Imprimă această pagină
Politică

Proiectul de lege al USR PLUS privind acordarea unei zile libere pentru vaccinare, respins de Senat Recomandat

Andreea Dumitrescu Marți, 18 Mai 2021 0
  • dimensiune font scade mărime font creşte dimensiunea fontului
Proiectul de lege al USR PLUS privind acordarea unei zile libere pentru vaccinare, respins de Senat

Senatul a respins proiectul de lege al USR PLUS care prevede ca persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să beneficieze, la cerere, de o zi liberă. Propunerea de lege nu a întrunit cele 69 de voturi necesare adoptării. Au fost 64 de voturi „pentru”, 60 de voturi „împotrivă” şi patru abţineri.

Ludovic Orban a declarat că PNL nu are nicio obligaţie să susţină proiectul de lege al USR PLUS. Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că partenerii de coaliţie nu au discutat cu PNL în acest sens şi nici la nivelul Guvernului, potrivit News.ro.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază de zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării în cazul angajaţilor. De scutire de frecvenţă în ziua vaccinării beneficiază elevii, studenţii şi militarii. Aceste drepturi se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată vaccinarea”, conform iniţiativei de lege,

Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, decizională fiind Camera Deputaţilor. 

 

Twitter
Evaluaţi acest articol
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
(1 Vot)
Ultima modificare Marți, 18 Mai 2021 08:25

Andreea Dumitrescu