Ministerul Educației anunță că a scos în dezbatere publică proiectul de reorganizare a unităților de învățământ. Acesta poate fi consultat online.
Proiectul stabilește că reorganizarea unităților de învățământ cu personalitate juridică se va face cu respectarea Legii 198/2023, cu modificările ulterioare, privind numărul de elevi școlarizați într-o unitate de învățământ, astfel încât aceasta să poată funcționa cu personalitate juridică.
Ca urmare, unitățile de învățământ cu personalitate juridică vor funcționa cu minimum 300 de elevi, cu minimum 300 de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari, cu minimum 140 de preșcolari și/sau antepreșcolari, cu minimum 120 de antepreșcolari, cu minimum 80 de elevi, în cazul unităților de învățământ liceal tehnologic care școlarizează exclusiv în sistem dual, cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special, cu minimum 100 de elevi, în cazul unităților de învățământ postliceal.
Metodologia privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică conține și calendarul activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2024-2025.
Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, susține că în ultimii trei ani, au fost atrase fonduri nerambursabile în valoare de peste 3,8 miliarde de lei. Banii au fost folosiți în cadrul proiectelor de dezvoltare ale capitalei.
Primarul general a prezentat pe Facebook situația fondurilor nerambursabile.
„În ultimii trei ani, am atras Fonduri Nerambursabile cu o valoare totală de 3.857.867.111 lei pentru proiecte de dezvoltare a Capitalei în mai multe domenii. Din această sumă, 3.194.270.454 lei sunt fonduri europene, iar 663.596.656,95 lei sunt fonduri naționale”, a explicat Nicușor Dan.
Cu ajutorul fondurile europene, primarul Capitalei susține că au fost achiziționate 100 de tramvaie noi cu 1.047.427.804,90 lei și au fost reabilitați 210 km de rețea de termoficare cu 1.595.682.510,25 de lei.
De asemenea s-a realizat consolidarea și renovarea clădirilor - 83.443.645 lei, modernizarea, dotarea și construirea de corpuri noi de clădire de spitale - 232.792.629,90 de lei, dar și modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă cu 67.367.149 de lei.
În plus, au fost cumpărate 22 de troleibuze noi cu 65.752.681 de lei, a fost renovată Maternitatea Bucur cu 42.072.659 de lei, s-au cumpărat panouri digitale de informare a călătorilor STB cu 27.978.027 de lei, au fost cumpărate 7 microbuze cu 10.251.522 de lei, semaforizare inteligentă ITS cu 5.858.013 lei, s-au digitalizat serviciile de management urban și mobilitate urbană cu 5.858.013, a fost realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă cu 4.424.315 de lei, a fost elaborată strategia de dezvoltare a resurselor umane cu 3.988.974 de lei, s-au întărit capacității PMB în domeniul eficienței energetice cu 1.061.613 de lei și s-au investit 310.898 de lei în Management anticorupție.
Din fondurile naționale, au fost modernizați 30 km de rețea de termoficare și a fost modernizat sistemul de iluminat.
Ministerul Muncii anunță că amenzi de peste 4 milioane de lei au fost date pentru problemele descoperite la stațiile GPL. Controalele făcute de Inspecția Muncii s-au desfășurat în toamnă.
Angajații Inspecției Muncii au verificat unitățile care desfășoară activități de depozitare și comercializare ale carburanților auto tip GPL. Verificările au fost făcute în perioada 28 august - 31 octombrie. În total, au fost făcute 5.640 de controale în urma cărora s-au aplicat 4.143 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.177.300 de lei, a anunțat Ministerul Muncii.
Totodată, au fost depistate 30 de cazuri de muncă nedeclarată, din care 18 situații în care persoanele prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul relațiilor de muncă se numără primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă, nerespectarea legislației privind timpul de muncă, iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost depistate nereguli, cum ar fi lipsa atestatelor de examinare „in situ”, de la INSEMEX Petroșani, pentru toate instalaţiile care funcionează în mediu potenţial exploziv, lipsa dovezilor că echipamentul individual de protecţie (EIP) este confecționat din materiale care nu produc descărcări electrostatice, lipsa verificării periodice a rezistenței de dispersie a prizelor de pământ și lipsa echipamentului individual de protecţie adecvat.
Partidul REPER a depus în Parlament o propunere legislativă privind modificarea normelor de preschimbarea permiselor de conducere.
Justificarea inițiatorilor este că „orice persoană care deține un permis de conducere și trebuie să-l reînnoiască este obligată să aloce mai multe zile pentru această activitate și să petreacă ore bune la ghișeele autorității competent”.
„Anual obțin permis de conducere în jur de 325.000 persoane, pe lângă cele aproximativ 450.000 de permise de conducere care trebuie reînnoite anual, iar asta înseamnă aglomerarea activității Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din toată țara și bineînțeles un factor de stres pentru cetățenii care pierd timp stând la cozi pentru a-și depune dosarul”, explică USR.
Deputatul REPER de Bacău, Cristian-Paul Ichim, a inițiat și depus o inițiativă legislativă care vine în sprijinul a peste 3 milioane de cetățeni care au permise de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE prin creșterea valabilității administrative de la 10 ani la 15 ani. Un alt element important al proiectului este creșterea siguranței rutiere prin scăderea valabilității administrative a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE, deținute de persoane cu vârsta de 70 de ani și peste această vârstă.
„Prelungirea cu încă 5 ani a valabilității permisului de conducere contribuie la reducerea costurilor pentru reînnoire, la eliminarea timpului alocat întocmirii și depunerii dosarului și implicit reducerea aglomerației de la ghișeele autorității responsabile”, a declarat Cristian Ichim, deputat REPER.
Pentru îndeplinirea obiectivelor asumate de România de a reduce cu 50% decesele produse în urma accidentelor rutiere până în 2030 dar și de a reduce la „0” până în 2050 a numărului acestora, considerăm că este necesar ca România să ia toate măsurile necesare, inclusiv modernizarea sistemului de preschimbare a permiselor de conducere, a adăugat reprezentantul REPER. Măsuri asemănătoare au luat și alte țări din UE precum Germania, Franța, Austria, Danemarca, Grecia și Polonia.
Reprezentanții USR acuză Ministerul Muncii că nu a calculat impactul bugetar al noii legi a pensiilor. Ministerul recunoaște minciuna, susține opoziția.
Acuzațiile au fost făcute la finalul dezbaterilor din comisiile Camerei Deputaților. Discuțiile au confirmat faptul că PSD și PNL au mințit când au susținut că au calculat impactul bugetar al noii legi a pensiilor și că vor exista bani pentru majorările promise pensionarilor, a transmis USR. Tot o minciună este și că nu vor crește taxele pentru români, au inclus chiar în legea pensiilor mecanismul automat pentru creșterea taxelor pe salarii, a mai comunicat USR.
„Situația este deosebit de gravă. În urmă cu două săptămâni, ministrul Muncii a venit în Comisia pentru muncă și ne-a spus că are raportul Băncii Mondiale și că el va fi distribuit parlamentarilor înainte de dezbaterea pe lege. Nu doar că Ministerul nu a transmis documentul, dar am aflat astăzi că documentul nu este încă gata, deși în baza lui s-a întocmit noua lege a pensiilor. La PSD și PNL minciuna este în continuu progres, din ce în ce mai multe minciuni spuse în comisiile parlamentare, dar și tuturor românilor interesați de subiectul pensiilor”, declară deputatul USR Cristian Seidler.
USR mai spune că la prezentarea noii legi a pensiilor, ministrul Simona Bucura Oprescu a susținut, invocând raportul Băncii Mondiale, că impactul bugetar pentru plata pensiilor majorate și recalculate va fi în 2024 de aproape 146,2 miliarde de lei, cu 30,2 miliarde de lei mai mult decât în 2023.
„Astăzi, cu doar câteva ore înainte de votul final în Parlament, reprezentanții Ministerului Muncii au admis că nu este calculat încă impactul financiar al noii legi a pensiilor și că reprezentanții Băncii Mondiale și Ministerului Finanțelor lucrează încă la cifre. Asta în condițiile în care reprezentanții Guvernului PSD-PNL, în frunte cu premierul Ciolacu, au spus constant la tv că nu este nicio problemă, că există banii pentru majorări și că sumele au fost agreate cu Banca Mondială și Comisia Europeană”, afirmă deputata USR Oana Țoiu.
USR mai spune că „tot o minciună este și afirmația PSD-PNL că nu vor crește din nou taxele pentru români, dat fiind că ar exista banii aferenți majorărilor de pensii promise”.
„Coaliția patronată de Klaus Iohannis a prevăzut chiar în noua lege a pensiilor un mecanism automat de creștere a taxelor pe salarii. Este vorba de art. 84 alin. 11 din noua lege care prevede că, în situația constatării depășirii cheltuielilor cu pensiile publice, autoritățile competente vor lua măsurile necesare pentru revenirea la referința stabilită, exprimată ca procent în PIB, inclusiv de creștere a contribuțiilor de asigurări sociale de stat”, a precizat USR.
USR a propus eliminarea prevederii dar amendamentul a fost respins.
Sindicaliștii de la BNS se declară nemulțumiți de proiectul legii pensiilor. Vom sesiza Comisia Europeană deoarece îi sancționează pe salariații activi, a transmis liderul BNS.
Dumitru Costin a analizat proiectul și a tras concluzia că în forma propusă de guvernanți aduce numeroase incertitudini.
„Este o lege care îi sancționează pe salariații activi. Vom sesiza Comisia Europeană în România asupra incertitudinilor pe care le aduce această lege”, a declarat Dumitru Costin, președintele BNS.
El a anunțat că a vorbit pe această temă cu comisarul european pentru muncă și a avertizat că legea va crește vârsta de pensionare.
„Singurii care beneficiază, pe termen scurt, de acest proiect sunt actualii pensionari aflați în plată. Nu pare să fie soluția pe care o așteptau lucrătorii din România! Pregătiți-vă că în 2030 va fi crescută din nou vârsta de pensionare așa cum arată lucrurile, odată cu adoptarea proiectului”, a precizat Costin.
Proiectul de lege a fost adoptat de senatori și urmează să fie trimis, spre aprobare, la Camera Deputaților.
Gabriela Firea îl contrazice pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, în ceea ce privește fondurile europene. Cel mai ușor este să te lauzi cu munca altcuiva, a spus Firea.
Declarația a fost făcută după ce primarul Nicușor Dan a anunțat că, în ultimii trei ani, Capitala a atras fonduri nerambursabile de circa 3,8 miliarde de lei pentru proiecte de dezvoltare..
„1 miliard de euro, fonduri europene nerambursabile, a fost atras de Primăria Capitalei, în mandatul meu ca primar general. Sunt fapte concrete pe care nu le poate șterge nimeni, bani investiți în București pentru confortul cetățenilor. Cel mai ușor este să te lauzi cu munca altcuiva. N-am făcut asta niciodată și nici nu mă voi preta la a confisca pentru voturi munca oamenilor. Lauda de ieri a primarului general, privind fondurile nerambursabile atrase în mandatul său, este o sfidare nu la adresa mea ci față de toți oamenii de bună credință care au muncit enorm în mandatul meu de primar general”, a transmis, pe Facebook, Gabriela Firea.
Ea a mai spus că numeroase proiecte au început în timpul mandatului său.
„Proiectul depus la Comisia Europeană a fost extrem de complex și nu putea fi lucrat pe genunchi și peste noapte. Cu atât mai mult nu putea fi lucrat într-o lună de la preluarea mandatului, pentru că doar atât timp i-a luat primarului general să-și pună semnătura pe contractul de finanțare ținut la sertar de principalul său susținător, un om politic de tristă amintire. Cât privește banii europeni pentru achiziția celor 100 de tramvaie noi, nu cred că a uitat cineva întreaga epopee. Știe orice bucureștean că licitația a fost demarată și finalizată în mandatul meu, că am semnat contractul și, la fel ca la termoficare, a fost ținut la sertar și returnat pentru două virgule în plus doar ca să-l semneze actualul primar general, să și-l treacă în portofoliu. Nu-mi place lauda de sine, dar e bine ca bucureștenilor să li se spună adevărul. Când am ajuns primar general, de atragerea fondurilor europene se ocupa o mâna de oameni. Am înființat o întreagă direcție care a reușit lucruri fantastice într-un timp scurt”, a mai comunicat Gabriela Firea.
Fondurile nerambursabile au fost utilizate pentru proiecte de dezvoltare din diferite domenii.
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că legea pensiilor este una corectă. Mă bucur că am reușit să convingem și partenerii de coaliție să mergem mai departe în Parlament cu legea pensiilor, a spus Stănescu.
Legea va elimina nedreptățile care încă persistă, consideră liderul PSD care le cere membrilor AUR și USR „să lase ipocrizia la o parte” și să voteze actul normativ.
„Vorbim de demagogie și de rea-voință, când găsesc tot felul de pretexte și susțin că nu pot fi crescute pensiile, pentru că nu există bani. Principiul PSD este unul simplu și clar: trebuie să dăm mai mult celor cu venituri mici. Această lege a pensiilor este una corectă și va elimina nedreptățile care încă persistă în prezent. Din ianuarie 2024, toate pensiile vor crește, apoi din septembrie se vor mări din nou, dar diferențiat: mai mult pentru cei dezavantajați, mai puțin pentru ceilalți”, a explicat Paul Stănescu pe rețelele de socializare.
Stănescu a mai spus că legea pensiilor a reprezentat o promisiunea a PSD.
„PSD și-a asumat majorarea pensiilor și s-a ținut de cuvânt o dată în plus. Mă bucur că am reușit să convingem și partenerii de coaliție să mergem mai departe în Parlament cu legea pensiilor, pentru că acest acord reprezintă o decizie corectă și de bun-simț. Este drumul normal spre decență, spre o Românie mai echitabilă. Rațiunea, dialogul politic civilizat și așezat, dar mai ales respectul față de cei care au muncit și au plătit taxe pentru această țară, au avut câștig de cauză și de această dată, în fața trăncănelii politice inutile și isterice. Chiar dacă nu avem nevoie de niciun sprijin politic suplimentar pentru a adopta proiectul legislativ, cred că este o obligație morală și a celorlalți să spună <da> unei legi care majorează pensiile de două ori în anul 2024. În caz contrar, să explice chiar propriilor familii de ce sunt împotriva intereselor legitime ale părinților și bunicilor lor”, a precizat Paul Stănescu.
Proiectul legii pensiilor este dezbătut de comisiile de specialitate din Senat.
Președintele CNAS anunță deblocarea crizei din sănătate. Începe efectuarea plăților pentru spitale, servicii medicale și medicamente, a anunțat Andrei Baciu.
Anunțul a fost făcut marți, pe Facebook.
„Ca urmare a discuțiilor avute acum cu liderii sindicali, am fost asigurat că angajații caselor de asigurări de sănătate vor începe de astăzi efectuarea plăților pentru spitale, servicii medicale și medicamente. Practic, astăzi se deblochează criza din sănătate, ca urmare a eforturilor depuse de colegii mei liberali, care au reușit să impună adoptarea proiectului de lege care răspunde solicitărilor angajaților CNAS. Le mulțumesc pentru susținere colegilor liberali și în mod special președintelui PNL, Nicolae Ionel Ciucă, care au înțeles cât de important este să deblocăm criza din sănătate. Fac mențiunea că adoptarea proiectului nu pune presiune pe bugetul de stat și că modificările implică strict fondurile proprii ale CNAS”, a anunțat Baciu.
Președintele CNAS susține că astfel s-a reparat o inechitate.
„În același timp, am reparat o inechitate, pentru că profesioniști din domeniul asigurărilor sociale de sănătate câștigau mult mai puțin decât angajați din alte instituții cu funcții similare. Un sistem nu poate fi cu adevărat performant și eficient fără oameni profesioniști și motivați. Este un proces început de câteva luni de zile care se finalizează într-o perioadă plină de provocări, însă orice amânare a soluționării ar fi echivalat cu un blocaj.”, a precizat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu.
Premierul Marcel Ciolacu a participat la Summit-ul Autorităților Publice Locale. În timpul discuțiilor el i-a criticat pe eurosceptici. Nu există nicio soluție realistă în afara UE, fără cele 70 de miliarde de euro din fonduri europene nu putem exista, le-a spus Ciolacu primarilor.
Șeful Guvernului a vorbit despre primarii care cer bani de la București deși există excedent bugetar.
„Există și primari care se plâng continuu pe Facebook și spun <ce nenorocire a creat Guvernul, această coaliție, ce dezastru este că nu avem bani>, dar au excedente în cont de sute de milioane de euro. Trebuie să vedem toate aceste realități... poți să ai excedent pe care l-ai calculat să ai cofinanțarea pentru fonduri europene, plățile urgente pe care le ai, dar nu poți să ai excedent de zeci de milioane de euro și să înjuri Guvernul și să ceri bani de la Guvern. Nu funcționează așa”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a vorbit despre fondurile europene din PNRR.
„Este ultimul tren de dezvoltare și regională, și locală, și cu PNRR, și cu exercițiul financiar, ambele suprapuse. E cea mai mare provocare administrativă în acest moment, să vedem dacă avem capacitatea administrativă de a funcționa cu aceste două provocări suprapuse în acest moment”, a precizat premierul.