Municipiul Aiud are, datorită poziționării și resursei umane, un potențial foarte mare de dezvoltare. Împreună cu primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, am avut o întâlnire constructivă cu mai mulți reprezentanți ai Ministerului Transporturilor în cadrul căreia am pus accent pe îmbunătățirea infrastructurii, respectiv optimizarea conexiunilor cu autostrada și calea ferată din proximitate, în beneficiul mediului privat, dar și pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Un alt aspect discutat a fost identificarea unor alternative pentru traficul greu, care afectează anumite străzi din municipiu.
Dezvoltarea infrastructurii și optimizarea conexiunilor, care se pot realiza cu sprijin guvernamental, sunt necesare și pentru atragerea unor noi investitori. Administrația locală are planuri ambițioase de a dezvolta o nouă zonă industrială, care să fie conectată cu zona industrială existentă, astfel încât să ofere un spațiu generos și atractiv pentru companii.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.