!Colegi noi la PSD Botoșani” Recomandat

Federovici Doina Elena, Președinte Consiliul Județean Botoşani: „13 primari, 10 viceprimari, doi consilieri județeni și doi tineri antreprenori din domeniul agricol s-au alăturat echipei PSD Botoșani, urmând ca la alegerile locale care vor avea loc pe 9 iunie 2024, să candideze pe listele Partidului Social Democrat.

În fiecare caz, inițiativa a aparținut noilor colegi, ca urmare a colaborării bune pe care au avut-o cu reprezentanții PSD din administrația publică locală și județeană, cu parlamentarii și cu reprezentanții social-democrați ai guvernului, în beneficiul comunităților pe care le reprezintă.

Pentru noi este o onoare că acești oameni gospodari, respectați în comunitățile lor, au decis să vină alături de noi, considerând că în PSD vor putea să facă mai mult pentru cei pe care îi reprezintă. Este o confirmare a faptului că am procedat corect, ca președinte al Consiliul Județean Botoşani, când i-am sprijinit în proiectele dumnealor, chiar dacă erau de la alte partide. În fond, tot ce am făcut împreună a fost pentru cetățenii pe care îi reprezentăm în egală măsură și așa cum am subliniat de atâtea ori, facem administrație în folosul tuturor botoșănenilor. De acum, vom avea o colaborare și mai strânsă.13 primari, 10 viceprimari, doi consilieri județeni și doi tineri antreprenori din domeniul agricol s-au alăturat astăzi echipeiPSD Botoșani, urmând ca la alegerile locale care vor avea loc pe 9 iunie 2024, să candideze pe listele Partidului Social Democrat.

În fiecare caz, inițiativa a aparținut noilor colegi, ca urmare a colaborării bune pe care au avut-o cu reprezentanții PSD din administrația publică locală și județeană, cu parlamentarii și cu reprezentanții social-democrați ai guvernului, în beneficiul comunităților pe care le reprezintă.

Pentru noi este o onoare că acești oameni gospodari, respectați în comunitățile lor, au decis să vină alături de noi, considerând că în PSD vor putea să facă mai mult pentru cei pe care îi reprezintă. Este o confirmare a faptului că am procedat corect, ca președinte al Consiliului Județean Botoşani, când i-am sprijinit în proiectele dumnealor, chiar dacă erau de la alte partide. În fond, tot ce am făcut împreună a fost pentru cetățenii pe care îi reprezentăm în egală măsură și așa cum am subliniat de atâtea ori, facem administrație în folosul tuturor botoșănenilor. De acum, vom avea o colaborare și mai strânsă.”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display