Bloc din centrul Galațiului, vechi de peste 60 de ani, modernizat cu fonduri europene
Blocul de locuințe M, din zona centrală a orașului, a fost modernizat în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproximativ 570.000 de euro. Conform Primări…
Blocul de locuințe M, din zona centrală a orașului, a fost modernizat în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproximativ 570.000 de euro. Conform Primări…
Șapte service-uri din județul Galați au fost amendate, de către comisarii Gărzii de Mediu, cu 34.500 de lei, iar alte două unități au primit avertismente, în ur…
Guvernul a aprobat, luni, o ordonanță care prevede prelungirea măsurii privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din dom…
Reţeaua Metro Cash&Carry Romania a anunţat că retrage de la comercializare şi de la clienţi pulpe de pui superioare cu spate, congelate, produse de Superdro…
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în per…
Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Puiu Lucian Georgescu, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, „cel mai ambițios plan de investiții din…
Așa cum am spus, românii trebuie să primească facturile corectate, în așa fel încât să fie APLICATE compensarea și plafonarea, conform legii!”, a declarat Flori…
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 10 amenzi contravenţionale, în valoare de 195.000 de lei, companiilor furnizoare de elect…
La sfârșitul lunii noiembrie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați erau înregistrați 10.275 de șomeri (din care 4.486 fem…