×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 805

Justiţie, suveranitate, independenţă Recomandat

03 justitie 03 justitie

Mai mulţi judecători din CSM l-au criticat dur pe Stelian Ion în legătură cu întâlnirea pe care acesta a avut-o recent cu reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti. „Mai avem foarte puţin să ne dicteze ambasadele sau alte state cum să soluţionăm cauzele", a spus Gabriela Baltag. "Nu pot să nu remarc lipsa totală a unui dialog efectiv, real, al ministrului Justiţiei cu CSM pe subiecte de interes pentru puterea judecătorească. A trecut deja un timp suficient de când domnul ministru a fost instalat în funcţie şi cu toate acestea nu a avut loc absolut nicio întâlnire cu domnia sa în care să discutăm ca profesionişti, ca jurişti, chestiuni de interes pentru puterea judecatorească. Spre marea dezamăgire a multora dintre noi, constatăm că ministrul dezbate, de pildă, tema desfiinţării SIIJ cu reprezentanţii altor state şi anunţă apoi public pe site-ul Ministerului Justitiei care ar fi concluziile acelor întâlniri, că un stat susţine, eu ştiu, poziţia privind desfiinţarea SIIJ", a declarat judecătoarea Nicoleta Ţînţ, în timpul şedinţei Secţiei pentru judecători a CSM, citată de Agerpres. De asemenea, judecătoarea Gabriela Baltag a acuzat că astfel de întâlniri cu reprezentanţi ai ambasadelor altor state ar reprezenta "un atentat la independenţa şi suveranitatea României". "Aş dori ca azi Secţia pentru judecători să adopte o poziţie faţă de aceste acte de intruziune diplomatică, sau cum vreţi să le spunem, în afacerile interne ale României pe segmentul Justiţie. Noi suntem garantul independenţei sistemului judiciar şi avem obligaţia să aducem în atenţie şi să discutăm aceste probleme. Mi se pare un atentat la independenţa şi suveranitatea României şi nu sunt cuvinte deloc mari. Mă întreb dacă diplomaţii noştri îşi pot permite astfel de lucruri pe teritoriul statelor respective, dacă se pot amesteca în treburile interne ale acestor state. O să-mi spuneţi că e vorba de un parteneriat strategic. Nu e vorba de niciun parteneriat strategic aici. Ştim şi noi ce conţine acest parteneriat, aici e vorba de sistemul judiciar, nimeni nu are voie să se amestece în treburile noastre interne, în justiţia noastră! Mai avem foarte puţin să ne dicteze ambasadele sau alte state cum să solutionăm cauzele", a spus Gabriela Baltag. Păi, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, am văzut şi violatori nearestaţi pentru că nu a ieşit lumea în stradă la panaramă, ucigaşi prinşi la faţa locului şi băgaţi în arest pentru 24 de ore până la dovedirea vinovăţiei şi tot aşa. Oare trebuie să vină străinii să ne spună cum trebuie pedepsiţi infractorii de orice speţă?

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display