Încărcătura pe judecător la Tribunalul Vrancea a fost, în anul care a trecut, de 640 cauze, peste 7.700 de dosare aflându-se pe rolul instanţei de judecată în 2021, cu 7,12% mai mult decât în anul precedent, a informat instituţia. "Pe parcursul anului 2021, pe rolul Tribunalului Vrancea s-au aflat 7.782 de dosare, cu 7,12% mai multe faţă de anul 2020, când au fost de soluţionate 7.228 de cauze. Din numărul total al dosarelor aflate pe rol, 5.586 au fost cauze nou înregistrate, adică cu 9,34% mai multe faţă de anul 2020, când au fost 5.064 de cauze noi. Numărul cauzelor soluţionate în anul 2021 s-a ridicat la 5.857. Încărcătura pe judecator la nivelul Tribunalul Vrancea a fost, în anul 2021, de 640 cauze, la calculul acesteia avându-se în vedere compunerea completurilor colegiale, respectiv doi judecători în contestaţie, 2/3 judecători în apel şi trei judecători în recurs", se arată în raportul de activitate pe anul 2021 al Tribunalului Vrancea. Potrivit instituţiei, raportat la aceşti indicatori de performanţă, Tribunalul Vrancea s-a situat pe locul 15 într-o ierarhie cuprinzând cele 50 de tribunale din ţară, inclusiv tribunale specializate şi tribunale militare. Cu alte cuvinte, creşte infracţionalitatea în România.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.