Imprimă această pagină

Consiliul Județean Olt a predat încă 15 microbuze electrice destinate transportului școlar Recomandat

Activitatea face parte dintr-un nou proiect care înseamnă investiții directe în educație, siguranța copiilor și dezvoltarea comunităților din județ.

Proiectul, în valoare de aproape 15 milioane de lei, a fost finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul programului dedicat îmbunătățirii calității aerului și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Aceste 15 microbuze se adaugă celor 20 deja achiziționate pe fonduri europene, iar obiectivul rămâne același: modernizarea transportului școlar și crearea unor condiții mai bune pentru copiii din județul Olt.

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt:

„Vom fi de fiecare dată vigilenți și, atunci când putem accesa fonduri europene sau programe naționale pentru achiziția de microbuze, trebuie să continuăm acest lucru, pentru că întreg parcul de microbuze școlare trebuie îmbunătățit. Multe dintre ele sunt învechite, nu mai îndeplinesc condițiile tehnice și se bagă foarte mulți bani în reparația lor doar ca să fie ținute pe linia de plutire”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)