Cristi Mihailescu

"Ca în povestea cu Petrică şi Lupul, pe diverse voci, aud că se strigă 'Ne vând ţara'. Asta după ce premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul vrea să abroge Legea 173/2020 care a reglementat interdicţia, pentru o perioadă de 2 ani, de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la bănci şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar. Un demers legislativ pe care îl susţin şi am mai anunţat asta. Însă, nu privatizăm nimic! Aşa cum am spus şi în cadrul ultimelor audieri, nu privatizăm nimic! Statul trebuie să fie acţionar majoritar în toate societăţile şi companiile de interes naţional. Şi aşa va fi!", a declarat Virgil Popescu., potrivit epochtimes-romania.com.

"P.S. În continuare cred că nu este bine să ne folosim de manipulare şi de temerile ascunse ale unor oameni, doar ca să obţinem un interes electoral efemer", a conchis Virgil Popescu.

Reamintim că preşedintele PSD Marcel Ciolacu a avut o serie de postări în care l-a acuzat pe premierul Florin Cîţu că vrea să vândă companiile de stat "pe nimic".

 

Un număr de 300.000 de contribuabili au beneficiat de amânarea obligaţiilor fiscale în cuantum de 18 miliarde de lei, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o conferinţă de specialitate.

“O altă chestiune extraordinar de importantă în acest an o constituie modul în care va acţiona ANAF. O constituie reforma ANAF, digitalizarea, debirocratizarea ANAF. Există un număr de eforturi făcute care au dat rezultate, iar acest lucru trebuie continuat. La fel, trebuie ţinut seama şi de măsurile pe care le-a luat ANAF-ul în cursul anului trecut, măsuri care au generat anumite rezultate de care trebuie să ţinem cont. Mă refer acum la cei 300.000 de contribuabili care au beneficiat de amânarea obligaţiilor fiscale în cuantum de 18 miliarde de lei şi vorbim de alţi 80.000 de contribuabili care au beneficiat de anularea obligaţiilor de plată accesorii, eşalonarea simplificată, restructurarea obligaţiilor bugetare şi rambursarea TVA cu control ulterior. Măsuri care au avut un rezultat foarte bun, de care trebuie să ţinem seama. S-au soluţionat în plus peste 20.000 de deconturi, adică o creştere de 22%. Cred că acest lucru trebuie avut în vedere, dar în acelaşi timp trebuie să avem în vedere şi o regândire a modului în care ANAF gândeşte relaţia cu contribuabilul, a modului în care ANAF asigură asistenţă, a modului în care ANAF comunică cu contribuabilul, a respectului pe care ANAF îl arată contribuabilului”, a declarat Nazare, la conferinţa “Bugetul de stat şi bugetele economiei reale: Fiscalitatea 2021″.

 

Potrivit unei ordonanţe emise în vara anului trecut, ANAF începe astfel operaţionalizarea Registrului Fiscal Electronic pentru conturi bancare şi conturi de plăţi identificate prin IBAN.

Băncile şi instituţiile care au conturi financiare pentru companii şi persoane fizice sunt obligate să trimită către Fisc toate informaţiile financiare legate de mişcarea conturilor persoanelor fizice şi ale companiilor, potrivit Rador.

România transpune prin acest registru o directivă europeană pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, transmite www.stirileprotv.ro.

O româncă din Nădlac, Livia Maria Băilă, a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce DIICOT Timişoara a trimis-o în judecată pentru propagandă teroristă, informează Pressalert.ro.Potrivit sursei citate, monitorizarea acesteia a început în urmă cu aproximativ un an, după ce SRI a semnalat faptul că arădeanca accesa site-uri extremiste islamiste şi le transmitea mesaje de încurajare luptătorilor din Daesh. Cu trecerea timpului, s-a observat cum aceasta s-a radicalizat, iar acţiunile sale au devenit tot mai hotărâte. De la accesarea de conţinut a trecut la răspândirea mesajelor extremiste ale grupărilor teroriste. Prin intermediul reţelelor sociale a luat legătura cu luptători islamişti din Siria şi Irak, ajungând să-şi declare ataşamentul faţă de cauza Statului Islamic, scrie epoch-times.romania.com.

În timpul discuţiilor purtate cu adepţii Daesh, arădeanca, care şi-a abandonat cei doi copii în urmă cu câţiva ani, şi-a arătat disponibilitatea de a pleca în zonele de conflict. Pe telefoanele ridicate, anchetatorii au găsit numeroase materiale de propagandă ale ISIS. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a găsit-o vinovată de comiterea a două infracţiuni din legea de prevenire şi combatere a terorismului şi a condamnat-o la 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare cu executare. Sentinţa a rămas, în decembrie, definitivă, nefiind atacată de niciuna dintre părţi.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat miercuri că înfiinţează un call-center dedicat procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale.
”Având în vedere liberalizarea pieţei de energie electrică începând cu data de 1 ianuarie 2021, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vine în sprijinul clienţilor casnici din piaţa de energie prin înfiinţarea unui call-center dedicat procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale. Experţi din cadrul ANRE vor acorda consiliere tuturor consumatorilor care întâmpină dificultăţi în procesul de încheiere a unui nou contract în piaţa concurenţială”, precizează ANRE, potrivit news.ro.

”Ca urmare a reglementărilor ANRE emise în vederea finalizării procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, creării unor condiţii de piaţă care să contribuie la dezvoltarea concurenţei, precum şi creşterii gradului de informare a clienţilor finali şi stimularea diversificării ofertelor de furnizare a energiei electrice dedicate segmentului concurenţial, la finalul lunii octombrie 2020, dintr-un număr de peste 8,7 milioane de consumatori casnici, un procent de peste 32,8% (2.915.243 clienţi) au ales să încheie contracte de furnizare la preţuri concurenţiale”, precizează ANRE.

”Prin activitatea de informare, ANRE continuă să asigure creşterea gradului de informare şi conştientizare a drepturilor clienţilor finali de energie electrică în relaţia cu operatorii economici participanţi la piaţa de energie electrică. Autoritatea întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de concurenţă, transparenţă şi tratament nediscriminatoriu pe piaţa energiei electrice, precum şi pentru completarea cadrului de reglementare astfel încât să vină în sprijinul clienţilor în vederea trecerii la piaţa concurenţială de energie electrică. De asemenea, pentru a facilita clienţilor accesul la informaţii privind ofertele diverşilor furnizori, astfel încât aceştia să poată alege oferta cea mai potrivită nevoilor lor, ANRE pune la dispoziţia acestora, pe pagina proprie de internet, aplicaţia informatică 'Comparatorul ofertelor-tip de energie electrică', în care se regăsesc ofertele de pe piaţa concurenţială ale furnizorilor de energie electrică, precum şi un serviciu de Call-center dedicat liberalizării pieţei de energie”, arată ANRE.

 

Platforma de plăţi online Ghişeul.ro a înregistrat un nou record luni, 4 ianuarie, respectiv 17.900 de tranzacţii efectuate în doar 24 de ore, valoarea sumelor colectate depăşind 4,659 milioane de lei, a anunţat, marţi, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).Precedentul record, înregistrat pe 30 iunie 2020, a fost de 15.539 de plăţi realizate cu succes, în contextul în care, în luna ianuarie a anului 2020, numărul maxim de plăţi realizate într-o singură zi ajungea la 9.000.

Bilanţul anului 2020 arată că au fost înregistrate peste 1 milion de tranzacţii pe Ghişeul.ro, care au totalizat peste 430 de milioane de lei.

Potrivit sursei citate, în 2020 platforma a fost interconectată cu Spaţiul Privat Virtual gestionat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, doar această interconectare generând încasări de 9 milioane de lei şi peste 36.000 de tranzacţii.

Liderul PSD Gabriela Firea a reacţionat ironic, luni, după ce în spaţiul public a apărut ştirea potrivit căreia DNA a solicitat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe, acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

“În timp ce se plângea la TV de poluarea din Bucureşti - dar nu făcea nimic concret ca ministru al mediului pentru a o combate -, Dl Costel Alexe se ocupa de treburi “personale”. Tot el şi ai lui ţipau peste tot : “fără penali în funcţii publice”. Deci? Cum rămâne? De la ministrul “Grindă”, penele a evoluat la ministrul “Tablă”!”, a scris prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea într-o postare publicată pe Facebook.
Potrivit procurorilor DNA, în acest moment există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada martie-aprilie 2020, „persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme”.

„Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa. Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie precum şi volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală”, se arată în documentul citat.

Prelungirea cu 6 luni a acestui termen a fost decisă prin Ordonanța de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial pe 31 decembrie anul trecut.

Actul normativ aprobat în ultima ședință de Guvern a cabinetului Cîțu din anul 2020 prevede modificarea alineatului 1 al articolului 8^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 278/2020.

“Prevederile prezentei Ordonanțe de urgență se aplică până la 30 iunie 2021 și în situația în care prin ordin al ministrului educației se dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.

 

Femeia care a căzut, sâmbătă seară, din Brâna Mare a Morarului din masivul Bucegi, dar şi bărbatul care o însoţea şi care a cerut ajutorul salvamontiştilor au fost găsiţi decedaţi de către echipele de intervenţie.

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, salvatorii montani au ajuns la locul accidentului unde au găsit două persoane decedate. "Se pare că alpinistul a încercat să ajungă la fată şi a căzut şi el. Fata va fi coborâtă în această noapte, iar băiatul mâine", precizează sursa citată.

Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă seară pentru recuperarea unei turiste care a căzut de la înălţime din Brâna Mare a Morarului.

Conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, este vorba despre o alpinistă care a căzut către Valea Cerbului, ajutorul salvatorilor montani fiind solicitat de coechipierul acesteia.

Îainte de sosirea echipelor de intervenţie, bărbatul ar fi încercat să ajungă la femeie şi a căzut, cei doi fiind găsiţi decedaţi.

 

1 ianuarie a adus cu sine și liberalizarea completă a pieței de electricitate. Asta înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilitate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).Potrivit Agerpres, cel mai mult vor creşte preţurile de serviciu universal pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare.

La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul de serviciu universal creşte cu 15% faţă de preţul reglementat de acum, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%.

Un sondaj al Asociaţiei Energia Inteligentă arăta că, la începutul lunii decembrie, peste 90% dintre consumatorii casnici de electricitate nu ştiau că piaţa va fi liberalizată de la 1 ianuarie.Pe site-ul ANRE există o aplicaţie care arată ofertele disponibile, în funcție de datele fiecărui client.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, recomandă acelaşi lucru. "Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună", a spus Popescu, luni, pentru Agerpres.

"Odată cu liberalizarea activităţii de furnizare a energiei electrice către clienţii casnici, este foarte important ca toţi consumatorii să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu furnizorul actual, fie cu alt furnizor. Consumatorilor casnici care nu optează pentru o ofertă concurenţială li se va furniza în continuare energie electrică, în regim de serviciu universal, în condiţii care ar putea fi însă mai puţin avantajoase decât cele din ofertele concurenţiale", a spus Chiriţoiu, pentru Agerpres.