„Dreptul”, o nouă specializare doctorală la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Ministerul Educației a emis ordinul privind acreditarea domeniului de doctorat „Drept” în cadrul Școlii Doctorale „Științe socio-umane”, organizată la Universit…
Ministerul Educației a emis ordinul privind acreditarea domeniului de doctorat „Drept” în cadrul Școlii Doctorale „Științe socio-umane”, organizată la Universit…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat, între 10 și 13 aprilie 2023, la conferința „Smart diaspora - diaspora în învățământ superior, știință, i…
Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, organizează concurs în vederea acordării burselor în străinătate , între 1200 și 2000 euro pe…
Au fost afișate datele centralizate pe baza rapoartelor furnizate de inspectoratele școlare județene. Acestea indică următoarea situație, pe probe, tranșe de no…
Au fost afișate datele centralizate pe baza rapoartelor furnizate de inspectoratele școlare județene. Acestea indică următoarea situație, pe probe, tranșe de no…
Potrivit datelor unui raport al Ministerului Educației, peste 42% dintre profesori au participat la programe de formare continuă desfășurate prin casele corpulu…
România are cea mai scăzută rată de participare în învățământul preșcolar din UE pentru copiii între 4 ani și vârsta oficială de înscriere în învățământul oblig…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, la propunerea Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor, a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului u…
Miercuri, 5 aprilie, s-a încheiat ediția din acest an a Tombolei Prieteniei, o campanie umanitară organizată, în pragul Sărbătorilor Pascale, de Centrul Județea…