Daniel Andrei Cacina s-a calificat pentru concursul de la trambulina mare la Beijing
Sportivul român Daniel Andrei Cacina a reuşit să se califice, vineri, pentru concursul de sărituri cu schiurile de la trambulina m…
Sportivul român Daniel Andrei Cacina a reuşit să se califice, vineri, pentru concursul de sărituri cu schiurile de la trambulina m…
Ministrul Justiţiei Stelian Ion a afirmat că este falsă ideea că amendamentul privind trimiterea în judecată a magistraţilor doar…
În prima ședință ordinară din 2026, Consiliul Județean Bacău a aprobat proiecte privind funcționarea corectă a administrației, inv…
Comisarii Gărzii de Mediu Galați au verificat modul în care este respectată legislația de mediu pentru producția vegetală și depoz…
Vestea bună pentru consumatori, dar și pentru producătorii de tomate gălățeni, este că în 2023 numărul fermierilor înscriși în pr…
Deputatul PSD Viorica Sandu a anunțat că Programul Tomata va fi reluat în 2022. acesta va fi îmbunătățit și chiar extins la alte l…
Deputatul PSD Viorica Sandu are vești bune pentru fermierii români. Social democrata anunță că a avut loc o dezbatere publică lans…
Deputatul Viorica Sandu anunță că Ajutorul Național Tranzitoriu, destinat menținerii în funcțiune a fermelor românești, ajunge la…
DMX, unul dintre cei mai populari şi de succes rapperi de la începutul anilor 1990, a murit vineri la vârsta de 50 de ani. Cântăre…
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat pe pagina sa de Facebook că proiectul podului peste Dunăre de la Brăila „merge…
„Echipa PSD, echipa din jurul lui Gabriel LAZANY este o echipă de profesioniști! Votul dumneavoastră decide viitorul Bistriței! Pe…
O ceremonie de premiere a elevilor romi cu rezultate excepționale în educație, cultură și sport se desfășoară luni. Elevii sunt pr…
Cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision Song Contest începe marţi în Olanda, la Rotterdam, într-un format restrâns. Delegaţi…
La Galați, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase, a fost înființat unul dintre cele mai bune centre din țară de cercetare în do…
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că, în două- trei zile, platforma de vaccinare va…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila, urmează să fie dat în folosință…
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, susține că România nu are recesiune şi nu există nici această prog…
Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat, zilele trecute, că oraşul Craiova este model de bune practici la nivelul Comisiei Europe…
LIBERTY Galaţi, cel mai mare producător integrat de oţel din România, a raportat marţi că are rezultate foarte bune în al doilea t…
Cea mai frumoasă sărbătoare creștină ne adună pe toți în jurul mesei de Crăciun. Este un îndemn la bucurie și fapte bune. Nașterea…