Trei puncte de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice în Galați
Asociația ECOTIC organizează în municipiul Galați, până pe 30 aprilie, o nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)…
Asociația ECOTIC organizează în municipiul Galați, până pe 30 aprilie, o nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)…
Miercurea viitoare, 19 aprilie, prin intermediul Cantinei de Ajutor Social, va începe distribuirea pachetelor cu alimente din partea Uniunii Europene – tranșa 6…
Potrivit unei informări a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în județul Iaşi, aflat sub cod roșu de viscol, au fost trimise în ajutor autospeci…
Urmând calea către educație, imprimată de Districtul 2241, Clubul Rotary Galați Donaris a desfășurat în 18 și 19 martie 2023 prima editie a proiectului "Servim…
Voluntari de la Asociația Umanitară Mundis Galați, împreună cu alți elevi din școli și licee gălățene, desfășoară, în aceste zile, la Centrul Județean de Resurs…
Asociația Bike Works îi invită pe toți iubitorii mersului cu bicicleta, duminică 2 aprilie, la evenimentul „Galațiul Pedalează”. „Sunteți pregătiți pentru un no…
„O zi verde la Tg. Bujor, alături de elevii de la școlile din localitate și de colega mea, subprefectul Andra Costache!”, așa a caracterizat directorul Filialei…
„Mereu actuală, pe fondul schimbărilor climatice pe care le resimțim, nevoia de apărare, conservare și extindere a suprafețelor ocupate cu păduri este crescută…
Operatorul regional Apă Canal SA Galați informează că, în data de 14 martie, se vor executa lucrări de modernizare - blindare conductă magistrală de apă Dn1000m…