O nouă epidemie ”debarcă” în țările vest europene: "monkeypox"
După Marea Britanie, Spania şi Portugalia au anunţat la rândul lor, miercuri, că au identificat aproximativ treizeci de cazuri sus…
După Marea Britanie, Spania şi Portugalia au anunţat la rândul lor, miercuri, că au identificat aproximativ treizeci de cazuri sus…
Craiova a fost gazda reprezentanților EUNIC România, rețeaua care reunește 19 de institute culturale europene și reprezentanțe cul…
"În vederea adoptării cadrului de reglementare necesar aplicării principiilor europene, ANRE a emis în această lună, Ordinul pentr…
Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean Galați a fost dotat cu o stație ORL ultramodernă, menită să asigure diagnostic…
Între anii 1969-1970, Palatul Administrativ din Baia Mare a fost edificat după planurile unui colectiv condus de arhitectul Mircea…
În cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Judeţean Galați, a fost aprobat parteneriatul cu Agenţia pentru Dezvoltare Region…
Partidele pro-europene ar putea avea un candidat comun la alegerile prezidențiale. astfel, ar putea fi împiedicată ascensiunea unu…
Gimnaştii români au reuşit calificarea în patru finale, la individual compus, inele, sărituri şi paralele, miercuri, la Campionate…
1.646.339 de certificate digitale europene COVID-19 au fost eliberate în România până la această dată. Cea mai mare parte dintre c…
Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a depus la Curtea de Apel București o plângere împotriv…
Partidul Mișcarea Populară își arată îngrijorarea față de decizia coaliției de guvernare (PSD – PNL – UDMR) de a aduce modificări…
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu rectorii din rețeaua RO European Universities. Cu aceast…
Premierul Nicolae Ciucă efectuează, în perioada 20-21 decembrie, o vizită la Bruxelles, pentru întrevederi cu înalţi oficiali ai i…
Primarul Capitalei a participat la Ateneu, la ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu, în cadrul Summitului…
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține, într-o scrisoare trimisă eurodeputatului Victor Negrescu, soluțiile p…
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni la Bucureşti, în cadrul seriei de vizite NextGenerationEU. Şefa CE…
Gabriel Eduardo Stan va aduce prima medalie României la Campionatele Europene de lupte Under-17 de la Bucureşti, după ce s-a calif…
Sportiva română Diana Elena Vlăsceanu a cucerit medalia de bronz la cat. 76 kg, joi, la Campionatele Europene de lupte Under-23 de…
Casa Cuza Voda este restaurată cu fonduri europene. Este vorba despre un proiect al Consiliului Județean Galați care costă peste t…
Franța va deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene (PRES FR) în primul semestru al anului 2022, marcând deschide…