Cantităţile insuficiente de precipitaţii înregistrate încă din luna septembrie 2021 au afectat grav rezerva de apă din sol, motiv pentru care judeţului Galaţi i s-a atribuit, încă din luna decembrie 2021, calificativul de secetă pedologică extremă, instalată iniţial în centrul judeţului, iar apoi, în primăvara anului 2022, şi în restul judeţului Galaţi, se arată într-un raport al Direcției pentru Agricultură Județene Galați.
Vara, temperaturile diurne au crescut până la valori de peste 35°C, instalându-se o arşiţă atmosferică, tocmai când plantele aveau nevoi crescute de apă, culturile agricole înfiinţate în primăvara anului 2022 fiind astfel compromise în totalitate.
„În judeţul Galaţi există condiţii agroclimatice dificile, media multianuală a cantităţii de precipitaţii fiind de 486 l/mp, ceea ce ne încadrează în clasa moderat-secetoasă. Anul 2022 a presupus condiţii extrem de nefavorabile, în cele 8 luni înregistrându-se o medie a precipitaţiilor de doar 115,22 l/mp (și acestea neuniforme), cantitate care trebuie comparată cu media multianuală a acestui interval de timp, care este de 324 l/mp, rezultând un procent de doar 36%.
Menţionăm şi faptul că cea mai ploioasă lună din an, respectiv iunie, creditată cu o medie multianuală de 66 l/mp, a oferit în acest an doar 9,92 l/mp, reprezentând numai 15% din medie.
Seceta pedologică s-a agravat, înregistrându-se episoade sub toate formele de manifestare, secetă atmosferică, arşiţă atmosferică, secetă hidrologică şi evident seceta pedologică cu toate subdiviziunile ei, moderată, puternică şi excesivă”, se arată în raportul citat.
Au fost desemnate ofertele câștigătoare pe loturile 7 (Galați) și 8 (Constanța) la licitația deschisă pentru Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii, pe o lungime de maximum 1.461 km din rețeaua feroviară, informează Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA.
Lucrările au ca scop readucerea liniilor în parametri proiectați și circulația trenurilor cu vitezele inițiale de maximum 120 km/h.
Cele două oferte, în valoare totală de 1.203.703.935 lei, depuse de operatorul economic gălățean Arcada Company au fost desemnate câștigătoare, pentru loturile 7 și 8, cu următoarele propuneri financiare: 712.328.904 lei pentru lotul 7 (SRCF Galați) și 491.375.031 lei pentru lotul 8 (SRCF Constanța).
În perioada 29 august – 1 septembrie, va avea loc realizarea etapei a VI-a din Planul de deratizare, dezinsecție și dezinfecție pentru anul 2022, prin Serviciul Public Ecosal, folosindu-se substanța Solfac Trio 140 EC.
Se va interveni la sol, în vederea combaterii insectelor zburătoare și târâtoare, cu echipamente de tip: Spray Cannon (generator ULV mare), SAE 27 HP (generator ULV mic) și tun ceață termică, în intervalul orar 22.00-05.00, conform unui anunț al Primăriei Galați.
În data de 31 august se va interveni la sol în vederea combaterii insectelor zburătoare și târâtoare, cu echipamente de tip: atomizor, în intervalul orar 04.00-08.00.
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Galați sunt rugați să-și ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.
Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în bune condiții a acțiunii.
Licitația „Proiecte tip Quick Wins” - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru reabilitarea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii pe raza SRCF Galați" a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Lucrările au o valoare totală estimată de 63,547 milioane de lei și vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Conform CFR SA, licitația publică este împărțită pe următoarele 6 loturi:
► Lotul 1: Stația Comănești, km 229+390 - km 229+545 (firul I și II) – valoare estimată: 5.103.460,97 lei;
► Lotul 2: Stația Comănești, km 230+440 - km 230+606 (firul I și II) – valoare estimată: 5.174.436,60 lei;
► Lotul 3: Racordare Comănești - Tecuci Nord, km 235+520 - km 239+568 (linie simplă) - valoare estimată: 18.412.220,10 lei;
► Lotul 4: Comănești - Tecuci Sud, km 235+520 - km 237+600 (firul II) - valoare estimată: 14.764.952,71 lei;
► Lotul 5: Tecuci - Tecuci Nord, km 238+250 - km 241+000 (linie simplă) - valoare estimată: 10.852.667,38 lei;
► Lotul 6: Adjud - Borzești Bacău, km 0+000 - km 2+545 (linie simplă) – cu o valoare estimată de 9.240.129,75 lei.
Principalele beneficii rezultate în urma lucrărilor sunt:
- eliminarea restricțiilor și a limitărilor de viteză, precum și a costurilor cauzate de acestea,
- creșterea eficienței activității de operare,
- diminuarea efectelor adverse asupra mediului,
- readucerea stării tehnice a liniei la parametrii proiectați,
- maximizarea gradului de siguranță.
Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 21 septembrie 2022.
Primăria Galați informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Corpului A de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”.
În urma licitației publice, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de Asocierea Act Construct Management SRL - Alpin Construct SRL.
Valoarea contractului este de 5,134 milioane lei, iar durata acestuia este de 15 luni, din care 3 luni sunt pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor.
Principalele lucrări efectuate vor fi pentru:
- reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
- instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice;
- reabilitarea termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde;
- reabilitarea sistemului de climatizare;
- repararea colectoarelor de canalizare interioară;
- reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat interioare;
- implementarea unui sistem de management energetic integrat pentru clădiri si alte activități care conduc la reducerea consumurilor energetice etc.
Valoarea proiectului de finanțare europeană este de 7,251 milioane lei, din care fondurile nerambursabile sunt de 6,371 milioane lei cu TVA, potrivit municipalității gălățene.
Tesla Energy Storage, companie înfiinţată în iunie, dar care face parte din grupul ceh Tesla, producător de echipamente energetice, va demara anul viitor lucrările pentru construirea unei fabrici de echipamente pentru stocarea energiei la Brăila, scrie Ziarul Financiar.
Investiţia se va ridica la 450 de milioane de lei.
Motivele pentru care a fost ales județul Brăila au fost explicate de Dusan Lichardus, cofondator şi preşedintele consiliului de administraţie al grupului Tesla, prin „proximitatea faţă de portul Constanţa, zona liberă, profilul industrial al zonei şi dezvoltările semnificative pe zona de energie verde“.
Fabrica de la Brăila va realiza în principal sisteme de stocare a energiei pentru consumatorii industriali şi pentru proiectele mari de energie solară şi eoliană. Totodată, fabrica va produce şi module de baterii destinate segmentului rezidenţial, dar şi module pentru industria auto, potrivit ZF.
Grupul Trans-Oil din Republica Moldova, controlat de omul de afaceri Vaja Jhashi și fondul american de investiții Oaktree Capital Management, a alocat circa 20 milioane de euro, sub formă de avans comercial, companiei Trading Line Group din România, pentru serviciile de transport fluvial, informează Trans-Oil pe pagina de Facebook.
Trading Line a folosit acești bani pentru completarea flotei sale fluviale, planul proprietarilor fiind cumpărarea în acest an a 14 vase, investiția totală fiind estimată la 50 milioane de euro.
„În data de 14 august 2022, barjele autopropulsate Navitas și Petran, achiziționate de Trading Line Group, și-au început călătoria spre Portul Constanța, România”, potrivit sursei citate.
Gălățeanul Paul Ivanov, fondator și CEO al Grupului Trading Line, a anunțat recent că vrea să transforme compania în cel mai mare transportator fluvial din Europa și să dețină cel puțin 100 de nave, scrie și mold-street.com.
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Guvernului să explice de ce tolerează menținerea prețului crescut al carburanților, după ce cotația barilului de petrol a scăzut aproape la jumătate față de perioada în care prețurile la pompe au explodat.
„Consiliul Concurenței ar fi trebuit să vadă cartelul benzinarilor, dar va avea nevoie de 15 ani să constate acest fapt evident, la fel ca în alte situații. Ținem să amintim Guvernului României că nu suntem cetățeni de mâna a șaptea, nu suntem analfabeți sau persoane cu retard. Putem citi știrile și putem analiza singuri situația în care ne aflăm. Dorim doar explicații în legătură cu bătaia de joc generalizată care ne afectează pe toți”, se arată într-un comunicat al confederației, citat de Agerpres.
Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, a arătat, în context, că explozia pe care o consideră nejustificată a prețurilor benzinei și motorinei a fost explicată prin creșterea prețului barilului de petrol și prin criza mondială anunțată după 24 februarie, când a început conflictul din Ucraina. Pe de altă parte, însă, acesta precizează că prețul barilului a scăzut sub 90 de dolari, de la începutul lunii august, iar prețurile la pompă tot nu s-au modificat.
„Explozia absolut nejustificată a prețurilor benzinei și motorinei ni s-a explicat prin creșterea prețului barilului de petrol și prin criza mondială anunțată după 24 februarie, când a început conflictul din Ucraina. Am acceptat și poveștile ministrului Energiei care ne-a spus că Putin e de vină. Dar a scăzut prețul barilului sub 90 de dolari, de la începutul lunii august, iar la pompă rămân aceleași prețuri umflate în așa-zisa criză. Cum procedăm? Îl chemăm pe Putin să constate că benzinarii își bat joc de noi? În timp ce Guvernul României se laudă cu programul finanțat de UE «Ajutor pentru România», adică 250 de lei la fiecare două luni, pe niște carduri care au costat mai mult decât ajutorul acordat săracilor, același guvern pare că se străduiește să crească numărul persoanelor care vor fi dependente de ajutorul de subzistență, prin lipsa totală a oricărei acțiuni ce ar putea duce la scăderea prețurilor la produse și servicii. Scăderea prețului carburanților la pompă ar fi trebuit deja să fie prima soluție, mai ales pentru că prețul barilului de petrol e în continua scădere”, a declarat Vasile Ștefănescu, potrivit comunicatului citat.
Inspectorii fiscali din cadrul AJFP Galați au efectuat, în luna iulie, 66 de controale și inspecții fiscale, în urma cărora au fost stabilite obligații suplimentare de plată în valoare de 2,76 milioane lei. Din acest total, 2,65 milioane lei au fost stabilite la contribuabili persoane juridice, iar diferența de 110.000 lei, la persoane fizice.
Conform AJFP Galați, din totalul obligațiilor suplimentare stabilite, impozitul pe profit / venit deține, cu 1,50 milioane lei stabiliți suplimentar, o pondere de 54,37%, iar TVA deține o pondere de 16,30% (0,45 milioane lei).
De asemenea, în virtutea rolului preventiv, urmare a 3 acțiuni de verificare documentară efectuate la contribuabili persoane juridice, organele de inspecție fiscală au stabilit obligații suplimentare în cuantum de 25.759 lei.
La contribuabili persoane fizice s-au efectuat, în luna iulie 2022, tot 3 verificări documentare, nefiind emise decizii de impunere în niciunul din cazurile respective.
Blocul Pexco din Galați, care are locuințe sociale, este modernizat prin intermediul unei finanțări europene de 6,4 milioane lei, informează primarul Ionuț Pucheanu.
„Lucrările avansează la acest bloc construit în urmă cu 45 de ani, iar schimbările sunt deja vizibile. Prin recompartimentare, blocul va avea 38 de apartamente și 10 garsoniere cu bucătărie și cu grup sanitar propriu. De asemenea, se realizează și lucrări de anvelopare, iar tâmplăria exterioară va fi înlocuită cu tâmplărie din profile PVC și geam termoizolant”, conform edilului gălățean.
Error: No articles to display