O femeie de 32 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a plecat, sâmbătă, din Spital Județean Constanța, împreună cu copilul ei de două luni. Atât mama cât și copilul au fost confirmați cu Covid-19.
Polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 32 de ani, împreună cu fiul acesteia, în vârstă de 2 luni, au plecat din spital, după ce femeii i se comunicase faptul că ambii au fost confirmați cu COVID-19.
În scurt timp, polițiștii au reușit să o identifice pe femeie, iar aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, împreună cu copilul ei.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 5.028 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare bilanț zilnic de la debutul epidemiei în România. Alți 82 de români au murit din cauza infecției cu coronavirus, în timp ce la ATI sunt internați 782 de pacienți COVID.
„Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).144.429 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, au informat autoritățile.
Până astăzi, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 22.10.2020 (10:00) – 23.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani. 81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.002.800 de teste. Dintre acestea, 35.351 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.333 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 5.887 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 octombrie.
Pe teritoriul României, 24.199 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.725 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.617 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 912 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.316 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 857.413 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 9 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Primarul din Filiaşi, judeţul Dolj, Gheorghe Ilie, care a câştigat alegerile locale din 27 septembrie cu peste 88% din voturi, a fost declarat incompatibil printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Primarul a fost acuzat de către Agenţia Naţională de Integritate că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012-2013, ocupând simultan funcţiile de viceprimar şi membru în Consiliul de Administraţie al unui liceu din localitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, că Ilie Gheorghe, primarul oraşului Filiaşi, este incompatibil. Decizia instanţei este definitivă.
Primarul Gheorghe Ilie a devenit în anul 2016 primar al localităţii. Pe 27 septembrie 2020, el a câştigat un nou mandat, obţinând 88,76% din voturi.
O asistentă de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă din Spitalul Județean de Urgență Giurgiu a fost agresată de o altă asistentă, chiar în unitatea medicală. Asistenta bătută a făcut plângere la poliție și a făcut totul public, într-o postare pe pagina sa Facebook.
Victima a povestit că o altă asistentă a băgat-o cu forța în cabinetul unui medic al spitalului și a lovit-o cu pumnii și cu picioarele.
POSTAREA INTEGRALĂ :
„Sunt asistent medical de anestezie, sectia A.T.I. , SJU Giurgiu.Imi este destul de greu sa povestesc asta, dar cred ca este important sa se afle cu ce se ocupa si de ce sunt in stare unii oameni intr-o situatie de pandemie, in secolul XXI: Am fost agresata cu brutalitate fizic si verbal in cabinetul renumitului medic PICK LADISLAU, de catre colega mea as. Stoica Rodica (concubina acestuia), aducandu-mi acuze neadevarate, cum ca eu la ora 6:30, ma aflam in cabinetul Dr. Pick L, intretinand relatii intime. Fapt neadevarat, demonstrand asta prin conversatia avuta cu colega mea care la ora 6:40 a venit sa ma ia de acasa. Stoica Rodica a venit in cabinetul asistentelor la T.I., luandu-ma de brat (ca si cand ar fi avut o urgenta in sala de operatii), gandindu-ma ca este o urgenta de serviciu, m-am ridicat si am urmat-o. Ajungand in capatul holului am constatat ca nu era o urgenta, ea imbrancindu-ma in cabinetul Dr. Pick pe canapea, unde am fost imobilizata aplicandumi-se in regiunea capului si fetei pumni si palme fara ca eu sa ripostez. SUBLINIEZ ca la acest incident a asistat fara a lua nici cea mai mica masura Dr. Pick. Dupa ce l-am implorat sa o opreasca si sa recunoasca ca intre noi nu a existat nimic NICIODATA, el rostind catre concubina „HONEY NU MAI FACE GALAGIE”- fiind mai mult interesat sa nu ne auda cineva, in loc sa opreasca incidentul. Am fost eliberata, mi-am adunat puterile sa ies din cabinet dupa ce au iesit cei doi, strigand catre Dr. Pick -CA NU ESTE POSIBIL SA NU IA ATITUDINE STIIND CA SUNT NEVINOVATA, raspunsul fiind „MAI INCET NU MAI TIPA ASA”. Dupa cele intamplate, am sunat imediat la 112, facand plangere penala, am mers la UPU pentru consult si ingrijiri medicale si la Medicina Legala, pentru constatarea leziunilor si eliberarea certificatului medico-legal. Considerati ca o problema personala poate fi rezolvata in acest fel intr-o instititutie publica de stat? Sper ca organele abilitate ale Politiei si Parchetului de pe langa Judecatoria Giurgiu sa ia masurile ce se impun pentru faptele comise", a scris asistenta din Giurgiu, în postarea de pe Facebook.
Investiție în aparatură și echipamente medicale, la Spitalul de Urgență Galați. Este vorba despre aparate mobile de ventilație și de dispozitive medicale pentru intervenții chirurgicale laparoscopice. Aparatele au fost achiziționate în urma unei investiții a Consiliului Județean Galați.
10 aparate mobile de ventilație au fost instalate la Terapie Intensivă și la Unitatea de Primiri Urgențe. Unul dintre aparate va fi folosit de medicii de pe elicopterul SMURD. De asemenea, au fost aduse două dispozitive medicale pentru intervenții chirurgicale laparoscopice.
„Noi echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați. 10 aparate mobile de ventilație au fost instalate la Terapie Intensivă și la Unitatea de Primiri Urgențe, unul dintre ele urmând să fie folosit de către medicii de pe elicopterul SMURD. De asemenea, au fost aduse încă două dispozitive medicale de ultima generație pentru intervenții chirurgicale laparoscopice. Echipamentele au fost montate la Blocul Operator, iar unul dintre ele a fost deja folosit pentru intervenții chirurgicale minim invazive. Adică, mai puține complicații postoperatorii, recuperare mult mai rapidă și mai puțină durere față de intervențiile clasice”, a anunțat, pe Facebook, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni a descoperit şi indisponibilizat un pistol cu gaze şi muniţia aferentă, pe care un bărbat le-a ascuns în autoturismul pe care îl conducea.
În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni -ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară, N.A., cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Audi înmatriculat în Cehia.
„Existând suspiciuni cu privire la faptul că în autoturism ar putea fi ascunse şi nedeclarate bunuri ilicite, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia a fost descoperit, în cotiera banchetei din spate a autoturismului, un pistol marca Heckler&Koch P30, calibru 9 mm, iar în torpedoul autoturismului o cutie ce conţinea 33 de cartuşe cu gaz de calibrul 9 mm, fără documente de provenienţă”, a transmis Poliția de Frontieră.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat pistolul şi cartuşele dintr-un magazin de arme şi muniţii, plătind pentru acestea suma de aproximativ 160 de euro. Totodată, a precizat că a fost informat de vânzător că nu are voie să le folosească în locuri publice și nu ştia că este obligat să îl declare la trecerea frontierei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului ”Matei Balş” candidează la parlamentare din partea PSD, pe locul al doilea al listei pentru Senat, anunţul fiind făcut de președintele PSD Marcel Ciolacu.
„Îl asigur că astăzi dânsul nu face un legământ sau au o promisiune PSD, astăzi dl profesor face un legământ în continuare cu românii şi dorim ca Parlamentul României să beneficieze de cei mai buni specialişti în lupta cu pandemia. Sunt ferm convins că această luptă va fi de durată şi se va duce şi legislativ, în Parlamentul Românei, să prevenim astfel de lucruri şi mai ales o răspândire la aceste dimensiuni, cum este la acest moment”, a declarat Marcel Ciolacu duminică după amiază, într-o conferinţă de presă.
Adrian Streinu Cercel a explicat că a decis să candideze din partea PSD deoarece consideră că din Parlament poate face schimbările necesare pentru buna funcţionare a unităţilor medicale.
Incident grav în Cluj Napoca. Un bărbat de 30 de ani a fost grav rănit supă ce a căzut în puţul liftului unui bloc aflat în construcţie.
"O autospecială şi un echipaj SAJ au intervenit pentru a salva un bărbat care căzuse în puţul unui lift, al unui bloc de locuinţe care este în construcţie pe strada Trifoiului din municipiul Cluj-Napoca. Salvatorii au găsit bărbatul de circa 30 de ani căzut în partea din subsol a puţului liftului şi care prezenta multiple traumatisme severe şi se afla în stare de inconştienţă", a transmis ISU Cluj.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, este suspect de COVID-19 după ce avut întâlniri cu persoane care au fost ulterior confirmate. El a anunțat că intră în izolare şi se va testa din nou. Totodată, și secretarul general al PSD, Paul Stănescu, s-a testat și s-a izolat.
Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu deputata Simona Bucura Oprescu şi președintele Consiliului Județean Bitrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, membri PSD, ambii confirmați pozitiv cu COVID-19.
Alexandru Rafila va deschide lista PSD pentru Camera Deputaților în București. În luna august, Victor Ponta i-a propus lui Alexandru Rafila să candideze din partea Pro România la funcția de primar general, dar a fost refuzat.
Surse social democrate au declarat pentru HotNews.ro că parlamentarii controversați ai PSD și care au stat alături de Liviu Dragnea nu vor mai prinde un loc în Parlament.
Pe lista neagră se află nume ca Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Carmen Dan și Iulian Iancu. De asemenea, baronul de Vrancea Marian Oprișan este tras pe tusă.
De asemenea, Eugen Nicolicea a rămas fără susținere politică alături de Carmen Dan și Eugen Teodorovici care au intrat în conflict direct cu liderii PSD Mihai Tudose și Marcel Ciolacu.
Alături de cei patru actuali deputați și senatori, pe lista neagră se află și foștii miniștri susținuți de Dragnea: Dănuț Andrușcă, Eugen Teodorovici, Răzvan Cuc dar și Cătălin Rădulescu (Mitralieră) și Ecaterina Andronescu.
În schimb, nume ca Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Paul Stănescu și Marcel Ciolacu se află pe locuri eligibile pe lista PSD la Parlament.
Error: No articles to display