Deputatul Viorica Sandu: „Protejăm puterea de cumpărare a românilor prin menținerea plafonării adaosului comercial” Recomandat

Deputatul Viorica Sandu a anunțat că a susținut și a votat în ședința de ieri a Camerei Deputaților proiectul de lege care prevede prelungirea până la 31 decembrie 2026 a măsurii de limitare a adaosului comercial pentru alimentele de bază.

Potrivit parlamentarului, măsura are rolul de a proteja puterea de cumpărare a românilor, în special a celor cu venituri mici și medii, și de a contribui la menținerea sub control a prețurilor unor produse esențiale din coșul zilnic de consum.

„Prin votul de ieri, evităm apariția unui vid legislativ după expirarea actualei reglementări, la data de 30 iunie 2026, și asigurăm continuitatea unei măsuri care a contribuit la menținerea unor prețuri mai echilibrate pentru produsele alimentare de bază”, a declarat deputatul Viorica Sandu.

Aceasta a subliniat că impactul prețurilor la produsele alimentare de bază se resimte direct în viața de zi cu zi a cetățenilor.

„Pentru mulți români, prețul pâinii, al laptelui, al uleiului sau al făinii nu este o simplă statistică economică. Este realitatea pe care o întâlnesc în fiecare zi la cumpărături, iar datoria noastră este să luăm decizii care să îi protejeze”, a afirmat parlamentarul.

Viorica Sandu a precizat că va continua să susțină măsuri menite să protejeze puterea de cumpărare a populației și să sprijine accesul cetățenilor la produse esențiale la prețuri accesibile.

„Românii trebuie să aibă acces la alimente de bază la prețuri corecte, iar statul are responsabilitatea de a interveni atunci când este nevoie pentru a proteja interesul public”, a transmis Viorica Sandu. 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.