George Butura

Ministerul Transporturilor a aprobat studiul de fezabilitate pentru autostrada Pașcani- Suceava. Anunțul a fost făcut de ministrul Sorin Grindeanu.

„Și Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat astăzi Studiul de Fezabilitate, după ce documentul a fost avizat săptămâna trecută de CNAIR. Urmează avizarea acestui Studiu de Fezabilitate în Consiliul Interministerial și aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern”, a transmis Grindeanu.
Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Pașcani- Suceava (62 de km) are o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), suma fiind asigurată prin Programul Transport.

Autostrada va fi împărțită în două loturi, care vor fi licitate independent.

„Lotul 1 (33 km): Nod rutier Roșcani cu descărcare în DJ 208C. Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier Aeroport și Drum de legatură între DN29 şi Aeroport”, a explicar Sorin Grindeanu.
Trei județe vor fi tranzitate de această nouă autostradă: Iași (12,3 km), Botoșani (6,5 km) și Suceava (43,17 km).
Pe traseu vor fi construite 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, 8 parcări, 2 Centre de Întreținere și Coordonare și 5 noduri rutiere Tătăruși – Heci (DJ208F), Dolhasca (DJ208I), Roșcani (DJ208C), Dumbrăveni (DJ208B), Aeroport Suceava (cu drum acces în DN29 și drum acces la Aeroport).

Noua autostradă va asigura și legătura cu Punctul de Trecere a Frontierei româno-ucrainene de la Siret.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, susține că anul acesta „Calea Eroilor” a lui Brâncuși ar putea fi înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Speram ca decizia să fie luată în 2024, spune ministrul Culturii.

Mesajul a fost transmis luni cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși și al împlinirii a 148 de ani de la naşterea marelui sculptor.
„Împreună cu iubitorii de artă din toată lumea, românii și instituțiile culturale românești îl rememorează și îl admiră pe cel care a exprimat în forme moderne și remarcabile aspirația umană spre perfecțiune, spre veșnicie și infinit”, a declarat Raluca Turcan.

Evaluarea privind includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO este făcută de Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor.

„Ne-am bucurat că ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor) a reluat în 2023 evaluarea dosarului de nominalizare pentru <Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu>. Ministerul Culturii și autoritățile locale din Târgu Jiu au organizat în iulie anul trecut misiunea tehnică de evaluare a experților ICOMOS și sperăm că în acest an Comitetul Patrimoniului Mondial va lua o decizie cu privire la acest dosar. Coloana fără Sfârșit, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor, împreună cu cel care le-a creat merită recunoașterea culturală de cel mai înalt nivel mondial – astăzi și întotdeauna”, a precizat ministrul Culturii pe Facebook.

Modelul de dezvoltare al României s-a schimbat și se bazează preponderent pe investiții atât din fonduri naționale cât și din fonduri europene, devenind astfel un model sustenabil de dezvoltare cu efect de multiplicare în economie, a declarat ministrul Investițiilor Europene, Adrian Câciu.

„În anul 2023, valoarea investițiilor publice realizate a fost de peste 20 miliarde euro (20,3 mld euro) aducând un aport concret la creșterea economică înregistrată de România. Este o performanță remarcabilă, cu atât mai mult cu cât a fost realizată în condiții extrem de dificile – război la granițe, crize multiple, succesive și suprapuse, tensiune și revendicări sociale”, a explica ministrul Investițiilor.

Câciu a vorbit și despre deficitul bugetar în raport cu investițiile realizate.
„Un aspect foarte important este că valoarea totală a investițiilor publice de anul trecut a fost cu 11 miliarde de lei (2,2 mld euro) mai mare decât deficitul bugetar. Cu alte cuvinte, datoria nou creată prin deficit este reflectată în totalitatea sa în investitii cu efect de multiplicare care, la rândul lor, vor produce valoarea adăugată necesara pentru plata, în timp, a acestei datorii. Si acesta este un nou model de sustenabilitate a datoriei publice, fiind pentru prima dată când România se împrumută pentru investiții și nu pentru consum”, a adăugat Câciu.

Ponderea investițiilor publice în totalul investițiilor este de peste 60%.

„Un alt aspect de notat este ponderea fondurilor europene în total cheltuieli cu investițiile publice, această pondere ajungând la 62% din total investiții. Recuperarea puternică din a doua parte a anului pe partea de absorbtie a fondurilor europene din exercițiul financiar 2014-2020(20 de puncte procentuale, de la 76% la 96% în prezent) a avut un rol determinant în acest rezultat. Banii europeni au finanțat și vor continua să finanțeze puternic investițiile publice. De exemplu, la ministerul Transporturilor toate tronsoanele de autostradă ori drum de mare viteză, finanțate din PNRR, au contracte semnate, iar la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sunt proiecte depuse de peste 10 miliarde euro aferente exercițiului financiar 2021-2027”, a precizat Adrian Câciu.
Pentru anul în curs investițiilor publice prognozate vor fi mai mari cu 20% decât anul trecut, a adăugat Câciu spunând că „sunt prevăzute peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene, ceea ce reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB”.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va acorda noi ajutoare familiilor vulnerabile. Acestea vor fi pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Anunțul a fost făcut vineri, înainte de ședința de Guvern. Majorările de pensii și salarii operate la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea noilor forme de sprijin.

„Avem, în primă lectură, un act normativ foarte important. Trebuie să asigurăm în continuare persoanelor din categorii vulnerabile dreptul la ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie, pentru cât a rămas din sezonul rece. Astfel, majorările de pensii sau salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea acestor forme de sprijin”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
În prezent, circa 800.000 de familii beneficiază de ajutoarele în discuție.

Reprezentanții PSD susțin că, în lipsa unor măsuri luate de Guvern, prețurile la alimente și la alte produse ar fi fost astăzi cu până la 10% mai mari față de cele existente. Dacă nu am fi intervenit, în prezent am fi avut o inflație de 16-17%, nu de 7,4%, a transmis PSD.

PSD infirma astfel informațiile potrivit cărora inflația a ajuns la un nivel record.

„Fact-checking-ul săptămânii: fals. România se confruntă cu o inflație-record în ianuarie 2024. Rata anuală a inflației a fost în luna ianuarie 2024 de 7,4%, comparativ cu ianuarie 2023. Iar indicele prețurilor de consum în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 101,10%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate miercuri. INS a prezentat astăzi o variație foarte mică a prețurilor, de aproximativ 1%, care se manifestă la fiecare început de an. Vorbim mai degrabă de o stabilizare a prețurilor. La unele produse alimentare (făină, ulei, zahăr) prețurile chiar au scăzut puțin în ianuarie 2024”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a PSD.

Concluzia PSD este că măsurile luate de guvern au redus inflația.
„Altfel spus, dacă PSD nu ar fi intervenit pentru a opri specula la energie și alimente, în prezent am fi avut o inflație, de 16-17%, nu de 7,4%! Fără aceste măsuri PSD, prețurile la alimente și la alte produse ar fi fost astăzi cu până la 10% mai mari față de cele existente”, este concluzia mesajului de pe FB.
Rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere în prima lună din 2024, înregistrând un plus de 7,4% faţă de ianuarie 2023, potrivit datelor INS.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români care urmează să efectueze o deplasare internațională să se informeze asupra condițiilor de călătorie în țările pe care intenționează să le viziteze, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de îmbolnăvire cu „malarie de import”, începând cu luna ianuarie 2024, inclusiv a cazurilor severe care s-au soldat cu decesul persoanelor infectate.

Specialiștii din cadrul structurilor de sănătate publică și de implementare al Regulamentului Sanitar Internațional – „2005 reiterează faptul că este de preferat ca înainte de efectuarea deplasării, cu 4-6 săptămâni, cetățenii români să se adreseze unui cabinet de vaccinări internaționale, în vederea obținerii tuturor informațiilor pentru menținerea stării de sănătate pe parcursul călătoriei în anumite zone afectate de apariţia cazurilor de malarie”, a transmis MAE.

MAE le recomandă cetăţenilor români să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică sau să acceseze paginile de internet naţionale specializate: https://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori/535-cabinete-vaccinari-internationale/file, http://www.insp.gov.ro/wp-content/uploads/2024/01/Lista-cabinetelor-de-vaccinari-internationale.pdf şi http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori, precum şi a portalului Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor: http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics.
Totodată, MAE recomandă consultarea paginii web https://www.mae.ro/travel-alerts şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile europene pe listele PSD, candidatura sa fiind aprobată deja de PSD Sector 2.

„Mi-am depus opţiunea pentru candidatură la organizaţia PSD Sector 2 pentru alegerile europarlamentare. Colegii au aprobat în unanimitate această candidatură şi mă bucur, le mulţumesc. Sigur, este un prim pas, urmează ca organizaţia PSD Bucureşti şi conducerea partidului să definitiveze o listă", a anunțat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății spune că are ”suficient de multă experienţă şi un pic de interrelaţionare internaţională” pentru că a avut ocazia să lucreze în diverse zone. ”Astfel pot ajuta România din Parlamentul European”, a fost concluzia lui Rafila.

Premierul Marcel Ciolacu consideră că actuala coaliţie guvernamentală are un viitor şi din 2024. Nu am nimic de reproşat niciunui coleg care face parte din Guvernul României, a transmis public prim-ministrul.

„Nu am nimic de reproşat niciunui coleg care face parte din Guvernul României din partea coaliţiei, din partea PNL. Cred că această coaliţie are un viitor şi din 2024. Dar dacă tot ne-am asumat să intrăm la guvernare într-un moment dificil României, vrem să ştim tot adevărul şi vrem ca cei care au distrus această ţară să răspundă cu pensiile speciale de comisar, nu cu ipocrizia de a veni în Parlament şi de a spune că n-au fost scoase pensiile speciale sau să pornească ura iar printre români, fiindcă aşa au ajuns la putere”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la Conferinţa organizaţiei judeţene PSD Tulcea.

Alegerile parlamentare vor avea loc în partea a doua a anului.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că primele scannere cu raze X au ajuns deja în România și vor ajuta la o mai bună securizare a granițelor noastre.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat încă de la finele anului trecut că a fost semnat contractul pentru achiziția a 26 de astfel de sisteme noi cu bani europeni. S-au recepționat primele două, iar până la finalul anului vom avea opt scannere funcționale.

„Procesul nu presupune doar să amplasăm scannerele în punctele stabilite, ci înseamnă și realizarea lucrărilor de construcții pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor. Nu ne oprim aici. Astăzi am avut o ședință amplă cu noua conducere a Vămii, în care am vorbit despre mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la frontiere.”, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că trebuie descurajat abuzul de concedii medicale nejustificate. Potrivit acestuia, este nevoie de o clarificare legislativă pentru cei pentru care este obligatoriu acest tip de concediu.

“Vreau, de asemenea, să stabilim astăzi cu domnul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi cu domnul ministru al Finanţelor, o foaie de parcurs în privinţa rezolvării situaţiilor concediilor medicale pentru pacienţii cu boli grave şi femeile însărcinate. Descurajez şi trebuie să descurajăm abuzul de concedii medicale nejustificate. Însă este nevoie şi de o clarificare legislativă în sprijinul celor aflaţi în situaţiile în care acest tip de concediu este obligatoriu”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Cele mai citite

Error: No articles to display