Bugetul Capitalei a fost respins din nou. Proiectul propus de primarul Nicușor Dan a fost respins de consilierii generali, luni. A fost a treia încercare eșuată de a trece documentul.
Bugetul pe anul 2024 nu a reușit să treacă după ce au fost 17 voturi „pentru”, 23 de abțineri și un vot „împotrivă”. Primarul Nicușor Dan a încercat să-i convingă pe consilieri să-i voteze propunerea.
„M-am întâlnit cu instituțiile cu bugete mai mari, cum sunt Administrația Străzilor, Spitalelor, ALPAB, consolidarea clădirilor cu risc seismic, care mi-au spus că o diminuare a bugetului lor le-ar perturba activitatea”, a declarat Nicușor Dan.
Liberalii au susținut că este vina primarului general care nu a fost transparent în ceea ce privește proiectul bugetului.
„Suntem în situația în care se mută problema, așteptam să veniți cu un răspuns, a venit o convocare seacă, la ora 10.00 pentru ora 14.00 pentru un proiect de buget pe care nu l-am știut, conținutul ni s-a comunicat la ora unu. Nu reușiți să conturați o majoritate”, a spus consilierul Andrei Badiu.
O poziție asemănătoare au avut consilierii din grupul PSD.
„Ceea ce faceți dvs., domnule Nicușor Dan, este să transferați responsabilitatea către Consiliul General. Subscriu la părerea colegului de la PNL. De altfel, nu e prima tentativă a dvs de a transfera în mod abuziv responsabilitatea către Consiliul General”, a explicat consilierul Valeriu Șuhan.
Proiectul de buget pe anul 2024 al Primăriei Capitalei ar putea fi supus aprobării din nou în această săptămână.
Marcel Ciolacu a dezvăluit că a negociat pentru România funcții în conducerea Comisiei Europene și a Parlamentului European. Discuțiile au fost purtate cu liderii socialiștilor europeni.
Dezvăluirile au fost făcute la Antena 3 CNN. Marcel Ciolacu a explicat că discuțiile nu au vizat un politician anume și că socialiștii și popularii, din care fac parte liberalii, trebuie să se înțeleagă deoarece nu au majoritate. În plus, familiile democrate vor încerca să-i izoleze pe extremiști.
„În Europa se vorbește foarte des și mai ales la nivelul liderilor europeni și de la Populari, și de la Socialiști de acel coridor sanitar care să se facă pentru populiști, pentru extremiști. Asta înseamnă că forțele democratice, inclusiv Renew, să se unească și să facă acest coridor sanitar ca să nu poată ajunge la decizie extremiștii și eu cred că e o decizie înțeleaptă, o decizie corectă, mai ales în contextul european actual”, a explicat Marcel Ciolacu.
Premierul a mai spus că a vorbit cu președintele PNL Nicolae Ciucă despre funcțiile care ar putea reveni României.
„Este pentru prima dată când cele două mari partide din România au aceeași poziție și aceeași voce, depășind orice fel de orgoliu, indiferent care vor fi pozițiile. Eu cred că România trebuie să se regăsească reprezentată și la nivel de vicepreședinte al Comisiei, și la nivel de vicepreședinte al ParlamentuluI European. Politica înseamnă negociere. Am spus clar care sunt solicitările noastre. Sunt fem convins că și domnul Nicolae Ciucă va negocia și dânsul în aceeași direcție. Ca să fi vicepreședinte al Comisiei trebuie să fi fost două mandate de comisar, să fi fost prim-ministru sau să fi fost fost președinte de stat. Să nu iasă Breaking News că va fi domnul Iohannis, că nu am avut această discuție. Nu s-a vorbit nominal”, a precizat Ciolacu.
Premierul a mai spus că România va insista pentru a avea un comisar european în zona economică.
Președintele României, Klaus Iohannis, va avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Partidului Popular European PPE, Manfred Weber.
Întâlnirile vor avea loc la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis se va întâlni la ora 12.00 cu Maia Sandu. De la ora 17.00, șeful statului se va întâlni cu președintele Partidului Popular din Spania, Alberto Núñez Feijóo, iar de la ora 18.00 va avea o întrevedere cu președintele PPE, Manfred Weber.
Miercuri și joi la Complexul Romexpo din București se va desfășura Congresul Partidului Popular European. PNL este membru al PPE.
Primarul Sectorului 1 este acuzat că vrea să taie din bugetul pentru școli și spitale. Acuzația vine de la deputatul PSD Florin Manole. Clotilde Armand taie 133.000.000 lei de la școli și spitale ca să dea mai mulți bani la panseluțe, susține parlamentarul PSD.
Florin Manole este și preşedintele PSD Sector 1.
„Clotilde Armand taie 133.000.000 lei de la școli și spitale ca să dea mai mulți bani la panseluțe! Pentru asta cere primarul Sectorului 1, astăzi, votul consiliului local. Consilierii locali ai PSD Sector 1 vor vota
împotriva unei asemenea inepții - școlile și spitalele sunt prioritare, au nevoie de finanțare și de îmbunătățirea serviciilor publice, nu de tăieri”, a explicat Manole, pe Facebook.
Reprezentantul PSD o acuză pe Armand că blochează actul administrativ.
„Clotilde Armand și USR au mințit promițând o administratie mai buna și au adus doar blocaje si incompetența iar, cu această inițiativă, dovedesc și rea-credință.O somăm pe Clotilde Armand să vină azi în fața Consiliului Local și să spună clar cetățenilor de la ce școli și spitale vrea să taie fondurile! Locuitorii sectorului 1 trebuie să vadă adevărata față a USR: de la "vrem spitale, nu catedrale" la "vrem panseluțe, nu spitale", a precizat Manole.
Au fost semnate contractele de construire a spitalelor regionale de urgență Iași și Cluj. Prin semnarea actelor îndeplinim o promisiune făcută de mai bine de 15 ani, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj au fost semnate miercuri la Palatul Victoria.
„Investițiile pentru construirea celor două spitale regionale sunt de aproximativ 7 miliarde de lei, iar termenul de implementare este până în 2026. Prin finalizarea procedurilor de execuție a celor două spitale regionale, îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani. Este un moment de mândrie și îl felicit pe domnul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila pentru ceea ce a făcut să aducă aceste proiecte cât mai aproape de realizare” a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul ceremoniei.
Realizarea acestor proiecte reprezintă angajamentul Guvernului României pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale de înaltă calitate și pentru modernizarea infrastructurii medicale din țară.
„România construiește spitale, fie că sunt spitale regionale sau finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență. În 2021 toate cele trei proiecte – Iași, Cluj și Craiova - aveau doar studii de fezabilitate. Acum suntem în punctul în care facem ireversibilă construcția acestora. Mulțumesc pentru sprijin domnului prim-ministru, Guvernului și echipei de la Ministerul Sănătății pentru că am reușit ca astăzi să semnăm contractele de execuție pentru două dintre aceste investiții, iar săptămâna viitoare vom încheia procedurile și pentru cel de-al treilea spital regional de urgență, respectiv cel de la Craiova”, a afirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Spitalul Regional de Urgență din Iași va reprezenta un punct de referință în domeniul medical, urmând să aibă o capacitate de 850 de paturi și 20 de săli de operație. Acesta va deveni principalul furnizor de servicii medicale de nivel terțiar în regiunea de Nord - Est a țării, concentrându-se pe îngrijirea pacienților critici și pe cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt.
Conceptul organizatoric al acestui spital se va baza pe gruparea pe specialități medicale strâns legate, formând „Centre" multidisciplinare structurate, cum ar fi: Centrul Multidisciplinar pentru Cap și Gât, Centrul Multidisciplinar Toracic, Centrul Multidisciplinar Abdominal, Centrul Multidisciplinar pentru Articulații, Coloană Vertebrală și Traumă, Centrul Multidisciplinar de Medicină Internă și Centrul Multidisciplinar Mama și Copilul.
Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 3,3 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde de lei (din care 1,64 miliarde lei contribuție națională și 360 de milioane lei fonduri europene), precum și printr-un credit de 1,25 miliarde de lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI), echivalentul a 250 de milioane de euro.
Spitalul Regional de Urgență din Cluj, la rândul său, va fi o instituție medicală de importanță majoră, urmând să aibă o capacitate de 849 de paturi și o gamă variată de facilități și servicii. Acesta va fi centrul principal pentru îngrijirea pacienților critici și a cazurilor complexe din regiunea de Nord - Vest a țării. Cu 336 de paturi pentru îngrijiri chirurgicale, 343 de paturi pentru îngrijiri medicale, 64 de paturi pentru pediatrie și obstetrică-ginecologie, 82 de paturi pentru terapie intensivă (din care 10 pentru terapie intensivă pediatrică), precum și facilități specializate pentru îngrijirea intensivă neonatală și pentru unitatea de arsuri, acest spital va oferi o gamă completă de servicii medicale.
De asemenea, va include un centru dedicat cardiologiei, un bloc operator integrat cu 22 de săli de intervenție chirurgicală și va furniza servicii de spitalizare de zi și chirurgie de zi.
Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 3,35 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde de lei (din care 1,64 miliarde lei contribuție națională și 350 de milioane lei fonduri europene), precum și printr-un credit de 1,525 miliarde de lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI), echivalentul a 305 de milioane de euro.
Gabriela Firea a anunțat că organizația PSD București a desemnat-o candidată pentru Primăria Capitalei. Colegii au decis, prin vot în unanimitate, să susțină candidatura mea, a transmis Firea pe Facebook.
„Mulțumesc colegilor din Biroul permanent al PSD București care au decis, prin vot în unanimitate, să susțină candidatura mea pentru Primăria Capitalei”, a fost mesajul lui Firea.
La primăriile de sector, au fost validați drept candidați primari în funcție Robert Negoiță și Daniel Băluță. La Sectorul 5 s-a aprobat susținerea lui Cristian Popescu Piedone.
„Am decis că vom realiza sondaje și alte cercetari pentru: Sectorul 1 - Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, Sectorul 2 - Rodica Nassar, deputat și președinta organizației PSD Sector 2, prefectul Rareș Hopincă și deputatul Dan Cristian Popescu, Sectorul 6 - senatorul Gabriel Mutu. În București, avem un singur obiectiv: să salvăm Capitala de falșii salvatori. Bucureștenii nu mai au nevoie de experimente, de tot felul de încercări nereușite! Acest oraș trebuie să continue cu oamenii care au demonstrat că pot fi buni gospodari, cu specialiștii în administrație care au venit cu proiecte benefice pentru oamenii care trăiesc și muncesc în Capitală”, a mai anunțat Firea.
Totuși, numele anunțate în urma ședinței PSD ar putea să nu apară pe lista finală de candidați. PSD și PNL analizeaza varianta unei candidaturi comune la Primăria București și la primăriile de sector.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că în cadrul Consiliului AGRIFISH a fost aprobată modificarea regulilor UE privitoare la rotația culturilor și la terenul lăsat pârloagă.
Propunerea a aparținut părții române.
„Am făcut ce am promis. Modificările la rotația culturilor și terenul lăsat pârloag au fost acceptate de comisie. Așa cum am promis, am cerut în cadrul Consiliului AGRIFISH modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115 privitor la rotația culturilor (GAEC 7) și 4% pârloagă (GAEC8), iar propunerea mea a fost aprobată de comisie! Rolul nostru este să găsim soluții care să îi sprijine pe fermieri, nu să le pună piedici și împreună, am reușit”, a anunțat Florin Barbu pe Facebook.
Florin Barbu a explicat săptămâna trecută propunerile părții române.
„Voi propune ca de la rotația culturilor (GAEC7) să fie exceptate exploatațiile care înființează culturi pentru care nu este necesară aplicarea unei rotații anuale din perspectivă agrotehnică, astfel încât statele membre să poată decide lista acestor culturi. Un exemplu ar putea fi loturile semincere sau culturile pentru care înființarea pe aceeași suprafață nu prezintă riscuri fitosanitare sau de natură agro-chimică. Pentru GAEC 8 voi propune introducerea unei prevederi suplimentare care va da posibilitatea statelor membre ce dețin suprafețele de minimum 4% cu elemente neproductive sau terenuri pârloaga la nivel național, să fie exceptate de la aplicarea GAEC 8 la nivel de fermă. Consider că aceasta este soluția corectă atât pentru fermieri, cât și pentru atingerea obiectivului propus la nivel european prin acest standard GAEC de menținere a elementelor și zonelor neproductive în scopul îmbunătățirii biodiversității agricole”, a explicat Florin Barbu.
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat la reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei, organizată de președintele francez Emmanuel Macron. Întâlnirea a avut loc la Paris.
Klaus Iohannis a transmis pe X că participă la conferința găzduită de președintele Emmanuel Macron pentru a consolida și mai mult sprijinul multidimensional pentru Ucraina, la 2 ani de când Rusia și-a început războiul ilegal de agresiune.
„Reafirmăm încă o dată unitatea și determinarea noastră - ajutând Ucraina ne protejăm libertatea și democrația”, a comunicat Klaus Iohannis.
La întâlnirea de la Paris participă mai mulți lideri aliați, invitați de președintele Franței.
Reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei are loc luni, la Paris, a fost organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și, pe lângă președintele României, vor participa lideri aliați.
Participații au vorbit despre intensificarea eforturilor pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei și despre implicațiile războiului asupra securității europene și euroatlantice.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan anunță că împreună cu secretarul de stat din MAI, Raed Arafat și cu directorii institutelor naționale de cercetare din coordonarea MCID, au fost puse
bazele unei cooperări extinse pentru prevenirea dezastrelor și optimizarea intervenției în situații de urgență.
Tehnologiile emergente salvează vieți, a fost mesajul ministrului Bogdan Ivan.
„Noul parteneriat MCID-DSU va permite folosirea tehnologiilor inovative pentru interpretarea seturilor mari de date în contexte de risc și prelucrarea inteligentă a datelor în timp real, elemente esențiale pentru pregătirea intervențiilor în situații-limită. Institutele coordonate de MCID au activități de înaltă specializare. Multe dintre rezultatele cercetării oamenilor extraordinari din INCD-uri sunt deja folosite de pompieri, de polițiști sau de paramedici: de la substanțe speciale pentru stingerea incendiilor și materiale rezistente la foc până la simulatoare de derapaje și de conducere defensivă folosite la școlile de ofițeri”, a precizat ministrul Cercetării.
Parteneriatul a fost semnat luni, 19 februarie.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că România va propune modificarea regulilor UE privitoare la rotația culturilor și la terenul lăsat pârloagă. Soluțiile românilor vor fi prezentate în cadrul Consiliului AGRIFISH.
Ședința va avea loc la începutul săptămânii următoare.
„Am luat această decizie după ce m-am consultat cu asociațiile de fermieri și cu mai mulți miniștri ai Agriculturii din Uniunea Europeană. Este evident că prevederile acestui Regulament nu îi ajută pe fermierii din majoritatea statelor membre. Rolul nostru este să găsim soluții care să îi sprijine pe fermieri, nu să le pună piedici”, a explicat ministrul român.
Florin Barbu a detaliat propunerile părții române.
„Voi propune ca de la rotația culturilor (GAEC7) să fie exceptate exploatațiile care înființează culturi pentru care nu este necesară aplicarea unei rotații anuale din perspectivă agrotehnică, astfel încât statele membre să poată decide lista acestor culturi. Un exemplu ar putea fi loturile semincere sau culturile pentru care înființarea pe aceeași suprafață nu prezintă riscuri fitosanitare sau de natură agro-chimică.
Pentru GAEC 8 voi propune introducerea unei prevederi suplimentare care va da posibilitatea statelor membre ce dețin suprafețele de minimum 4% cu elemente neproductive sau terenuri pârloaga la nivel național, să fie exceptate de la aplicarea GAEC 8 la nivel de fermă.
Consider că aceasta este soluția corectă atât pentru fermieri, cât și pentru atingerea obiectivului propus la nivel european prin acest standard GAEC de menținere a elementelor și zonelor neproductive în scopul îmbunătățirii biodiversității agricole, a precizat Florin Barbu.
Error: No articles to display