Europarlamentarul Victor Negrescu a prezentat cinci direcții esențiale de acțiune pentru viitorul Guvern. Țara are nevoie de rezultate, nu de promisiuni”, și-a justificat Negrescu demersul.
Europarlamentarul român, care ocupă funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, a transmis un mesaj pentru colegii săi din PSD care vor face parte din Guvernul Bolojan.
„România urmează să aibă un nou Guvern. Le urez mult succes colegilor mei social-democrați care preiau această responsabilitate într-un context complicat, marcat de provocări interne și internaționale. Votul care a avut loc a confirmat importanța democrației interne și faptul că avem colegi valoroși și determinați. Astăzi, trebuie uniți să ne impunem perspectiva în actul de guvernare, în interesul românilor”, a declarat Victor Negrescu
Victor Negrescu a prezentat cinci direcții esențiale de acțiune pentru noul Guvern.
Accesarea fondurilor europene – „Avem obligația să accelerăm absorbția fondurilor europene și să nu mai ratăm nicio oportunitate pentru dezvoltarea comunităților noastre.”
Politici sociale solide – „Educația, sănătatea, combaterea inegalităților și sprijinul pentru cei vulnerabili trebuie să fie prioritare.”
Politică externă activă și susținerea industriei de apărare – „Este nevoie de o acțiune coerentă pe zona de comerț exterior și dezvoltarea industriei militare pentru a întări parteneriatele externe și a accesa noi piețe.”
Transparență și dialog real cu cetățenii – „Consultarea cetățenilor și dialogul social trebuie să devină normă. Guvernarea se face cu oamenii, nu peste capul lor.”
Modernizarea administrației și digitalizarea serviciilor publice – „O administrație eficientă și digitalizată trebuie să răspundă rapid nevoilor cetățenilor și mediului economic.”
Consiliul Județean Galați a dotat Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați cu un nou echipament de ultimă generație: RMN 3 Tesla, în valoare de 6,34 milioane de lei (1,2 milioane de euro). Aparatul a fost instalat, iar în scurt timp va fi pus în funcțiune.
„Facem tot ce este necesar pentru ca toți gălățenii să beneficieze, la ei acasă, de cele mai bune servicii medicale! Mai ales în cazul unor afecțiuni grave, fiecare șansă în plus de vindecare, fiecare viață salvată, contează! Este un echipament extrem de performant - dotat inclusiv cu un sistem de Inteligență Artificială pentru prelucrarea datelor - ce ajută medicii să depisteze rapid și cu precizie boli grave, precum cancerul, încă din stadii incipiente”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Noul aparat este indicat pentru investigații complexe, precum neuroimagistica, imagistica inimii, a oaselor și a organelor interne.
Ce înseamnă noul echipament pentru pacienți?
-Timp de așteptare redus și investigații mai rapide
-Imagini clare și detaliate, care ajută la un diagnostic sigur
-Accesibilitate crescută, inclusiv pentru persoanele cu implanturi metalice sau stimulatoare cardiace
-Rezultate mai precise, cu ajutorul tehnologiei cu inteligenței artificiale.
Aparatul a fost instalat, iar în scurt timp va fi pus în funcțiune.
„Continuăm să investim în spitale, în tehnologie modernă și, mai ales, în sănătatea oamenilor! Pentru că ne pasă!”, a adăugat Fotea.
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, avertizează că Europa riscă să piardă cursa pentru competitivitate dacă nu investește serios în oameni. Este vorba despre investiții pentru obținerea de competențe digitale.
„Fără specialiști, fără competențe digitale, fără educație adaptată noilor realități, tranziția tehnologică și cea digitală rămân doar planuri pe hârtie. Câți dintre noi avem o pregătire în domeniul inteligenței artificiale sau o formare pentru situații de urgență? În România și Bulgaria, mai puțin de o treime din populație are competențe digitale de bază. Iar multe regiuni rămân în afara acestor procese”, a explicat europarlamentarul român Victor Negrescu.
Acesta a cerut un Erasmus 2.0, mai inclusiv, accesibil tinerilor fără studii superioare și regiunilor mai puțin dezvoltate, 20% din următorul buget european pe termen lung pentru educație și formare și lansarea unei inițiative regionale pentru educație și inovație în Europa Centrală și de Est.
„Am transmis aceste idei la Green Transition Forum 5.0, desfășurat la Sofia, în deschiderea căruia a vorbit fostul premier italian Enrico Letta. M-am bucurat să fiu în același pannel cu colega mea, comisarul european Roxana Mînzatu. Mulțumesc pentru invitație fostului lider PES, Sergei Stanishev! Ca negociator-șef al bugetului UE 2025: am obținut +422 milioane € pentru Erasmus+, am lansat proiecte pilot în valoare de 90 milioane € pentru educație, sănătate, digital și antreprenoriat, am propus creșterea finanțării pentru educația digitală și formarea în AI, în special în zonele rurale sau izolate. Europa are nevoie de mai puțină birocrație și mai mult curaj. Dacă vrem să fim pregătiți pentru viitor, trebuie să pregătim oamenii care îl vor construi. Fără investiții în competențe, nu putem vorbi despre o Europă competitivă”, a precizat vicepreședintele PE.
Europarlamentarul Dan Nica a transmis un mesaj ferm în plenul Parlamentului European, adresându-se Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă și Securitate, Kaja Kallas. Acesta a subliniat că flancul estic al Uniunii Europene trebuie tratat ca o prioritate strategică în actualul context de securitate. În cadrul aceleiași intervenții, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, Dan Nica, a mai semnalat vulnerabilități majore în sectorul energetic european, menționând că 80% din invertoarele utilizate în UE sunt produse în afara blocului comunitar, iar datele colectate de acestea sunt transmise tot în afara Uniunii.
„Flancul estic trebuie tratat ca o prioritate strategică în arhitectura de securitate a Europei. România, ca stat aflat în prima linie a frontierelor NATO și Uniunii Europene, are nevoie de o prezență consolidată, inclusiv prin investiții în infrastructura militară, mobilitate și interoperabilitate pentru a răspunde amenințărilor convenționale și hibride. Securitatea cibernetică și războiul hibrid nu mai sunt riscuri viitoare. Le-am trăit și le trăim în prezent. România a fost ținta acestor atacuri hibride, inclusiv în timpul campaniilor electorale care s-au desfășurat în ultimele luni în România.
Avem o mare vulnerabilitate în sectorul energetic. 80% din invertoarele care sunt folosite în sistemele energetice din Uniunea Europeană sunt din afara UE. Mai mult decât atât, toate datele sunt colectate și transmise în afara Uniunii Europene. Este inacceptabil pentru industria strategică, care are atât de mare impact și poate avea un impact negativ catastrofal, să acceptăm aceste lucruri. Consolidarea capăcităților de apărare și nevoie de a investi în industria de Apărare este o necesitate atât pentru România, cât și pentru celelalte state. Vreau să vă atrag atenția asupra noilor tehnologii. Uniunea Europeană trebuie să investească acolo unde avem nevoie de apărare la cel mai înalt nivel tehnologic pentru că doar așa putem să ne asigurăm că suntem protejați și democrația noastră nu poate fi suspusă niciunui fel de amenințări și nici nu poate fi pusă la îndoială identitatea noastră ca națiuni europene”, a susținut Dan Nica în plenul Parlamentul European.
Un lot de peste 33 de kilometri din drumul expres Arad-Oradea a primit autorizația de construire. Acesta va avea 32 de poduri și pasaje. Valoarea contractului este de 2,32 miliarde de lei, fără TVA, iar constructorul are la dispoziție doi ani pentru finalizarea lucrărilor.
„A fost emisă autorizația de construire pentru Lotul 1 al Drumului Expres Arad-Oradea, o legătură rutieră importantă care va lega nordul de sudul Europei și va asigura și conexiunea României cu granița ungară. Constructorul este Asocierea Precon Transilvania SRL – Automagistral Pivden SRL și are la dispoziție 24 luni pentru finalizarea lucrărilor. Principalele caracteristici prevăzute sunt: 33,7 km lungime traseu, 5,3 km lungime drum de legătură dintre DN79 și Salonta (5,3 km) și 32 de structuri (poduri și pasaje). Valoarea contractului aferent acestui prim lot este de 2,32 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027”, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
Drumul Expres Arad-Oradea va avea o lungime de 120,47 km, este împărțit în 3 loturi și va traversa județele Bihor (Oradea, Sânandrei, Nojorid, Sânnicolau Roman, Gepiu, Cefa, Mădăras, Salonta, Ciumeghiu, Avram Iancu) și Arad (Arad, Zerind, Chișineu-Criș, Socodor, Simand, Macea, Zimandu Nou, Sofronea).
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunță că Dragomirești intră pe harta strategică a apărării europene prin lansarea unuia dintre cele mai importante proiecte industriale de apărare din Europa.
Cu o investiție de 220 de milioane de dolari, la Uzina de Produse Speciale Dragomirești se implementează cel mai amplu program de producție de muniție standard NATO, într-un parteneriat între România și compania americană General Dynamics.
Centrul de Excelență pentru Muniție NATO, care va fi operaționalizat la Dragomirești, va produce muniții de 120 mm și 155 mm, destinate tancurilor Abrams și obuzierelor K9 Thunder – echipamente deja comandate de Armata Română.
„Această platformă industrială strategică este unică în Europa și marchează un pas decisiv în direcția consolidării securității regionale, contribuind direct la reziliența NATO și la creșterea capabilităților naționale de apărare. La Dragomirești nu doar investim – construim capabilități strategice pentru prezent și viitor”, a declarata ministrul Bogdan Ivan.
Investiții masive vor fi făcute în infrastructura județului Galați. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că totalul investițiilor se ridică la valoare de 75 milioane de euro.
„Modernizăm de la zero 60 de kilometri, pe ruta Bălăbănești – Bălășești – Ciureștii Noi – Ciureștii Vechi – Cotoroaia – Cerțești – Blânzi – Corod – Valea Mărului – Slobozia Conachi”, a anunțat Costel Fotea.
În prezent, se lucrează pe DJ 251B, în localitățile Blânzi, Corod, Cerțești, Cotoroaia, Ciurești și Bălășești, iar progresul este vizibil.
„Se lucrează la consolidarea fundației drumului, modernizarea podurilor și podețelor, iar în curând vom avea drumuri mai sigure și mai rapide. Fiecare kilometru din acest proiect contribuie la o infrastructură modernă pentru județul Galați, oferind o alternativă esențială la DN25 și DN24D printr-un drum modernizat de 60 km, cu beneficii pentru peste 100.000 de oameni”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Tot în județul Galați va fi implementat un proiect în valoare de 370 de milioane de euro. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat, miercuri, 18 iunie, la Ministerul Transporturilor, în prezența ministrului Sorin Grindeanu și a directorului general CNAIR, Cristian Pistol, contractul pentru proiectarea și execuția celui mai amplu proiect de infrastructură rutieră realizat în județul Galați după 1989. Este vorba despre modernizarea a 40 de kilometri de drum, lărgirea la patru benzi, reabilitarea sau reconstrucția a 12 poduri și pasaje, realizarea a 23 de sensuri giratorii în zonele urbane și rurale, precum și construirea unui nod rutier major în zona Hanu Conachi, ce va asigura legătura rapidă cu Tecuci și Autostrada Moldovei.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a făcut o vizită de lucru la Penitenciarul Jilava. Acolo a murit Ciprian Pian în noaptea de 6 spre 7 iunie. Ministrul a vizitat și Penitenciarul Spital București-Jilava.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vizitat marți Penitenciarul Spital București-Jilava și Penitenciarul București-Jilava.
„În cadrul vizitelor de lucru, care au durat peste 6 ore, au fost analizate aspecte importante privind condițiile de detenție, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, deficitul de resurse umane, precum și asigurarea asistenței medicale pentru persoanele private de libertate. Ministrului Justiției și echipei sale le-au fost prezentate spațiile destinate asigurării asistenței medicale persoanelor private de libertate și celor care suferă de boli cronice, contagioase, precum și cabinetele medicale, aparatura de înaltă performanță, laboratoarele de analize medicale, dar și modul în care este acordat tratamentul medical persoanelor internate, din punct de vedere al respectării drepturilor fundamentale ale omului”, a anunțat Ministerul Justiției.
Radu Marinescu a purtat discuții cu personalul din cadrul unităților penitenciare și cu persoanele private de libertate, accentul fiind pus pe identificarea cu celeritate a celor mai bune soluții, care să dea contur perspectivelor de acțiune pentru modernizarea și eficientizarea sistemului penitenciar, astfel încât să fie garantată respectarea valorilor umane fundamentale”.
„De asemenea, pe lângă condițiile în care sunt custodiate persoanele deținute, au fost prezentate și spațiile destinate activităților culturale, atelierele de creație, biblioteca Penitenciarului București-Jilava, terenurile de sport, blocul alimentar, sala de mese, precum și spațiile special amenajate în care deținuții pot petrece timp împreună cu familia, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de lege. Totodată, ministrul Justiției, Radu Marinescu, și-a reafirmat angajamentul ferm de a continua investițiile în infrastructura întregului sistem, în vederea asigurării unui climat prielnic pentru reintegrarea socială a persoanelor custodiate în unitățile penitenciare din România. Reamintim că, în cursul lunii trecute, la sediul Ministerului Justiției a avut loc întrevederea Ministrului Justiției cu delegația Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT), în scopul evaluării progreselor și eforturilor susținute ale autorităților române, pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție. În cadrul întâlnirii, Ministrul Justiției a subliniat faptul că, recent, Guvernul României a aprobat Strategia națională pentru prevenirea recidivei 2025-2029 și Planul de acțiune, respectiv înființarea și funcționarea Comitetului interministerial pentru coordonarea și monitorizarea implementării strategiei”, a mai transmis Ministerul.
Ciprian Pian a murit în noaptea de 6 spre 7 iunie în Penitenciarul Jilava, din cauza unui infarct. Familia decedatului a lansat mai multe acuzații către personalul închisorii.
MAI dezminte faptul că România se pregătește să ofere azil unui număr mare de cetățeni israelieni. Informațiile referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pentru găzduirea lor sunt false și sunt lansate pentru a induce în eroare opinia publică și a amplifica curentul antisemit, a explicat MAI.
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pentru găzduirea lor, facem următoarele precizări. Clipurile și materialele care promovează aceste informații false sunt răspândite intenționat pentru a induce în eroare opinia publică și a amplifica curentul antisemit la nivel național cu scopul generării de tensiuni în rândul populației, cu precădere a exponenților curentului naționalist”, a transmis MAI.
Structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au demarat procedurile necesare pentru aplicarea măsurilor legale, inclusiv notificarea platformelor digitale care găzduiesc aceste materiale.
„Reiterăm apelul către cetățeni, jurnaliști și formatori de opinie să nu distribuie sau promoveze astfel de materiale și să verifice cu rigurozitate informațiile din surse oficiale și credibile. Ministerul Afacerilor Interne rămâne ferm angajat în combaterea dezinformării și în protejarea climatului de siguranță și încredere publică”, a precizat MAI.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a propus ca Aeroportul Internațional Chișinău să primească numele „Eugen Doga”. Propunerea a fost făcută duminică în timpul vizitei pe care Sandu i-a făcut-o soției celebrului compozitor decedat pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani.
Maia Sandu a vizitat-o pe Natalia Doga și i-a prezentat intenția de a redenumi Aeroportul Internațional Chișinău în „Aeroportul Eugen Doga”.
„Am fost în vizită la doamna Natalia Doga, i-am transmis sincere condoleanțe și am vorbit despre moștenirea pe care ne-a lăsat-o Maestrul Eugen Doga. Am discutat despre propunerea de a redenumi Aeroportul Internațional Chișinău în Aeroportul Eugen Doga și m-am bucurat să aflu că susține inițiativa. Îndemn Guvernul să aprobe cât mai curând această decizie, ca un gest de recunoștință față de un geniu care a dus numele Moldovei în întreaga lume”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
De asemenea, Maia Sandu a anunțat că va dona premiul Franz Josef Strauss în valoare de 10.000 de euro, oferit de Fundația Hanns Seidel, pentru a susține procesul de păstrare a creațiilor Maestrului Eugen Doga. Nu în cele din urmă, Maia Sandu a cerut Ministerului Culturii să elaboreze un plan sustenabil, pe termen mediu și lung, pentru conservarea operei compozitorului în beneficiul generațiilor viitoare.
Error: No articles to display