Parlamentul a adoptat confiscarea extinsă a averilor ilicite Recomandat

Camera Deputaţilor a adoptat, în unanimitate, iniţiativa legislativă prin care se introduce în Codul Penal confiscarea extinsă a averilor obţinute în mod ilicit. Reacţia fostului ministru al Justiţiei Ana Birchall, iniţiatoare a proiectului:

"Tocmai s-a votat proiectul de lege privind confiscarea averilor ilicite! Unanimitate de voturi! Ziua de astazi, o zi de 13, s-a dovedit a fi o zi nefastă pentru cei certati cu legea! E de fapt marţea albă! ATENŢIE DOMNILOR PUNGAŞI: AVERILE OBŢINUTE ILICIT SUNT ÎN MARE PERICOL DE CONFISCARE! De data asta, chiar aşa a fost: n-au putut ei fura, cât am putut noi vota! După o luptă de aproape 3 ani, în care mi-am atras atâtea 'simpatii' din partea multor 'oameni de bine' - de fapt, exponenţi ai corupţiei şi ai hoţiei din această ţară - iată că a venit în sfârşit momentul ca oamenii cinstiţi şi de bună-credinţă care m-au susţinut şi au susţinut iniţiativa aceasta să obţină puţină satisfacţie. Satisfacţia de a vedea că hoţii, corupţii şi cei certaţi cu legea nu mai defilează cu impunitate şi nu mai pot scăpa atât de uşor de şfichiul ager al legii.

Mulţumesc colegelor şi colegilor care au votat astfel încât acest proiect de lege să devină realitate! Mulţumesc colegilor şi colegelor din Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe alături de care am dus această bătălie încă din ianuarie 2017. Mulţumesc reprezentanţilor mass media care au susţinut şi au luptat pentru ca să ajungem astăzi aici. Nu în ultimul rând, vă mulţumesc tuturor, românilor cinstiţi din ţară şi de peste hotare, pentru că în toată această perioadă aţi luptat pentru ca acest proiect de lege să devină realitate, iar fiecare leu furat statului român şi pitit inclusiv către terţe persoane să fie recuperat.

Iar domnilor şi doamnelor care îşi făceau speranţe că România va rămâne o ţară profund coruptă şi că îşi vor putea continua hoţiile şi mişmaşurile din care, după procese interminabile, să rămână cu banii intacţi, le transmit doar un singur lucru: DESCHIDEŢI OCHII ŞI PUNGILE! Statul român îşi apără cetăţenii, iar averile voastre obţinute ilegal nu mai sunt deloc în siguranţă...", a transmis Ana Birchall.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display