Cristi Mihailescu

Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului a participat săptămâna trecută la ședința de lucru a Consiliului Consultativ pentru Dezvoltarea IMM-urilor (CCDIMM), organizată la sediul central al instituției. Pe parcursul întâlnirii, au fost prezentate și dezbătute proiectele procedurilor de implementare ale programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor, precum și a celui de Consolidare a IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare (Româno-Elvețian).

Ediția din acest an a programului Start-Up Nation va aduce, astfel, o serie de noutăți. În primul rând, acesta va beneficia de finanțare europeană, în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro. Conform aspectelor agreate în cadrul dezbaterii, antreprenorii vor putea accesa granturi nerambursabile majorate cu aproximativ 50.000 lei, fiind, însă, obligatorie formarea profesională. Acest criteriu de eligibilitate se referă la efectuarea unor cursuri de antreprenoriat, cu o durată de 40 de ore. Platforma electronică de înscriere va include, în acest sens, un modul dedicat selecției formatorilor.

Programul Femeia Antreprenor, lansat în consultare publică în prima jumătate a lunii martie, va fi complementar Start-Up Nation, vizând scalarea companiilor din România. În continuarea discuțiilor, a fost evidențiat succesul celor două programe, dovedit prin rezultatele palpabile aduse de întreprinderile beneficiare în economia națională, înregistrate în perioada de sustenabilitate a investițiilor.
„Îmi doresc ca împreună să dăm cele mai bune soluții pentru definitivarea noilor ediții ale acestor programe, astfel încât să contribuim real, și de această dată, la dezvoltarea durabilă a României”, a precizat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

În cadrul discuțiilor, un alt punct de interes a fost Programul de consolidare a IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare, care beneficiază de un buget de peste 50 milioane CHF, din care 39 de milioane CHF fiind susținute din cea de-a doua contribuție a Programului de Cooperare Elvețiano-Român. Programul vizează transformarea verde și digitală a IMM-urilor din industria prelucrătoare. În context, a fost explorată posibilitatea includerii în categoria cheltuielilor eligibile a garanțiilor la creditul contractat în cadrul programului.

După armonizarea propunerilor formulate în cadrul ședinței de lucru de către membrii CCDIMM, proiectele de proceduri de implementare ale celor trei programe (Start-Up Nation, Femeia Antreprenor și Programul Româno-Elvețian) vor fi publicate pe paginile web ale Ministerului Economei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT): www.economie.gov.ro și www.imm.gov.ro.
Schemele de ajutor de stat și de minimis urmează să fie lansate și implementate de MEAT, alături de Agențiile Teritoriale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism.

7 mari proiecte de infrastructură rutieră au fost preluate de Compania Națională de Investiții Rutiere. Ordinul a fost semnat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Proiectele au fost preluate de la Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere.

„Am semnat Ordinul prin care Compania Naționala de Investiții Rutiere (CNIR S.A.) preia de la CNAIR S.A. (Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere) o serie de proiecte de infrastructură rutieră”, a anunțat Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, este vorba despre Autostrada Târgu Mureș-Târgu Neamț (secțiunea Miercurea Nirajului - Leghin), Autostrada Târgu Neamț - Iași – Ungheni, Autostrada Bacău – Brașov, Autostrada Ploiești – Brașov, Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, Drumul Expres Focșani – Brăila și Drumul Expres Filiași – Târgu Jiu.

Transferul acestor proiecte a fost posibil după operaționalizarea CNIR și numirea unui Director General și a Directorului Economic-Financiar.

Obiectivele vor fi preluate în baza unui protocol încheiat între cele două companii, a precizat Grindeanu.

Magazinele nu se vor închide în weekend. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu înainte de ședința de Guvern. Nu este oportun, a explicat prim-ministrul.

Premierul Marcel Ciolacu susține că a vrut să închidă subiectul dezbătut în ultima perioadă.

„Vreau să închid un subiect care a provocat dezbatere publică, cel legat de programul magazinelor la sfârșit de săptămână. Din semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”, spune Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern.

„Nu mai suntem în etapa aceea”, a adăugat premierul referindu-se la perioada pandemiei în care magazinele aveau program strict.

Unitățile de primire urgențe (UPU) vor fi dotate cu echipamente de telemedicină de ultimă generație. Ministerul Sănătății a finalizat licitația internațională pentru achiziția de echipamente pentru sistemul național de telemedicină de urgență, iar contractul de instalare a acestora a fost semnat joi.

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, 131 de Unități de primire urgențe (UPU) și Compartimente primire urgențe (CPU) din spitale județene, municipale și orășenești vor fi dotate cu echipamente IT (hardware și software), sisteme de comunicații date (audio și video), echipamente și dispozitive medicale specifice și alte echipamente pentru asigurarea infrastructurii necesare comunicării cu centrele regionale de telemedicină de urgență (București, Tg. Mureș, Timișoara și Iași).

Rolul principal al sistemului de telemedicină este „de a facilita asigurarea de consultații de specialitate la distanță pentru pacienții ce se prezintă la unitățile/compartimentele de primire urgențe, respectiv asigurarea unui diagnostic rapid și decizii cu privire la tratamentul și transferul pacienților între unitățile sanitare”.
Sistemul va asigura transmiterea de date (audio și video) în timp real. Proiectul în valoare totală de 6.5 milioane de lei este implementat de Ministerul Sănătății prin proiectul Băncii Mondiale.

Magazinele nu se vor închide în weekend. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu înainte de ședința de Guvern. Nu este oportun, a explicat prim-ministrul.

Premierul Marcel Ciolacu susține că a vrut să închidă subiectul dezbătut în ultima perioadă.

„Vreau să închid un subiect care a provocat dezbatere publică, cel legat de programul magazinelor la sfârșit de săptămână. Din semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”, spune Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern.

„Nu mai suntem în etapa aceea”, a adăugat premierul referindu-se la perioada pandemiei în care magazinele aveau program strict.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că ambele sectoare ale drumului de mare viteză dintre Craiova și Târgu Jiu au finanțarea asigurată. Șoseaua modernă va avea peste 110 kilometri.

„Construcția unui nou drum de mare viteză are finanțarea asigurată! Ruta de mare viteză dintre Craiova și Târgu Jiu (110,1 km) va fi formată din două secțiuni cu profiluri diferite (stabilite în baza valorilor de trafic rutier). Pentru a putea fi demarată licitația și ulterior construcția au fost aprobați de Guvern, indicatorii tehnico-economici atât pentru secțiunea Craiova- Filiași (51,5 km) care va avea profil de autostradă, cât și pentru secțiunea Filiași- Târgu Jiu (58,6 km), care va avea profil de drum expres”, a explicat Sorin Grindeanu.

Ambele obiective sunt prevăzute în Programul Investițional 2021-2030, iar pentru implementarea lor este alocată suma totală de 16,53 miliarde de lei (inclusiv TVA).
Construcția acestui drum de mare viteză, care tranzitează județele Dolj și Gorj, este finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Premierul Marcel Ciolacu susține că România poate susține dezvoltarea economică a Republicii Moldova. El a făcut referire la piața de capital spunând că a trecut vremea podurilor de flori. Este vremea podurilor de fier și beton, a spus Marcel Ciolacu în timpul forum Moldova – România: Capital Bridges.

„Piața de capital de la București este acum o instituție matură și în plină expansiune. S-a dovedit a fi o platformă ideală pentru lansarea unor companii românești de succes și vrem să jucăm același rol și pentru firmele moldovenești de prim rang. Până când bursa din Republica Moldova va crește și va avea lichiditate, vă oferim această șansă majoră. Este o scurtătură economică spre accesul la capital pe care o punem la dispoziție unor parteneri adevărați”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a mai spus că este vremea ca firmele moldovene și autoritățile să facă lucruri concrete.
„A trecut vremea când sprijinul însemna doar cuvinte frumoase și poduri de flori. E timpul podurilor de fier și beton, dublate de poduri comericale și de capital”, a precizat Ciolacu.
Forumul Moldova - România: Capital Bridges a avut loc la București.

Alianța PSD-PNL îl va susține pe Dan Cristian Popescu pentru poziția de viceprimar al Capitalei. Este o decizie politică, a anunțat Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Deputatul Dan Cristian Popescu va fi propus pentru funcția de viceprimar al Capitalei deși numele lui a fost pe lista cu posibili candidați la Primăria Sectorului. 2. Până la urmă, acolo a fost preferat prefectul Capitalei, Rareș Hopincă.

„Rareș Hopincă la 2 și la Sectorul 5 - Adrian Vigheciu. Așa au hotărât organizațiile. Este o decizie politică. Cu asta ne ocupăm, luăm deciziile politice în cadrul partidului”, a declarat Marcel Ciolacu.
Totodată, Marcel Ciolacu a spus că medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul Alianței PSD-PNL „va fi primarul general al Capitalei”.

Casa Majestății Sale Custodele Coroanei a anunțat că Principele Regent Nicolae va fi repatriat și înhumat lângă fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea. Înhumarea va avea loc în cadrul unei ceremonii militare și religioase care va avea loc la Curtea de Argeș.

Informația a fost publicată de Biroul de Presă al Casei Majestății Sale Custodele Coroanei prin intermediul unui comunicat de presă.

„Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului va oficia slujba de reînhumare la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, în ziua de 29 martie 2024, la ora 12.00”, anunță Casa Majestății Sale Custodele Coroanei.
Mormântul Principelui Regent Nicolae va fi lângă cel al fratelui său mai mare, Regele Carol al II-lea, în Pridvorul Noii Catedrale.

La ceremonia militară și religioasă, Majestatea Sa Custodele Coroanei va fi reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu.
Accesul publicului va fi permis în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș.

Guvernul a decis optimizarea schemei de plafonare a prețurilor la energie. De asemenea, s-a decis să se renunțe la taxa pe soare. Deciziile au fost luate în cadrul ședinței de Guvern care a avut loc joi, 28 martie.
Plafoanele prețurilor la energie și gaze ai fost modificate în favoarea consumatorilor, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

„Le-am promis românilor că menținem plafonarea prețurilor la energie și gaze până în primăvara lui 2025. Azi, facem un pas în plus și modificăm plafoanele în favoarea consumatorilor! Este normal să ținem cont de tendința de reducere a prețurilor la energie și gaze la nivel european. Populația și economia rămân în continuare protejate! Și ne asigurăm, de asemenea, că revenirea la piața liberă se face etapizat, până în 2026, cu prețuri corecte pentru români”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că se renunță și la taxa pe soare.

„Actuala schemă de compensare/plafonare a asigurat românilor al patrulea cel mai ieftin gaz și UE și a cincea cea mai ieftină energie electrică. Prin propunea de azi optimizăm această schemă și luăm în calcul scăderile de pe piață. De altfel, România are cel mai mic preț al energiei electrice din regiune. Este și o pregătitre a etapei de după 2025, în care asigurăm că furnizorii vor face oferte corecte pentru consumatorii finali. În plus, așa cum am promis, am propus abrogarea posibilității impunerii acelei taxe pe soare, a articolului care din 2026 ar fi dat eventual ANRE posibilitatea de a impune o taxă a prosumatorilor. Sunt azi peste 120.000 de prosumatori în România, cu o putere instalată de peste 1500 MW”, a explicat Sebastian Burduja.