Deputatul PSD Mihai Fifor îi cere președintelui Nicușor Dan să prezinte public probele pe care a spus că le deține cu privire la anularea alegerilor: „Raportul Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților a SUA nu poate fi ignorat”.
Social-democratul spune că raportul face afirmații extrem de grave la adresa României și nu poate fi ignorat.
„Raportul Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților a SUA privind cenzura în mediul online și interferențele instituționale în procesele democratice conține afirmații extrem de grave la adresa României, în special în legătură cu anularea alegerilor. Acest document nu poate fi ignorat și nici minimalizat pe criterii de apartenență politică ale autorilor săi. Este un raport oficial al Parlamentului celui mai important partener strategic al României și trebuie tratat ca atare, cu maximă responsabilitate”, scrie Mihai Fifor, miercuri, pe Facebook.
El susține că acuzațiile trebuie lămurite în mod clar și complet.
„Ignorarea lor sau amânarea unui răspuns oficial din partea statului român nu face decât să alimenteze suspiciunile și să valideze, prin tăcere, afirmațiile formulate în documentul american”, adaugă Fifor.
El adaugă că, în acest context, președintele are obligația de a prezenta public probele și argumentele „pe care a afirmat că le deține cu privire la anularea alegerilor”.
Partidul Social Democrat consideră că, în chestiuni care pun sub semnul întrebării validitatea sistemului electoral, instituțiile statului trebuie să manifeste transparență totală. Întregul adevăr trebuie prezentat cetățenilor români, pentru că este vorba despre votul lor. Miza este credibilitatea sistemului electoral, care reprezintă fundamentul democrației din România”, a mai scris social-democratul.
El mai arată că raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților constituie „o condamnare explicită a unor politici ale Uniunea Europeană considerate ca interferând cu libertatea de exprimare”: „În lipsa unor clarificări oficiale ferme din partea statului român, există riscul ca România să fie prinsă la mijloc într-o dispută transatlantică majoră, cu potențiale consecințe politice și diplomatice. Clarificarea rapidă, completă și publică a acestor aspecte este o necesitate pentru protejarea democrației românești și a credibilității externe a României”.
Comisia juridică din Camera Reprezentanților a SUA, condusă de republicanul Jim Jordan, un apropiat al președintelui SUA, Donald Trump, a publicat în marți seară un raport de 160 de pagini în care acuză Comisia Europeană că a interferat în alegerile prezidențiale anulate din România și că cenzurează dreptul fundamental la libera exprimare.
Curtea de Conturi a identificat deficiențe semnificative în modul în care au fost cheltuiți banii publici pentru vila de protocol administrată de RAAPPS, despre care s-a speculat că ar fi fost pregătită pentru fostul președinte Klaus Iohannis după încheierea mandatului. Auditul intern arată că există riscul ca anumite cheltuieli să fie dublate, din cauza lipsei unor mecanisme clare de control și a deficiențelor în gestionarea fondurilor.
Imobilul, cu o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați, a beneficiat de lucrări de renovare care au generat costuri totale estimate la aproximativ 6,5 milioane de euro. Documente desecretizate de Guvernul Ciolacu în 2024 arătau că, până la acel moment, renovările au implicat deja peste 3 milioane de euro.
Curtea de Conturi solicită RAAPPS să stabilească reguli clare și transparente pentru modul în care sunt cheltuiți banii publici, astfel încât să fie evitată duplicarea costurilor și să fie clar documentată fiecare sumă utilizată. Investigația Recorder a dezvăluit anterior că vila ar fi fost pregătită special pentru Klaus Iohannis, ceea ce a generat controverse privind modul în care fondurile publice au fost alocate și folosite.
Raportul Curții de Conturi ridică semne de întrebare nu doar asupra cheltuielilor, ci și asupra transparenței și responsabilității instituțiilor implicate în administrarea imobilului.
Consiliul Județean Galați a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a statuii lui Ioan Vodă cel Viteaz de la Roșcani, parte a unuia dintre cele mai importante complexe monumentale din județ. Valoarea totală a investiției se ridică la 3,17 milioane de lei.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, proiectul are ca obiectiv conservarea patrimoniului istoric și cultural local și redarea strălucirii unui monument dedicat uneia dintre figurile emblematice ale istoriei Moldovei.
Lucrările vizează atât soclul statuii, cu o înălțime de 6 metri, cât și statuia propriu-zisă, de 4,5 metri, care vor fi expertizate și restaurate. Totodată, va fi reabilitat întregul complex istoric, ce include o platformă cu două terase și o scară monumentală formată din 28 de trepte.
Proiectul prevede și realizarea unui sistem de iluminat arhitectural, menit să sporească vizibilitatea și impactul vizual al monumentului, inclusiv pe timp de noapte. De asemenea, vor fi reamenajate aleile de acces și parcarea destinată vizitatorilor.
Monumentul este dedicat lui Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei între anii 1572 și 1574, simbol al curajului și al luptei împotriva dominației otomane.
Investiția face parte dintr-un proiect transfrontalier mai amplu, cu o valoare de peste un milion de euro, derulat de Consiliul Județean Galați în parteneriat cu Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos” și Consiliul Raional Cahul.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că deplasarea oficială pe care urmează să o facă în Statele Unite ale Americii va avea loc, cel mai probabil, în cursul acestui an, însă fără un calendar fixat deocamdată. Şeful statului spune că nu doreşte o vizită „de protocol”, ci una care să aducă beneficii reale României, mai ales în plan economic.
„Există invitaţia, dar nu vreau să mergem doar pentru o poză. Discuţiile sunt pe mai multe paliere – energie, colaborări economice, investiţii – şi îmi doresc ca această vizită să aibă conţinut, nu doar simbol”, a declarat Nicuşor Dan, joi seară, la Digi 24.
Preşedintele a precizat că nu este exclus ca vizita să aibă loc în primăvară sau la începutul verii: „Foarte probabil va fi anul acesta. Că e martie, aprilie sau iunie, vedem”.
Guvernul a adoptat vineri o ordonanță pentru modificarea OUG nr. 70/2022 privind prevenirea neregulilor și a dublei finanțări în gestionarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), actul normativ introducând noi mecanisme de control și sancțiuni menite să întărească lupta împotriva fraudei.
Potrivit noilor reglementări, autoritățile pot aplica reduceri procentuale și corecții financiare proporționale cu gravitatea abaterilor constatate în derularea proiectelor finanțate din fonduri PNRR.
Ordonanța stabilește cuantumul corecțiilor pentru contractele de furnizare de produse, prestare de servicii sau execuție de lucrări finanțate din PNRR, încheiate de beneficiari privați care nu au obligația respectării legislației achizițiilor publice. În aceste situații, corecțiile financiare se aplică asupra sumelor solicitate la plată sau deja plătite și pot varia între 5.000 și 15.000 de lei, în funcție de gravitatea neregulilor.
Sumele astfel stabilite vor fi recuperate din conturile bugetare aferente fondurilor europene.
Totodată, structurile de control au obligația de a raporta imediat orice suspiciune de fraudă sau conflict de interese către Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Parchetul European (EPPO). Neregulile grave vor fi raportate Comisiei Europene prin platforma AFIS-IMS.
După intrarea în vigoare a ordonanței, autoritățile competente au la dispoziție un termen de 10 zile lucrătoare pentru modificarea procedurilor de management și control. Dosarele de constatare aflate deja în curs vor fi soluționate conform legislației în vigoare la data inițierii acestora.
Prin aceste măsuri, Guvernul susține că România își consolidează cadrul de prevenire și control al fraudelor și urmărește asigurarea utilizării corecte și eficiente a fondurilor europene din PNRR, în conformitate cu angajamentele asumate față de Comisia Europeană.
25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare totală de 113,45 milioane de lei, prin 32 de proiecte finanțate de Administrația Fondului de Mediu, au anunțat autoritățile județene.
Potrivit Consiliului Județean Galați, investițiile vizează modernizarea rețelelor de iluminat public, precum și a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. „Sunt investiții care vor aduce siguranță, confort și un trai mai bun pentru oameni”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Primele contracte de finanțare, în valoare de 86,5 milioane de lei, au fost semnate joi, la sediul Consiliului Județean Galați, în prezența președintelui AFM, Florin Bănică. Acestea vizează 27 de proiecte derulate în 22 de localități.
Din total, 31,1 milioane de lei sunt alocate pentru 22 de proiecte de iluminat public în 20 de localități, iar 55,45 milioane de lei pentru cinci proiecte de apă și canalizare în localitățile Cavadinești, Cosmești, Foltești, Poiana și Schela.
După aprobarea bugetului AFM, județul Galați urmează să primească finanțări suplimentare de 38,97 milioane de lei pentru alte cinci proiecte. Municipiul Galați va beneficia de 30 de milioane de lei pentru lucrări de apă și canalizare și de șase milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public, iar localitățile Fundeni, Priponești și Piscu vor primi fonduri pentru iluminatul public.
Președintele Consiliului Județean Galați a subliniat că investițiile sunt destinate îmbunătățirii serviciilor publice și creșterii calității vieții în comunitățile locale.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, l-a criticat public pe premierul Ilie Bolojan, afirmând că „economia nu se repară prin biruri” și că actuala guvernare a mers „pe calea cea mai simplă”, respectiv creșterea taxelor și impozitelor.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, ministrul social-democrat a anunțat că susține pachetul PSD de relansare economică, despre care spune că „nu este negociabil”. Șerban a subliniat importanța sprijinirii exporturilor românești, pe care le consideră esențiale pentru creșterea economică, crearea de locuri de muncă și competitivitate.
„Fără măsuri reale pentru firmele românești, nu putem vorbi despre guvernare responsabilă”, a scris ministrul Transporturilor.Acesta a prezentat și principalele solicitări ale PSD, care vizează acordarea de garanții bancare și contragaranții pentru investiții și capital de lucru necesar contractelor de export, precum și sprijinirea firmelor românești în participarea la licitații internaționale.
Ciprian Șerban a criticat măsurile economice adoptate până în prezent de Executiv, afirmând că, după „luni de tăcere economică și poveri fiscale puse pe umerii populației și mediului privat”, România are nevoie de acțiune și de politici orientate spre investiții și predictibilitate fiscală.
„Firmele nu cer favoruri. Cer predictibilitate, acces la finanțare și un stat care nu le mai sufocă cu taxe din pix”, a transmis ministrul.
Potrivit unor surse politice, miniștrii PSD din Guvernul Bolojan au fost convocați miercuri la o discuție de președintele partidului, Sorin Grindeanu. Întâlnirea are loc pe fondul tensiunilor crescânde din coaliția de guvernare dintre premierul liberal și reprezentanții Partidului Social Democrat.
Consiliul Județean Galați a finalizat modernizarea atelierului de practică pentru specializarea Alimentație publică din cadrul Școlii Profesionale Speciale „Emil Gârleanu” Galați și al structurii „P.P. Neveanu”, investiție destinată sprijinirii elevilor cu nevoi educaționale speciale.
Potrivit reprezentanților CJ Galați, aproximativ 50 de elevi vor beneficia de dotări moderne, adaptate capacităților lor, care le vor permite să învețe o meserie într-un mediu sigur și accesibil. Atelierul a fost echipat cu mobilier adaptat, echipamente profesionale de gătit, aparatură electrică și ustensile specifice activităților de practică.
„Investim în educația copiilor cu nevoi speciale și în șansele lor de integrare profesională”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Investiția face parte din proiectul „Dotare școli speciale și unități conexe în județul Galați”, cu o valoare totală de aproximativ 2,8 milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul vizează modernizarea infrastructurii educaționale și crearea unor condiții adaptate pentru formarea profesională a elevilor din învățământul special.
Reprezentanții Consiliului Județean Galați precizează că astfel de investiții vor continua, în cadrul programelor dedicate susținerii educației incluzive și orientate spre integrarea pe piața muncii.
Compania Națională de Investiții Rutiere a primit opt oferte pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii „Unirii”, Târgu Neamț–Iași–Ungheni, care include și un segment de cinci kilometri în Republica Moldova.
Tronsonul are o lungime de 15,5 kilometri și un cost estimat de 4,7 miliarde de lei, finanțat prin Programul Security Action for Europe – SAFE. Pe traseu vor fi construite 14 poduri și pasaje, două tunele – cel mai lung de 1.760 de metri – și două noduri rutiere, inclusiv legături cu Aeroportul și Spitalul Regional Iași.
Durata contractului este de 46 de luni, din care 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. CNIR va acorda punctaj suplimentar constructorului care finalizează în 18 luni segmentul de 2,77 km dintre nodul Golăiești și Podul peste Prut.
A început implementarea proiectului de modernizare și extindere a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime a emis ordinul de începere a etapei de proiectare, marcând intrarea investiției în faza de implementare, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban.
Proiectarea a demarat la data de 24 ianuarie 2026 și va avea o durată de opt luni, urmând să fie finalizată în septembrie anul viitor.
Investiția are o valoare totală de aproape 165 de milioane de lei, TVA inclus, și este finanțată prin Programul Transport 2021–2027, cu fonduri europene, cofinanțare de la bugetul de stat și cheltuieli neeligibile.
Proiectul prevede modernizarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială, reabilitarea stațiilor de pompare și epurare, precum și implementarea unor soluții tehnice moderne pentru eficientizarea consumului de apă, protecția mediului și creșterea siguranței la incendiu.
Potrivit ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, investiția va contribui la alinierea Portului Constanța la directivele europene în domeniul apei și apelor uzate și va consolida rolul acestuia de hub logistic strategic la Marea Neagră.