Interlopii cunosc legea mai bine decât jandarmii! Recomandat

29 int 29 int

Doi interlopi din Alba Iulia care au organizat protestele anti-mască de la sfârşitul lunii martie 2021 au câştigat procesele cu Jandarmeria, care i-a amendat pentru că au participat la o manifestare neautorizată, nu au purtat mască şi au ieşit pe stradă în intervalul orar în care era interzis acest lucru fără declaraţie pe propria răspundere. Raul Rus zis Pricu şi Adrian Bălan zis Bălănel au fost liderii protestelor din 30 - 31 martie, când zeci de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de restricţiile impuse de autorităţi. La vremea respectivă purtarea măştii în spaţiile publice era obligatorie. Ambii interlopi au fost amendaţi de Jandarmerie, dar au contestat procesele verbale şi au avut câştig de cauză la instanţa de fond, Judecătoria Alba Iulia. Astfel, pe 20 septembrie în cazul lui Bălănel şi în 27 septembrie în dosarul deschis de Pricu, instanţa a considerat că sancţiunile pecuniare au fost aplicate ilegal. Cei doi au făcut live-uri pe Facebook şi au chemat oamenii la protest, iar Jandarmeria a aplicat amenzile pe baza imaginilor operative realizate de jandarmii prezenţi la faţa locului. ”Modul în care s-a consemnat în procesul verbal săvârşirea faptei şi raportul agentului constatator pot duce şi la o altă concluzie că s-au făcut constatările doar pe baza filmelor operative realizate cu acea ocazie, menţionate în procesul verbal, după care s-a procedat la încheierea actului de constatare şi sancţionare. O astfel de posibilitate este susţinută şi de lipsa unui martor asistent la încheierea actului de sancţionare şi de lipsa obiecţiunilor petentului. În caz contrar, petentul probabil ar fi formulat obiecţiuni şi în cazul unui refuz agentul constatator ar fi putut să identifice un martor asistent în prezenţa căruia se încheie procesul verbal, mai ales că menţionează în raport că ar fi vorba despre un protest la care participau mai multe persoane. În realitate, atât Bălănel cât şi Pricu au participat la proteste, au chemat ilegal lumea în stradă, dar Jandarmeria a ţinut să îi amendeze doar pe baza unor imagini video. Atât Pricu cât şi Bălănel au fost condamnaţi penal în dosarul "Prostituate pentru VIP-uri" la pedepse cu executare. Pricu a fost eliberat condiţionat, cu rest de pedeapsă, în 24 martie 2020.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.