Curg amenzile în prag de sărbători Recomandat

23 protest 23 protest

Aproape 170 de amenzi, în valoare totală de 252.800 lei, au fost aplicate în contextul manifestaţiei de protest de la Palatul Parlamentului, a informat, joi, Jandarmeria Capitalei. "În continuarea măsurilor luate în ziua de marţi, în contextul manifestaţiei de protest de la Palatul Parlamentului, suplimentar, au mai fost aplicate alte 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 54.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare. Total sancţiuni contravenţionale aplicate până în prezent: 168 de sancţiuni, în valoare totală de 252.800 lei", se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Bucureşti transmis AGERPRES. Aproximativ 1.200 de oameni au protestat, marţi, în apropierea Palatului Parlamentului, faţă de introducerea certificatului verde.
Ministerul Afacerilor Interne a precizat că, în intervalul 8,00 - 10,45, aproximativ 1.200 de persoane s-au concentrat la poarta de acces către Camera Deputaţilor, fără a pătrunde în curtea Palatului Parlamentului, fiind opriţi de forţele de ordine.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.