Cristi Mihailescu

Declarația președintelui Klaus Iohannis:

„Am avut în ultimele zile o serie întreagă de discuții foarte importante și foarte bune cu premierul, cu miniștrii din Guvern, pentru a lămuri câteva chestiuni și pentru a găsi soluții, soluții pentru România, soluții pentru români.

Tema principală a fost cum pregătim cel mai bine, rapid, bine gândit, proiecte pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, unde, știm cu toții, putem să obținem fonduri europene semnificative. Avem la dispoziție peste 30 – atenție – 30 de miliarde de euro, care pot fi folosiți pentru a pune la punct lucrurile la noi în țară, pentru a ieși cu bine din pandemie și din criza economică generată de pandemie. Sunt oportunități uriașe și vrem să le folosim. Vrem să folosim acești bani pe mai multe paliere și vreau să menționez doar câteva care au fost tema discuțiilor din ultimele zile.O primă chestiune, sănătatea – este, după părerea mea, nevoie de investiții semnificative în spitalele din România, în sistemul de sănătate publică din România. Dacă ne gândim doar la tragicele accidente care au avut loc în ultimele luni de zile, așa ceva nu are voie să se mai întâmple! Este nevoie de investiții importante în spitale noi, în spitalele existente, pentru a le moderniza, în sistemele din spitalele existente, pentru a le face mai sigure, mai sigure pentru pacienți. Gândiți-vă cât de important este să avem investiții în zona de Terapie Intensivă, în zona de alimentare cu oxigen, în zona de siguranță pentru pacienți și pentru personalul din spital.

Și fiindcă vorbim despre zona de sănătate, dați-mi voie să fac o remarcă și despre campania de vaccinare, care merge foarte bine. Suntem în continuare în topul european la toți parametrii și vom avea în zilele acestea deja persoana numărul 1.000.000 care va fi vaccinată. Ritmul crește de la o săptămâna la alta și cu toții avem speranța ca până în vară să ieșim din pandemie, sigur, cu vaccinarea și cu respectarea restricțiilor până atunci.

O a doua zonă pe care am discutat-o și unde sunt foarte hotărât să găsim împreună soluțiile cele mai bune este zona locurilor de muncă. Foarte mulți români și-au pierdut deja locul de muncă, din cauza pandemiei sau a crizei economice generate de pandemie, și unii, din păcate, sunt și acum în pericol în continuare să-și piardă locul de muncă, deci, este vital pentru noi toți să dezvoltăm mecanisme prin care dezvoltăm locuri de muncă, încurajăm antreprenorii să creeze locuri de muncă pentru românii loviți de pandemie.

Un subiect care a mai fost menționat, l-am prezentat chiar eu acum câteva zile – trebuie să investim în școli. Sistemul românesc de învățământ are nevoie de foarte mulți bani. Dacă ne gândim doar la siguranța elevilor, este nevoie, deci, și aici de foarte multe investiții, pentru a nu avea incendii, pentru a nu avea accidente în școli, pentru a avea școli autorizate, pentru a avea elemente simple: să eliminăm încălzirea pe lemne, să eliminăm toaletele din spatele curților și așa mai departe. Pe de altă parte, avem nevoie de materiale didactice moderne, avem nevoie de școli noi, avem nevoie de școli verzi, școli care sunt exemple pentru alții cum putem să ne implicăm pentru mediu.

Și, în fine, o temă pe care am mai menționat-o și o să o mai repet. Avem nevoie de programe serioase, sustenabile pentru mediu, pentru un mediu sănătos. Chestiuni care se pot face fără complicații imense. De exemplu, programe de împădurire, care pot fi puse în operă practic începând deja din anul acesta.

Aceste teme ne preocupă și, până în aprilie, vom avea un Plan Național coerent, care va fi depus la Comisia Europeană și, imediat după ce se primesc toate aprobările necesare, vom începe implementarea – în spitale, în școli, în locuri de muncă și pentru mediu. Sunt doar câteva, vom avea în cadrul acestui Plan și multe alte zone, care sunt extrem de importante pentru români și, la momentul respectiv, voi relua aceste chestiuni.”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe  Florin Cîțu, Dan Barna, Vlad Voiculescu, Raluca Turcan și Claudiu Năsui. Ședințele vin în contextul discuțiilor despre bugetul de stat, care a fost elaborat și publicat de Guvern, proiectul urmând să fie adoptat și apoi trimis Parlamentului pentru dezbatere și vot.

Astfel, conform programului publicat de Administrația Prezidențială, de la ora 14:00, președintele se va întâlni cu prim-ministrul Florin Cîțu, viceprim-ministrul Dan Barna și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, urmând ca de la ora 15:00 să aibă loc ședința de lucru cu premierul,  ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui.

(sursa foto: Capital.ro) 

Deputații votează miercuri, 17 februarie, prima moțiune simplă depusă de opoziție în această legislatură. PSD a depus moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății Vlad Voiculescu pe 10 februrarie. Conform regulamentului, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Cu toate că o moțiune simplă nu porduce efecte juridice, chiar dacaă este adoptată, pentru Coaliție este importantă mobilizarea parlamentarilor astfel încât demersul opoziției să fie respins. 

Moțiunea este intitulată  „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, și a fost semnată de 109 deputați PSD, fiind dezbătută deja în ședința de luni. 

Reprezentații AUR s-au arătat în favoarea adoptării moțiunii simple. 

(sursa foto: Rfi.ro) 

Numărul utilizatorilor înscrişi pe platforma de plăţi online Ghişeul.ro a ajuns, marţi, la 900.000, din care peste 130.000 de persoane s-au înregistrat de la începutul acestui an, arată datele publicate de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), administratorul platformei, transmite Agerpres.

„În doar 5 săptămâni, numărul utilizatorilor a crescut cu 100.000. Tot mai mulţi români au descoperit că Ghişeul.ro este simplu de utilizat, rapid şi sigur. Mai avem foarte puţin timp până la recordul absolut pentru administraţia publică: un serviciu public va trece de 1 milion de utilizatori! Sunt convins că vom ajunge acolo înainte de 31 martie, data până la care se aplică reducerea de 10% la plata anuală integrală a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru persoanele fizice. Creşterea exponenţială a platformei de plăţi online este un rezultat firesc al extinderii serviciilor publice, al înrolării de noi instituţii publice şi al suplimentării tipurilor de plăţi, upgrade-uri pe care le-am realizat anul trecut. Utilizatorii pot achita online peste 300 de servicii publice centrale şi locale, toate cu zero comision”, a declarat Octavian Oprea, preşedintele interimar al ADR.

De la începutul anului, peste 130.000 de utilizatori s-au înscris pe www.ghiseul.ro, echivalentul unei medii constante de aproape 3.000 în fiecare zi.

Platforma www.ghiseul.ro, lansată în martie 2011, este un proiect derulat de Autoritatea pentru Digitalizarea României şi susţinut de Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO), care oferă posibilitatea contribuabililor de a vizualiza obligaţiile de plată existente şi/sau de a plăti online cu cardul, parţial sau total, taxele şi impozitele locale, precum şi amenzile existente. 

 

„Avem o strategie pentru persoanele cu dizabilități și în funcție de dizabilități vor beneficia de integrare în muncă”, a spus Raluca Turcan la România TV.

Ea a dat ca exemplu persoanele cu dizabilități locomotorii, despre care spune că și-ar putea găsi un loc de muncă în domeniul IT.

„Toate persoanele cu dizabilități vor primi pachete de servicii integrate, care să le faca viața mai ușoară”, a adăugat Turcan.

“Prin apel 112, a fost sesizat faptul că pe DN2-E85, la Mărăşeşti, o ambulanţă care transporta o pacientă s-a răsturnat pe partea carosabilă. Ambulanţa transfera pacienta de la Buzău la Bacău. Din nefericire, a rezultat decesul pacientei şi rănirea a două persoane care făceau parte din echipaj”, a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vrancea, pacienta era infectată cu virusul SARS-CoV-2 şi era transferată la Buhuşi cu ambulanţa, fiind intubată.

“Ambulanţa transporta un pacient COVID-19 pozitiv, intubat, spre Buhuşi. În urma accidentului, pacienta a murit, iar medicul de pe ambulanţă a suferit un traumatism cervical şi traumatism de membru inferior, fiind preluată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani. Şoferul şi ambulanţierul nu au suferit traume”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.

Din primele verificări ale Poliţiei, în zona căii ferate care traversează DN2-E85, conducătorul ambulanţei a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat, după care a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe sensul opus de mers, scrie protv.ro.

În ciuda anunțurilor făcute, liderii coaliției au fost nevoiți să amâne demersul de modificare a statutului deputaților și senatorilor. Motivul? Împiedicarea în proceduri. 

Vicepremierul, Dan Barna, anunța luni că în coaliție s-a decis să fie inclusă pe ordinea de zi inițiativa de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Inițiativa urma să fie dezbătută în prima ședință de plen reunit, programată miercuri. 

„Miercuri când va fi o ședință de plen reunit să avem pe ordinea de zi și să votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas pe care îl vom duce la îndeplinire”, a declarat liderul USR PLUS.

Totuși, conducerea Parlamentului a decis, la ședința Birourilor Permanente Renunite marți dimineață, să trimită inițativa la comisie astfel încât să fie obținute toate avizele și să fie îndepliniți pașii procedurali. 

„Am decis să se constituie mâine comisia de statut, se trimit proiectele cu termen de raport o săptămână și vor fi introduse la vot în plenul reunit săptămâna viitoare”, susțin surse din coaliție.

În cadrul aceleași ședințe, PSD a solicitat organizarea unui plen reunit chiar marți, însă propunerea a fost respinsă.

 (sursa foto: DCNews.ro)

În urma comunicatului publicat marți dimineață de INS, cu privire la evoluția economică în an de pandemie, premierul Florin Cîțu a declarat că este o „performanță care spulberă estimările apocaliptice”. Cîțu se păstrează optimist și spune că evoluția fost în medie cu 2,5% mai bună față de cea estimată de instituțiile internaționale, Comisia Europeană, agențiile de rating și instituțiile financiare.

„Economia României, performanța care SPULBERĂ estimările apocaliptice! În trimestrul IV din 2020, economia României a crescut cu 5.3%!!! O performanță fantastică. Cea mai RAPIDĂ revenire a economiei din istorie. Am promis. Am făcut. Am avut dreptate. Revenirea economiei în V, o certitudine!”, a scris Florin Cîțu, într-o postare pe o rețea de socializare.

În aceeași postare prim-ministrul a mai subliniat că, în 2020, economia României, alături de cea globală, a fost lovită de „cea mai mare criză din ultima sută de ani”.

„Cu toate acestea, s-a contractat cu DOAR 3,9%. Am luat cele mai bune măsuri din punct de vedere economic și am spulberat TOATE estimările apocaliptice. Împreună am reușit să redresăm economia și să avem acest rezultat. România a PERFORMAT în 2020 cu 5% mai bine decât estimarile inițiale și în medie cu 2.5% mai bine decât TOATE estimările publicate de instituțiile internaționale, CE, agențiile de rating și instituțiile financiare”, a completat Cîțu.

Premierul a făcut și o promisiune declarând că „anul acesta este anul REFORMELOR și al INVESTIȚIILOR”.

(sursa foto: Antena3.ro) 

 

Potrivit Institutului Național de Statistică, PIB-ul României a scăzut în 2020 cu 3,9%, în comparație cu anul 2019. În trimestrul 2 a fost înregistrată o scădere de 12$, dar aceasta a fost recuperată în ultimele două trimestre ale anului. 

„Produsul intern brut în trimestrul IV 2020 a fost, în termeni reali, mai mare cu 5,3% comparativ cu trimestrul III 2020. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 1,5% pe seria brută şi de 1,7% pe seria ajustată sezonier”, arată datele publicate marți dimineață de INS.

Comunicatul celor de la INS mai arată și că „estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale Produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă şi a stării de alertă.”

Conform datelor, economia României a avut una din cele mai mici contracții din Uniunea Europeană. Scăderea a fost de 4,8 la nivelul țărilor UE și de 5,1% la nivelul țărilor din zona euro.

Totuși, Guvernul a estimat, pentru 2021, o creștere economică de 4,3%, la un PIB de 1.116 miliarde lei, în creştere cu 7%, la un nivel similar cu cel din 2019.

 

(sursa foto: Pexels.com)

Senatul a votat desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu. Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” și 0 abțineri. Lucian Romașcanu, senator PSD: Avem lucruri neștiute despre Revoluție și nu văd rațiunea pentru care un asemenea istitut în loc să fie îmbunătățit, să fie desființat, e un mod rău de a face politică, este un mod care duce spre revanșă și răzbunare și în niciun caz pentru mersul înainte al societății. Vom vota contra acestei propuneri și sper să fie ultima pe care o mai avem în Parlament despre desființarea a ceva în România.

Alina Gorghiu, senator PNL: M-a impresionat până la lacrimi domnul Romașcanu cu intervenția și cu laudatio la adresa institutului și a domnului Iliescu. Puteți să îmi dași și un șervețel, da. Peste 70 la sută din sumele alocate pe 2019 s-au dus exclusiv pe cheltuieli de personal. Eu îi rog pe colegii din Senat să înțeleagă că acest institut nu și-a atins obiectivul și a fost o bătaie de joc întreaga activitate cu privire la ce s-a întâmplat la Revoluție.