Investim peste 3 milioane de euro, bani europeni atrași de către Consiliul Județean Galați, pentru a renova și dota cu echipamente medicale cabinetele medicale din vechea clădire a Policlinicii (parter, etajul I și etajul II).
Mai mult, vom crea spații noi pentru:
- tratamentul oncologic prin chimioterapie
- proceduri endoscopice
- tratarea litiazei renale cu ultrasunete (cu ajutorul litotritorului)
Vor fi achiziționate aproximativ 450 de echipamente medicale (sistem de detectare precoce a cancerului bucal, laser endovenos pentru tratarea varicelor, trusă performantă de videoendoscopie, sistem modern pentru intervenții endoscopice și laparoscopice), dispozitive IT și piese de mobilier pentru dotarea spațiilor medicale din cadrul Policlinicii.
În acest moment, Policlinica Spitalului Județean are două clădiri, una în plin proces de modernizare (vechea clădire) și cea nou construită de către Consiliul Județean (peste 1.500 de mp suprafață desfășurată).
Totul pentru ca pacienții să aibă condiții mult mai bune de îngrijire. Totul pentru sănătatea gălățenilor!- Preşedintele Consiliului Județean Galați
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.