Andreea Dumitrescu

Guvernul a decis plafonarea prețului lemnului și a produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de șase luni. 

„Am stabilit în Coaliția de guvernare, că prețul lemnului și al produselor din lemn utilizate pentru încălzire va fi plafonat pentru o perioadă de 6 luni. Am cerut Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să demareze procedura de elaborare a actului normativ în vederea plafonării prețului lemnului de foc. Conform discuțiilor proiectul va cuprinde mai multe măsuri de sprijin pentru populație, printre care și limitarea temporară a exporturilor lemnului de foc și a produselor derivate pentru încălzire, atât la nivel intracomunitar, cât și în afara UE.
 
Toate aceste măsuri sunt menite să susțină bunăstarea familiilor din România. Lemnul este o resursă de bază pentru milioane de români care se încălzesc cu ajutorul sobelor sau al centralelor pe lemne. Acoperim cât mai multe probleme cauzate de criza energetică, iar măsurile adoptate sunt menite să ajute cât mai mulți oameni”, a transmis Ciucă.

 

 Lucrări avansate la noua sală de spectacole a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Este o investiție cu fonduri europene a Consiliului Județean Galați pentru cei peste 700 de copii ai Școlii de Arte.
 
„De anul viitor, micii artiști ai Galațiului vor avea o sală modernă de spectacole, în care vor putea fi organizate diverse evenimente culturale. Pe lângă sala de spectacole, care va avea peste 150 de locuri, vor fi amenajate și săli de curs, cabine pentru artiștii centrului, un studio de înregistrări și săli de expunere. În acest moment, constructorul a finalizat aproape jumătate din noua clădire”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
 
Valoarea investiției este de aproximativ 1,2 milioane de euro, bani europeni atrași de către Consiliul Județean Galați.

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, accelerarea implementării măsurilor propuse la nivel european împotriva creșterii prețurilor la energie.

„Avem nevoie de un răspuns european comun împotriva creșterii prețurilor la energie în Uniunea Europeană. Avem nevoie de măsuri eficiente, dar și cu o aplicare mai rapidă. Este, poate, ușor să vorbim aici despre acest subiect, dar este foarte complicat să vorbești cu un pensionar atunci când își plătește facturile și are o pensie mică. Este foarte complicat să vorbești cu un tânăr care trăiește din salariul minim pe economie și își dă jumătate din venituri pentru plata facturilor sau cu un antreprenor care vrea să reușească și nu o poate face din cauza prețurilor la energie”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Eurodeputatul social-democrat a subliniat importanța adoptării cu rapiditate, la nivel european, a unor măsuri concrete, menite să atenueze impactul creșterii prețurilor la energie, care să protejeze populația, să încurajeze investițiile în zona de producție și să conducă la eficientizarea și reducerea consumului.

„Avem nevoie de măsuri active. Pe de-o parte este clar că trebuie să reglementăm, nu mai putem să lăsăm lucrurile la voia întâmplării în baza unei liberalizări care nu funcționează în prezent. Avem nevoie să îi taxăm pe cei care au câștigat enorm pe spatele cetățenilor europeni și a traderilor care au profitat de acest context. Avem nevoie să îi sprijinim pe cei care investesc în zona aceasta de producție și statele care au capacități în zona de energie așa cum de exemplu, România, statul meu are. Și, de asemenea, să implementăm mai rapid REpowerEU, mult mai rapid decât o facem acum”, a menționat reprezentantul României în Parlamentul European, Victor Negrescu.

Acest subiect s-a regăsit și în discursul privind Starea Uniunii, susținut de Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în Parlamentul European, precum și în cadrul dezbaterilor subsecvente. Mecanismele de taxare și plafonare propuse de președinta executivului european confirmă, de altfel, măsurile propuse de Partidul Social Democrat, ca răspuns la creșterea prețurilor la energie.

Deputatul Viorica Sandu anunță că „PSD consideră că Directiva privind salariul minim european, adoptată recent de Parlamentul European se poate aplica în România de la 1 ianuarie 2023”.
 
Potrivit sursei citate, mecanismului recomandat în Directivă, prin care salariul minim e stabilit la 50% din valoarea salariului mediu brut pe economie ar conduce la o creștere a venitului minim, de la 1 ianuarie 2023, la o valoare apropiată de 3.000 lei brut, așa cum a propus recent PSD pe baza datelor economice existente din România.
 
„Așadar, Directiva adoptată recent de Uniunea Europeană confirmă că analiza economică a PSD a fost corect fundamentată, iar majorarea propusă este adecvată contextului social existent. Este o nouă decizie a Comisiei Europene care atestă justețea propunerilor promovate de PSD, așa cum s-a întâmplat și cu deciziile din domeniul energetic prezentate recent de reprezentanții Comisiei Europene, precum plafonarea prețurilor și introducerea unei contribuții de solidaritate pe profitul excesiv al companiilor din sectorul energetic. 
 
Termenul de conformare la prevederile Directivei este de doi ani de la aprobarea oficială de către Consiliu a acordului agreat cu Comisia Europeană la 6 iunie 2022, dar PSD va susține în Coaliția de guvernare ca Guvernul să adopte chiar din acest an, prevederile directivei europene adoptate recent de Parlamentul European cu privire la salariile minime adecvate din Uniunea Europeană”, a transmis deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.

Premierul Nicolae Ciucă anunță că a fost avizată pozitiv prima cerere de plată din PNRRR pentru România, cerere care a fost depusă la data de 31 mai. Comisia Europeană a disponibilizat suma de 2,6 miliarde de euro pentru economia românească.

„Este rezultatul efortului coordonat la nivel guvernamental, concretizat în îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate de Guvern pentru ultimul trimestru al anului trecut și transpuse în reforme demarate în mai multe domenii. Valorificăm resursele de care România beneficiază prin PNRR și pregătim pentru această toamnă transmiterea celei de a doua cereri de plată, fundamentată pe realizarea a ceea ce ne-am asumat că facem în primele două trimestre ale acestui an, mai exact îndeplinirea a 51 de noi jaloane/ținte.

Monitorizăm cu atenție tot ce ne-am asumat la nivel guvernamental prin acest mecanism european de finanțare pentru ca România să beneficieze de aproape 30 de miliarde de euro. Am semnat deja contracte de finanțare pentru construcția de creșe, renovarea unor obiective sociale importante sau construcția altora noi, performante energetic, pentru realizarea de locuințe destinate tinerilor specialiști din sănătate și învățământ, pentru mobilitate urbană verde și dezvoltarea durabilă a localităților. Autostrada Moldova, proiect așteptat de mulți ani, are perspective certe de finanțare din PNRR după ce contractul a fost, de asemenea, semnat.

Împreună cu resursele alocate prin Politica de Coeziune și prin exercițiile bugetare multianule, fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o resursă cheie pentru dezvoltarea pe termen scurt, mediu şi lung a economiei şi societăţii româneşti”, a transmis Ciucă, pe Facebook.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate, a studiilor de teren și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru modernizarea DN25, pe tronsonul Galați – Tudor Vladimirescu. Licitația a fost câștigată de S.C Like Consulting S.R.L, iar valoarea contractului este de 2.180.000 de lei (fără TVA).

“DN 25 este una dintre cele mai aglomerate artere de circulație din județ, traficul fiind infernal în anumite momente ale zilei. Drumul trebuie modernizat și extins la patru benzi acolo unde este posibil. Pentru a realiza acest lucru cât mai repede, am facut un parteneriat cu CNAIR, care are în proprietate și administrare acest drum, pentru o amplă și necesară investiție de modernizare pe aproximativ 40 de kilometri, între Galați și Tudor Vladimirescu.

Firma care a câștigat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate are doar câteva luni la dispoziție  pentru a configura cea mai bună variantă de traseu, inclusiv pentru a stabili zonele unde se pot construi pasaje sau poduri. După ce vor fi făcute toate aceste studii,  proiectul va fi depus spre finanțare pe fonduri europene”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.  

Contractul prevede realizarea studiului de fezabilitate și a documentației de autorizare a lucrărilor de intervenție, inclusiv studiul geotehnic, ridicările topografice, studiul hidrologic, studiul de trafic, studiul hidraulic, studiile de coexistență, studiul arheologic, toate studiile specifice solicitate de instituțiile avizatoare, documentaţiile suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, documentația necesară obținerii avizului de oportunitate, studiul de evaluare a emisiilor CO2, analiza cost-beneficiu, analiza instituțională, raportul privind evaluarea impactului asupra mediului, harta cu datele de geolocalizare ale investiției, raportul privind utilitățile (unde este cazul) și documentația tehnică aferentă stabilirii culoarului de expropriere (dacă este cazul).    

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, salută măsurile propuse astăzi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit acestuia, într-o perioadă de criză, cei care au făcut profituri excepţionale trebuie să fie solidari cu cei care suferă. 

„Salut măsurile propuse astăzi de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen! Într-o perioadă de criză, cei care au făcut profituri excepționale trebuie să fie solidari cu cei care suferă.
Asta am susținut și noi, atunci când am propus atât taxa de solidaritate asupra profitului excepțional al companiilor din energie, cât și necesitatea introducerii unei reglementări a prețurilor care să pună capăt haosului speculativ din piața energiei.
 
Sunt singurele măsuri corecte pentru a ține sub control inflația și creșterea prețurilor. De aceea, îmi doresc ca acestea să fie implementate cât mai repede pentru a avea garanția protejării reale a economiei și a locurilor de muncă, dar și a puterii de cumpărare a populației”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.
 

 

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat un nou contract cu fonduri europene pentru Spitalul de Pneumoftiziologie. Este vorba de modernizarea instalației electrice și realizarea unui sistem de ventilare și tratare a aerului, folosind și instalații cu presiune negativă, în două clădiri ale spitalului, acolo unde au fost și sunt tratate cazurile de coronavirus. Valoarea contractului de finanțare este de 7.978.880 de lei.  

“Este o investiție extrem de importantă pentru Spitalul TBC, care va aduce mai multă siguranță pentru pacienți și pentru personalul medical.Vom reface în totalitate instalația electrică din cele mai importante corpuri de clădire, folosind la interior așa numitele cabluri “halogen free”, care sunt ignifugate și rezistente la impact.

De asemenea, vom monta și instalații de ultimă generație de ventilare și tratare a aerului, folosind în anumite saloane și spații medicale inclusiv sisteme cu presiune negativă, care filtrează în mod continuu aerul. Fluxul și presiunea aerului au un rol foarte important în eliminarea germenilor, sistemul cu presiune negativă fiind eficient și împotriva contaminărilor în cazul pacienților contagioși, mai ales atunci când vorbim de coronavirus sau tuberculoză”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Finanțarea acestui proiect este realizată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Președintele UDMR Kelemen Hunor consideră că pensiile trebuie să crească pentru a acoperi rata inflației. „Minuni nu trebuie să promitem”, susține Hunor.

 „Legea și bunul simț ne obligă să creștem pensiile cu rata inflației. Acest lucru îl vom discuta în octombrie-noiembrie, cu ocazia dezbaterii legii bugetului de stat. Dar acest lucru trebuie să-l facem, aici nu avem nimic de adăugat și nimic de comentat. Un singur lucru poate să facă Parlamentul sau Guvernul, să amâne această prevedere, ceea ce nu va face, să fiți siguri.

Eu spun că obligația noastră este să aducem pensiile la zi cu rata inflației, din 1 ianuarie, și să găsim resurse, cât e posibil în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, să păstrăm puterea de cumpărare pentru fiecare familie, cât se poate. Minuni nu trebuie să promitem”, a declarat Hunor.

Premierul Nicolae Ciucă a primit, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Nokian Tyres. Cu această ocazie, a fost prezentată viziunea Guvernului privind importanța acordată investițiilor pentru dezvoltarea economică a României și sprijinul acordat mediului de afaceri.

În acest sens, dialogul a vizat pachetele de ajutor de stat disponibile pentru marile investiții și deschiderea manifestată față de nevoile de relocare a capacităților industriale de producție ca urmare a agresiunii militare ruse din Ucraina, dar și din zona Asiei.

Guvernul este angajat în accelerarea demersurilor de aderare la OCDE, cea mai puternică organizație care reunește economii reprezentând 90 la sută din investițiile străine directe la nivel global.

“România a început deja procesul de adoptare a standardelor OCDE, care, alături de implementarea reformelor din PNRR, vor transforma administrația publică și vor facilita funcționarea mediului de afaceri la un nivel optimizat. Am demonstrat că frontierele externe ale Uniunii Europene sunt bine păzite de România și astfel am arătat că suntem capabili să ne asumăm și protejarea frontierelor Spațiului Schengen, ceea ce reprezintă cu siguranță un atu suplimentar în atractivitatea noastră pentru investitori”, a declarat premierul Ciucă.

Cele mai citite

Error: No articles to display