Social

Gălățenii iubitori de mișcare, invitați la evenimentul „Galațiul Pedalează”

Gălățenii iubitori de mișcare, invitați la evenimentul „Galațiul Pedalează”

Asociația Bike Works îi invită pe toți iubitorii mersului cu bicicleta, duminică 2 aprilie, la evenimentul „Galațiul Pedalează”.

„Sunteți pregătiți pentru un nou sezon pe bicicleta?! Haideți să arătăm că suntem mulți bicicliști în Galați, ca suntem prezenți în trafic, că suntem prietenoși cu mediul și pedalăm cu bucurie pe străzile orașului”, spune Ciprian Jiga, președintele Asociației Bike Works.

Întâlnirea va fi pe 2 aprilie, la ora 11.30, la Sala Sporturilor (Micro 19), de unde se va merge către Gradina Publică, în mod organizat, în coloană.

Traseul va fi următorul: Esplanada Sălii Sporturilor (Micro 19) – str. Brăilei -  str. Cloșca – bd. Marea Unire – str. Traian – str. Brăilei – str. Domnească – Grădina Publică.

Important este ca participanții să aibă bicicletele în stare bună de funcționare, să respecte indicațiile membrilor și voluntarilor Asociației Bike Works și să respecte toate regulile de circulație pe drumurile publice. De asemenea, Asociația Bike Works recomandă tuturor să poarte casca de ciclism.

Vârsta minimă de participare este 14 ani.

Înscrierile sunt gratuite, dar e necesar ca fiecare participant să completeze formularul de pe site-ul www.bikeworks.ro, pentru a avea o estimare a numărului de participanți pana pe 1 aprilie 2023, la ora 12.00.

Înscrierile se fac la linkul https://www.bikeworks.ro/galatiul-pedaleaza-2023/.

 

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)