Un bărbat de 37 de ani din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost arestat preventiv în baza unui mandat european emis pentru infracţiuni grave pe care le-ar fi comis în Italia. Alin Nicolae este acuzat că şi-ar fi agresat soţia timp de mai mulţi ani şi l-a răpit pe fiul său de la bunica maternă. Potrivit mandatului european de arestare, bărbatul a săvârşit, începând cu anul 2014 şi până în martie 2021, mai multe acte de violenţă împotriva soţiei sale. De asemenea, începând cu data de 13 august 2021 şi până în prezent, l-a lipsit de libertate pe fiul său mai mic în vârstă de 5 ani pe care l-ar fi luat de la bunica maternă aflată în Italia şi l-a adus în România, unde a fost ţinut, fără acte de identitate, în locuinţa familiei din Orăştie, fiind împiedicat să o vadă pe mama cu care locuise anterior. ”Din cuprinsul ordonanţei şi a mandatului de arestare rezultă că persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor contra persoanei, respectiv infracţiunile de abuz în familie şi răpire. În Codul penal român, faptele constituie infracţiunile de violenţă în familie şi lipsire de libertate în mod ilegal”, se precizează în hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia din 24 noiembrie 2021, prin care a fost admis mandatul european de arestare.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.