adrian Câciu, acest program urmărește digitalizarea accelerată, mai rapidă decât prevede PNRR, iar scopul este construirea de sisteme în beneficiul contribuabililor, astfel încât aceștia să nu se mai lovească zilnic de ANAF. 
 
„Principalii furnizori cu care Ministerul Finanțelor a început discuțiile sunt Microsoft, SAP, SAS, Oracle, Amazon, Google și IBM.

Ministerul Finanțelor vrea să digitalizeze: factura business to business (B2B) și factura business to government (B2G), Spaţiul Privat Virtual, Fișierul Standard de Control Fiscal (SAF-T), Sistemul electronic integrat RO e-Transport de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat, Globalizarea veniturilor, Vama digitală, TVA

„Se mai au în vedere alte trei sisteme ce vor fi utilizate la construcția bugetului general și urmărirea cheltuielilor din bugetele instituțiilor publice”, a adăugat Viorica Sandu.

Președintele Klaus Iohannis susține că România nu se va confrunta cu o criză a alimentelor, chiar dacă vor exista majorări de preţuri la unele produse.

„Nu cred că în România vom avea o criză alimentară şi nu cred că undeva în Europa vom avea o criză alimentară. Vom avea, este posibil, din păcate, o creştere la preţurile unor alimente. (...)Pentru români nu trebuie să apară semne de întrebare, nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raţionaliza alimentele, dar Guvernul va trebui să se străduie foarte mult pentru a ţine preţurile la un nivel pe care românii şi-l pot permite”, a declarat șeful statului. 

 

Primăria municipiului Galați informează că a fost lansat în licitație contractul pentru construirea unei noi parcări ce va avea spații de joacă pe terasă, în cartierul Micro 39C, pe Bulevardul Milcov, în zona Talciocului și a blocurilor B5 și B6, unde au fost demolate vechile garaje.

Pentru noua construcție, ce va dispune de aproximativ 270 de locuri de parcare, s-au prevăzut instalații interioare și exterioare de alimentare cu apă și canalizare, instalații de stingere a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații electrice de iluminat, detecție și avertizare la incendiu, sistem automat de parcare, stații de încărcare pentru vehiculele electrice etc. În plus, pe terasă vor fi și spații de joacă.

Valoarea estimată a contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 12.136.903,37  lei fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până în data de 30.09.2022

Coaliţia de guvernare a decis ca măsura compensării preţului carburanţilor cu 50 de bani să mai rămână în vigoare încă trei luni.

Guvernanții au decis ca preţurile la carburanţi, benzină şi motorină, să fie in continuare compensate cu 50 de bani pe litru.

De asemenea, coaliția de guvernare a decis plafonarea preţului pentru metrul cub de lemn de foc de la Romsilva, la 500 de lei. De asemenea, va fi interzis exportul lemnului de foc.

Consiliul Județean Galați va depune pe fonduri europene un nou proiect de mediu, pentru a amenaja în cinci localități din județul Galați centre de colectare cu aport voluntar a deșeurilor inerte, a deșeurilor de grădină și a celor care nu pot fi colectate în pubele individuale de către operatorul de salubritate.

Cele cinci localități unde vor fi înființate astfel de centre sunt: Târgu Bujor, Berești, Umbrărești, Slobozia Conachi și Valea Mărului. Valoarea maximă eligibilă este de 3.893.600 de euro, pentru cele cinci centre. Astăzi, a fost organizată o ședință extraordinară, astfel încât Consiliul Județean Galați să preia terenurile necesare pentru implementarea acestui proiect de mediu.

“Preluăm peste 127.000 de mp pentru a construi în cinci localități din județ centre unde vor fi aduse și valorificate așa numitele deșeuri inerte, precum cele din construcții sau rezultate din diverse demolări. Vom amenaja un astfel de centru la Valea Mărului, localitate unde se află depozitul de deșeuri menajere și o stație de sortare, apoi la Umbrărești, care va deservi localitățile limitrofe, și la Târgu Bujor pentru centrul județului și o parte din localitățile din zona de est, având în vedere că la Târgu Bujor a fost construită și o stație nouă de transfer a deșeurilor.

De asemenea, vor mai fi amenajate astfel de centre la Berești, pentru partea de nord, și la Slobozia Conachi pentru localități aflate în centrul și sudul județului. Proiectul va fi depus spre finanțare în cel mai scurt timp în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați

Mai mult, un astfel de proiect va fi depus prin PNRR și pentru construirea unui centru integrat în municipiul Galați, recent fiind preluat și un teren de peste 24.000 mp de la Primăria Galați. Toate aceste centre vor fi dotate și cu utilajele necesare.

Premierul Nicolae Ciucă a participat, în format online, la Summit-ul Rethink România, cu tema ”Reconstruim educația. Reconfigurăm demografia”. „Este foarte ușor să critici, să demolezi fără să pui nimic în loc. Ceea ce cred eu că trebuie făcut este să aveți curajul să criticați, să criticați constructiv fără pasiuni electorale!”, a transmis tinerilor prim-ministrul României. 

Problemele demografice sunt o realitate a vremurilor pe care le trăim și reprezintă o provocare nu doar pentru România, ci pentru întreaga Europă. Pe lângă măsurile active pe care le luăm pentru susținerea natalității sau pentru reducerea abandonului școlar, este nevoie să adaptăm economia și relațiile sociale la o populație mai diversă și mai îmbătrânită.

Creșterea accesului la educație este urmată îndeaproape de susținerea tinerelor familii, element cheie al politicilor noastre sociale. Împreună cu programele axate pe încurajarea spiritului antreprenorial și facilitarea reintegrării, sperăm să convingem cât mai mulți români din diaspora să se întoarcă acasă pentru a aduce un mare plus pe piața forței de muncă și în societatea românească.

Președintele României, Klaus Iohannis, se află Londra, unde a participat la o întâlnire cu Regele Charles al III-lea, apoi la funeraliile de stat al Reginei Elisabeta a II-a.

Potrivit programului președintelui României, duminică, 18 septembrie, Klaus Iohannis a participat la recepția găzduită de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea la Buckingham Palace, în Londra.
 
Luni, de la ora 13.00, Klaus Iohannis participă la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, în Londra.

Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie, în casa sa de vacanță de la Castelul Balmoral, în Scoția, la vârsta de 96 de ani, după o domnie de 70 de ani. Înmormântarea va avea loc luni, 19 septembrie.

Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.

Aproape 100 de milioane de euro se vor investi în județul Galați, în cadrul unui amplu și important proiect de modernizare a infrastructurii de irigații, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați. 

 “Este o investiție extrem de importantă pentru agricultura gălățeană, mai ales în noul context internațional, în care specialiștii avertizează o posibilă criză alimentară. Acest proiect de aproape 100 de milioane de euro va duce în mod cert la creșterea producției agricole din județ și la crearea de noi locuri de muncă. Se vor construi stații de pompare a apei din barajul Movileni, precum și toată infrastructura necesară pentru a iriga mii de hectare de teren agricol. Cheltuielile vor fi reduse cu mai bine de jumătate, pierderile vor fi zero, iar apa va ajunge la rădăcina plantei în aproximativ 12 ore.

Astfel, în prima etapă, vor putea fi irigate aproape 15.000 de hectare din Drăgănești, Barcea, Ivești, Liești și o parte din Cudalbi, iar în cea de-a doua etapă alte 13.000 de hectare din Matca, Cudalbi și Valea Mărului.

S-a muncit extrem de mult, timp de mai mulți ani, pentru a aduce această investiție la Galați. Este un proiect la care am muncit alături de europarlamentarul Dan Nica și de unul dintre cei mai performanți fermieri din județul Galați, domnul Gavrilă Tuchiluș”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Proiectul are deja studiul de fezabilitate realizat, are două etape majore de implementare şi este finanţat prin Fondul Naţional de Dezvoltare şi Investiţii.

Consiliul Județean Galați va depune un proiect cu fonduri europene pentru achiziționarea a sute de dispozitive medicale pentru reducerea riscului de infecții intraspitalicești. Achizițiile vizează toate spitalele din subordinea instituției - Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, Spitalul de Pneumoftiziologie Galați, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” Galați, Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci și Spitalul Orășenesc Târgu Bujor.  

Valoarea acestui proiect este de 27.642.596 de lei, cu fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

“Trebuie să luptăm în permanență pentru a reduce numărul infecțiilor dobândite în spital de către pacienți. De aceea, am făcut un plan amplu de achiziții pentru toate spitalele din subordine, prin care să aducem echipamente medicale moderne care să elimine cât mai mult din bacteriile și virusurile care cauzează aceste infecții nosocomiale. Sunt echipamente dotate cu tehnologii de ultimă generație, cu ajutorul cărora spitalele pot lupta inclusiv împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Pe lista echipamentelor care vor fi achiziționate se află analizatoare automate de identificare a microorganismelor și de efectuare a antibiogramelor, dispozitive de neutralizare prin compactare a deșeurilor medicale, sisteme de decontaminare a aerului din încăperi, sisteme cu abur și dezinfectant pentru decontaminare și dezinfecție înaltă, sisteme de filtrare și tratare a aerului din sălile de operație, dispozitive de dezinfecție termică antibacteriană a instrumentarului medical, sisteme integrate pentru instruirea și verificarea igienei mâinilor, dispozitive mobile automate de decontaminare, sisteme de climatizare cu flux laminar integrat în blocul operator, nebulizatoare automate cu ceață uscată, camere izolare pacient cu risc infecțios, analizatoare microbiologie pentru identificarea și testarea sensibilității la  substanțe antimicrobiene, sterilizatoare instrumentar cu plasmă, lămpi dezinfecție sau sisteme rapide pentru monitorizarea gradului de igienizare. Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării consilierilor județeni în ședința ordinară de miercuri, 21 septembrie.  

Cele mai citite

Error: No articles to display