Consiliul Județean Cluj se alătură, la fel ca în anii precedenți, demersurilor prin intermediul cărora se marchează, în data de 11 februarie, Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112. Astfel,…
Consiliul Județean Galați, în parteneriat cu Comisia Europeană, Administrația Națională „Apele Române” și primăriile comunelor afectate, pregătește un proiect major pentru reducerea riscului de inundații și protejarea comunităților vulnerabile. Proiectul…
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au amânat miercuri decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților. Este a cincea amânare. Noul termen este 18 februarie. Judecătorii CCR au decis să…
Consiliul Județean Galați a alocat peste 350.000 de lei pentru lucrări de întreținere la Liceul Tehnologic „Simion Mehedinți”, unitate de învățământ special aflată în subordinea instituției, a anunțat președintele CJ…
Sindicaliștii din 1.582 de primării de comune din România au declanșat marți o grevă de avertisment de două ore, în semn de protest față de reforma administrației publice, potrivit unui…
Actorii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București organizează marți, de la ora 14:30, un protest în fața instituției, nemulțumiți de un proiect pilot al Ministerului Culturii privind evidența timpului de…
Parcul aferent sediului Consiliului Județean Galați, parte a Ansamblului urban „strada Eroilor” și monument istoric de patrimoniu, va intra într-un amplu proces de reabilitare și reamenajare peisagistică, în cadrul proiectului…
Întreprinderile sociale din județul Galați pot accesa finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 5,64 milioane de euro, printr-o nouă linie deschisă în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027, a anunțat…
Ministerul Finanțelor lansează în luna februarie a doua ediție a titlurilor de stat Fidelis, oferind dobânzi neimpozabile de până la 7,25% pentru persoanele fizice care aleg să-și investească economiile în…