Curtea de Apel București a decis joi, condamnarea definitivă a lui Dragoș Adrian Iorga, fost director executiv în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de luare de mită și folosirea unor informații care nu erau destinate publicității.
Instanța a respins apelul formulat de fostul oficial și a menținut sentința pronunțată în noiembrie 2025 de Tribunalul București.
Judecătorii au dispus și confiscarea sumei de 75.600 de lei, reprezentând banii primiți de la două subordonate, cărora le-ar fi furnizat răspunsurile la un concurs de promovare organizat în minister.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada martie 2021 – octombrie 2023, Dragoș Adrian Iorga ar fi primit de la cele două funcționare suma totală de 75.600 de lei, în schimbul sprijinului acordat pentru promovarea acestora.
Anchetatorii susțin că fostul director a aranjat concursul de promovare, oferindu-le candidatelor subiectele și răspunsurile, folosindu-se de informații confidențiale la care avea acces în virtutea funcției.
În timpul anchetei, procurorii DNA au efectuat percheziții la domiciliul și biroul acestuia din București, de unde au ridicat mai multe sume de bani și bunuri de valoare: 174.600 de lei, 10.000 de dolari, 11.000 de euro, precum și lingouri de aur cu greutatea totală de 65,2 grame.
Totuși, solicitarea DNA privind confiscarea extinsă a acestor sume și a lingourilor de aur a fost respinsă încă din primă instanță, soluție menținută și ulterior.
Surse judiciare arată că valoarea totală a mitei reținute în dosar s-ar ridica la aproximativ 750.000 de lei, bani care urmează să fie recuperați în baza dispozițiilor instanței.
Lifturile, scările rulante și trotuarele rulante din Aeroportul Internațional Henri Coandă vor fi înlocuite în următorii trei ani, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București.
Potrivit companiei, licitația pentru modernizarea acestor echipamente a fost finalizată, proiectul vizând înlocuirea a 19 lifturi, 19 scări rulante și 4 trotuare rulante.
Totodată, vor fi modernizate două platforme destinate pasagerilor cu mobilitate redusă și vor fi instalate alte două astfel de echipamente.
Proiectul include și implementarea unui sistem integrat de monitorizare pentru noile instalații.
Contractul are o valoare de peste 24 de milioane de lei.
La licitație a fost desemnat câștigător consorțiul condus de TK Elevator Eastern Europe GmbH, alături de firmele TEKA Danes Instal, Mega Moni și Creative Home Construct.
Lucrările de înlocuire și modernizare vor fi realizate etapizat, pe o perioadă de trei ani.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri o convorbire telefonică cu Peter Magyar cu viitorul premier al Ungariei, pe care l-a felicitat pentru rezultatul obținut la alegerile parlamentare. Discuția a vizat relațiile bilaterale, cooperarea economică și proiectele energetice comune.
Potrivit informațiilor comunicate după convorbire, șeful Guvernului de la București i-a transmis lui Peter Magyar felicitări atât în nume personal, cât și în numele Executivului român, în urma victoriei decisive obținute de partidul Tisza în alegerile legislative din Ungaria.
În cadrul dialogului, cei doi oficiali au abordat stadiul actual și perspectivele de consolidare a relațiilor dintre România și Ungaria, subliniind interesul comun pentru aprofundarea cooperării economice și accelerarea proiectelor de interconectare în domeniul energiei.
Premierul român a evidențiat și rolul important al comunității maghiare din România în întărirea relației bilaterale, considerată un factor esențial în menținerea unui dialog constructiv între cele două state.
La finalul convorbirii, Ilie Bolojan i-a urat succes lui Peter Magyar în exercitarea mandatului de viitor premier și i-a adresat invitația de a efectua o vizită oficială la București.
Partidul Tisza, condus de Peter Magyar, a obținut o majoritate calificată în Parlamentul de la Budapesta, câștigând 138 din cele 199 de mandate, după centralizarea voturilor.
Cu un scor de 53,06% din sufragii, formațiunea lui Magyar a devansat clar FIDESZ, partidul condus de Viktor Orbán, care a obținut doar 55 de locuri în noul Legislativ.
România deschide noi direcții de finanțare pentru proiecte energetice strategice prin cooperare cu Export-Import Bank of the United States, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Declarația a fost făcută după întâlnirile purtate la Washington D.C. cu reprezentanți ai Banca Mondială și cu John Jovanovic.
Potrivit ministrului, în contextul presiunilor regionale privind securitatea energetică și costurile energiei, România are nevoie de proiecte mari, cu finanțare solidă și predictibilă, care să poată intra rapid în execuție.
Discuțiile au vizat extinderea cooperării în special în zona proiectelor nucleare, dar și în alte investiții strategice în care componenta americană poate aduce finanțare, tehnologie și capacitate de implementare.
Bogdan Ivan a subliniat că România urmărește parteneriate financiare aplicate, care să transforme proiectele energetice în investiții concrete, cu impact direct asupra economiei și securității sistemului energetic.
Se redeschide parcul de aventură din Pădurea Gârboavele. Acesta va fi deschis publicului începând de joi, 16 aprilie, ora 11.00, potrivit unui anunț al președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. În interior vor fi și noile atracții, pistele de bob și de bicicletă.
Cele două trasee de bob, cu o lungime totală de 1,5 kilometri, sunt dotate cu echipamente electrice, camere video și senzori de siguranță. Sistemele au trecut toate testele de securitate necesare pentru obținerea autorizațiilor și deschiderea oficială pentru public.
În parc sunt și două noi piste de biciclete din zonă – traseul de familie, cu o lungime de 2,6 kilometri, și traseul competițional, de 4,3 kilometri.
Totodată, au fost deja amenajate zonele de relaxare, locurile de joacă pentru copii și amfiteatrul în aer liber.
„Joi are loc deschiderea Bob & Bike Adrenalina Gârboavele, o zonă de agrement unică în România prin facilitățile oferite: două piste de bob (peste 1,5 km), două trasee de biciclete – unul pentru familie (2,6 km) și unul competițional (4,3 km), turn de escaladă de 10 metri, locuri de joacă, foișoare și un amfiteatru în aer liber”, a transmis Consiliul Județean Galați.
Investiția, în valoare totală de aproximativ 15 milioane de lei, este finanțată de Consiliul Județean Galați și are ca obiectiv transformarea Pădurii Gârboavele într-un parc de aventură modern, destinat activităților recreative și sporturilor în aer liber.
Deputatul PSD Viorica Sandu a declarat că, în cadrul Comisiei pentru agricultură, discuțiile s-au concentrat pe teme esențiale pentru fermieri și pentru siguranța alimentară, context în care a criticat poziția premierului Ilie Bolojan față de proiectul social-democraților privind „motorina ieftină pentru agricultură”.
Potrivit parlamentarului PSD, șeful Executivului ar fi „dezinformat opinia publică” în legătură cu acest proiect, susținând în mod eronat că inițiativa nu i-ar fi fost prezentată. „Este complet falsă afirmația că proiectul nu i-ar fi fost prezentat. Acesta este public de săptămâni pe site-ul Ministerului Agriculturii și a fost prezentat oficial”, a afirmat deputatul Viorica Sandu.
Deputatul a subliniat că măsura propusă nu ar afecta bugetul de stat, dar ar oferi un sprijin important fermierilor într-un moment dificil, contribuind inclusiv la reducerea prețurilor alimentelor.
În același timp, aceasta a susținut că, după anularea unei întâlniri programate cu ministrul Agriculturii, Guvernul nu a mai revenit asupra subiectului.
Viorica Sandu a respins și criticile potrivit cărora proiectul ar încălca regulile europene privind TVA, explicând că inițiativa nu vizează reducerea taxei, ci introducerea unui mecanism de taxare inversă. „Nu vorbim despre reducerea TVA, ci despre taxare inversă, un mecanism deja aplicat, care elimină birocrația și întârzierile la rambursare”, a precizat deputatul PSD.
Potrivit acesteia, prin acest sistem fermierii nu ar mai fi obligați să aștepte luni întregi pentru recuperarea banilor, urmând să plătească direct un preț mai corect la pompă.
În final, Viorica Sandu a acuzat că proiectul este blocat „din motive politice, nu economice”, avertizând că agricultura românească are nevoie de decizii rapide și eficiente.
„Agricultura nu poate fi ținută pe loc din orgolii sau calcule politice. România are nevoie de decizii rapide, corecte și în interesul oamenilor”, a transmis deputatul Viorica Sandu.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi că reformele considerate esențiale în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie adoptate indiferent de evoluțiile politice care ar putea avea loc după data de 20 aprilie.
Oficialul a subliniat că există 14 reforme-cheie care reprezintă un „obiectiv național” și care trebuie implementate fără întârziere, indiferent de eventuale schimbări în structura guvernamentală sau de deciziile partidelor politice.
„Indiferent de ce se întâmplă pe 20 aprilie, indiferent de opțiunea unui partid sau altui partid, aceste reforme trebuie să fie adoptate”, a afirmat ministrul, precizând că mesajul său este unul de responsabilitate politică.
Potrivit lui Pîslaru, discuțiile din cadrul Guvernului au arătat un sprijin larg pentru continuarea calendarului de reforme, în prezența vicepremierilor și a miniștrilor din toate partidele.
Ministrul a arătat că publicarea listei celor 14 reforme esențiale are rolul de a mobiliza atât clasa politică, cât și societatea, pentru a asigura implementarea acestora.
Declarațiile vin în contextul în care Partidul Social Democrat urmează să organizeze pe 20 aprilie o consultare internă privind menținerea la guvernare, în cadrul Executivului condus de premierul Ilie Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan a dispus intensificarea controalele în teren la operatorii care exploatează agregate minerale din albiile cursurilor de apă și înăsprirea legislației în scopul eliminării abuzurilor, instituirii unor mecanisme stricte de verificare și protejării resurselor naturale. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a crescut deja controalele exponențial pe acest domeniu și va lansa noi controale tematice pentru balastiere.
Într-o ședință de lucru desfășurată astăzi, la Palatul Victoria, prim-ministrul a cerut Ministerului Mediului, Administrației Naționale a Apelor Române, Gărzii Naționale de Mediu și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon să lucreze, sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului, la modificarea legislației, în baza unui calendar accelerat. Este un domeniu în care Ministerul Mediului are deja propuneri consolidate în urma rapoartelor lansate anul acesta. Coordonatele stabilite de premierul Bolojan au în vedere introducerea unei limite pentru durata licenței pentru realizarea amenajărilor piscicole și lacurilor de agrement, a suprafeței luciului de apă și a adâncimii la care se face exploatarea. De asemenea, este avută în vedere instituirea unor mecanisme stricte de verificare a respectării obligațiilor contractuale asumate de către operatorii economici la obținerea avizelor și/sau licențelor, inclusiv executarea garanțiilor financiare destinate refacerii mediului acolo unde nu au fost respectate obligațiile asumate de către operatorii economici.
Actul normativ care va include aceste modificări legislative va fi aprobat cu prioritate de Guvern. Legislația va fi completată și de măsuri de control aplicate prin platforma Radarul Balastierelor, care va fi lansată de Ministerul Mediului, alături de inspectorul balastierelor, site care a fost lansat de o săptămână și are deja peste 30.000 de accesări.
De asemenea, prim-ministrul Bolojan a cerut instituțiilor statului să colaboreze și pună la dispoziție datele necesare pentru intensificarea controalelor în teren, având în vedere că potrivit analizei preliminare realizată de Apele Române, în ultimii 10 ani, au fost emise peste 1.200 de avize de gospodărire a apelor pentru obiective declarate drept iazuri piscicole, însă mai puțin de 10% dintre acestea au fost finalizate ca atare.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a analizat situația exploatărilor de agregate minerale realizate sub pretextul amenajării de iazuri piscicole, pentru perioada 2015–2025. Potrivit datelor, în perioada 2015-2025 au fost emise peste 1.200 de avize de gospodărire a apelor pentru obiective declarate drept iazuri piscicole, însă mai puțin de 10% dintre acestea au fost finalizate ca atare. Lista integrală a acestora este publicată pe site-ul ministerului: https://mmediu.ro/comunicare/comunicate-de-presa/diana-buzoianu-1-200-de-iazuri-pe-hartie-doar-10-finalizate-mmap-schimba-regulile-pentru-exploatarile-de-agregate/
De asemenea, analiza ministerului arată că, prin autorizațiile emise pentru iazuri piscicole au fost exploatate peste 230 de milioane de metri cubi de agregate minerale în perioada menționată, fenomenul este concentrat în mai multe bazine hidrografice, iar datele indică o corelare între amplasarea acestor exploatări și marile șantiere de infrastructură.
ANRMPSG va contribui cu informații și expertiză la modificarea legislației, în scopul protejării resurselor naturale și al respectării condițiilor pentru emiterea riguroasă a licențelor și avizelor de exploatare.
La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan au participat ministra Mediului, Diana Buzoianu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, și reprezentanți ai Administrației Naționale a Apelor Române, Garzii Naționale de Mediu și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat demararea unei investiții în valoare de 17,3 milioane de lei pentru construirea unui nou pavilion medical la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”.
Potrivit lui Fotea, noua clădire va înlocui Pavilionul B, o construcție veche de peste 100 de ani, care nu mai corespunde standardelor tehnice și medicale actuale.
Lucrările sunt în plină desfășurare, iar finalizarea acestora este estimată până la sfârșitul anului în curs. Noul pavilion va avea o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați și o capacitate de 58 de paturi.
Unitatea medicală va include cabinete dotate cu echipamente de ultimă generație, saloane moderne pentru pacienți și săli de tratament amenajate conform standardelor actuale din domeniul sanitar.
De asemenea, clădirea va fi echipată cu un sistem automatizat de management al clădirii (BMS), menit să optimizeze costurile de operare și să asigure un control eficient al climatizării, încălzirii și iluminatului.
Reprezentanții Consiliului Județean subliniază că investiția face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a infrastructurii medicale din județul Galați.
Guvernul României urmează să adopte vineri, într-o ședință extraordinară, ordonanța de urgență prin care acciza la motorina standard va fi redusă cu aproximativ 30 de bani pe litru, echivalentul unei scăderi de circa 11%.
Proiectul prevede, de asemenea, instituirea unei contribuții de solidaritate pentru companiile din sectorul petrolier. Contribuția se aplică doar în lunile în care prețul petrolului Brent depășește 70 USD/baril și variază între 1,5% și 9,9%, putând ajunge până la 60% din câștigurile suplimentare ale companiilor.
Reducerea accizei este temporară și se aplică pe perioada declarată de criză pe piața petrolului și carburanților. Benzinăriile vor putea actualiza prețurile la pompă cel mult o dată pe zi, dar le pot reduce oricând.
Consiliul Economic și Social (CES) a avizat proiectul parțial: reprezentanții patronatelor și sindicatelor au acordat aviz favorabil cu observații, iar societatea civilă a emis aviz nefavorabil. Lipsesc încă avizele vicepremierilor Marian Neacșu și Tánczos Barna, ale Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Justiției și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG).
Ministerul Finanțelor estimează că impactul bugetar al măsurii va fi de 610 milioane de lei, sumă acoperită din veniturile suplimentare din TVA și contribuția de solidaritate a companiilor petroliere. Premierul Ilie Bolojan a declarat că reducerea accizei nu a putut fi mai mare din cauza constrângerilor bugetare și că șoferii care folosesc benzină s-ar putea simți dezavantajați.
Măsurile, dacă vor fi adoptate astăzi, vor intra în vigoare săptămâna viitoare și reprezintă a doua etapă a intervenției statului pe piața carburanților.