În perioada 2021-2027, MDLPA este Autoritate de Management pentru Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, care are un buget total de 87.725.681 de euro şi va finanţa proiecte privind protecţia mediului şi adaptarea la schimbările climatice, sănătate şi educaţie, turism şi cultură, respectiv managementul frontierei.
Programul a fost aprobat de către Comisia Europeană la data de 19 iulie 2022, fiind, astfel, primul Program Interreg IPA la nivel european aprobat pentru perioada 2021-2027.
Potenţialii beneficiari vor folosi în exclusivitate sistemul informatic JeMS pentru transmiterea documentelor şi vor beneficia de opţiunile de costuri simplificate pentru decontarea cheltuielilor, respectiv de o simplificare a sistemului de implementare a proiectelor.
În aria Programului sunt cuprinse trei judeţe din România (Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi), precum şi şase districte din Serbia (Severno Banatski, Srednje Banatski, Juzno Banatski, Branicevski, Borski şi Podunavski).
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display