Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui efectuează cercetari in rem după ce au apărut filmări cu o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu oficiată de patru preoţi, la Biserica „Sfânta Parascheva” din municipiul Vaslui. „La Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost înregistrat un dosar în care se efectueaza cercetari încă în faza in rem a urmăririi penale, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de o lege specială", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alina Boboc.
Prefectul judetului Vaslui, Marcel Lăudatu, a precizat că a solicitat lămuri din partea Episcopiei Huşilor cu privire la cele întâmplate. „Am solicitat, aşa cum este firesc, un punct de vedere reprezentanţilor Episcopiei Huşilor şi urmează să analizăm răspunsul primit”, a afirmat prefectul. Consilierul onorific al premierului, deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a anunţat că a sesizat Ministerul Afacerilor Interne şi procurorul general al României cu privire la această situaţie, susţinând că „încercarea de reabilitare a unui criminal de război în România anului 2021, într-un lăcaş de cult din Vaslui, este ilegală şi incalificabilă”.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display