Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: "Banii încasați din amenzile aplicate pe perioada stării de urgenţă vor fi folosiți în sistemul medical" Recomandat

În contextul în care în spaţiul public au apărut numeroase critici legate de faptul că amenzile sunt disproporţionat de mari faţă de salariile românilor şi că poliţiştii ar fi fost încurajaţi să amendeze cât mai mult, motiv pentru care s-ar fi dat şi amenzi abuzive, ministrul de Interne, a declarat că sumele de bani încasate din amenzile aplicate pe perioada stării de urgenţă vor fi folosite în sistemul medical.

"M-am întâlnit cu premierul Ludovic Orban săptămâna trecută la Ministerul Afacerilor Interne şi chiar am discutat despre o situaţie de acest gen, pozitivă şi într-o perspectivă utilă, pentru a folosi aceşti bani doar către zona medicală, către spitalele din România şi, evident, către situaţii în care există persoane vulnerabile. Aşadar, aceste amenzi nu vor fi folosite în alte scopuri - ele în mod normal se duceau şi către administraţiile locale, că aici a fost şi un exces de zel uneori înregistrat şi prezentat de către mass media la nivel local când s-au dat amenzi şi într-un mod, să spunem exagerat, dar toată această cuantificare la sfârşitul lunii mai va fi analizată şi destinaţia acestor sume, ca să ştie toţi cei care au plătit amenzile, banii lor se vor duce în sistemul medical", a declarat Vela, citat de Agerpres

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ultima modificare Duminică, 03 Mai 2020 18:01

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display