Politică

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), a suplimentat în acest an cu 42% probele de legume și fructe din producția autohtonă ce vor fi verificate, față…
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu este mulțumit de stadiul lucrărilor de pe șantierele Autostrăzii Bacău- Pașcani, parte a Autostrăzii Moldovei. În ciuda problemelor cauzate de condițiile meteorologice, stadiile fizice ale lucrărilor…
Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea a semnat 65 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Valoarea totală este de peste 956 de milioane de lei. Contractele…
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a participat la ceremonia de inaugurare a Centrului Național de Mentenanță pentru sistemul HIMARS. România ar putea deveni un centru regional, a spus demnitarul. Centrul Național…
„Sunt primii doi ani când România a avut o creștere economică a PIB-ului bazată pe investiții. Am trecut după 30 și de ani de la o creștere economică bazată aproape…
„Singurul lucru din punctul meu de vedere important pe care voi reuși să-l fac până la data de 1 iunie va fi faptul că în toate ministerele o să fie…
„Trebuie să investim masiv în învățământ, în învățământul dual, dar și venind cu reforme și criterii de performanță. Se investește masiv în sistemul sanitar, în sănătate, altfel nu-ți vin românii…
Premierul Marcel Ciolacu susține că plafonul pensiilor neimpozabile trebuie să fie sustenabil și predictibil. El a răspuns astfel unei întrebări privitoare la posibila impunere a unui prag de 3.000 de…
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că în perioada următoare va avea loc o şedinţă comună a guvernelor României şi Ucrainei, reuniune care cel mai probabil se va desfăşura la Bucureşti.…