Program prelungit la Evidența Populației Galați
Avându-se în vedere numărul crescut de solicitări de eliberare sau preschimbare a actelor de identitate din această perioadă, prog…
Avându-se în vedere numărul crescut de solicitări de eliberare sau preschimbare a actelor de identitate din această perioadă, prog…
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați organizează Festivalul Național de Comedie, ajuns la ediția a XXXIII-a, în perioada 8 – 16…
În conformitate cu art. 139 din Codul muncii și, respectiv, art. 63 pct. 63.3 din contractul colectiv de muncă 2022-2024, prima și…
În zilele de 15-18 septembrie, se va desfășura primul festival internațional de jazz din Galați, „Ro Danube International Jazz Fes…
Interesul pentru fondurile europene alocate prin Programul pentru Tranziție Justă este foarte ridicat în județul Galați, unde valo…
Reprezentanții Consiliului Județean Galați anunță că a fost semnat contractul de lucrări pentru modernizarea de la zero a Drumului…
Cinci școli speciale din județul Galați vor beneficia de dotări moderne pentru sălile de curs, laboratoarele de informatică, precu…
Secția de Neonatologie a Spitalului de Urgență din Galați a fost dotată cu o nouă serie de aparate moderne. Este vorba despre o in…
Consiliul Județean Galați implementează un amplu proiect de management al deșeurilor, o investiție de peste 100 de milioane de eu…
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat că luni, 16 mai, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre pentru…
Unitatea Medico-Socială Gănești a fost inaugurată marți, 23 septembrie, după finalizarea lucrărilor de modernizare a Pavilionului…
Președintele CJ Galați Costel Fotea: A început schimbarea sistemului de încălzire la Spitalul Județean, vechi de peste 60 de ani C…
O investiție de peste 100 de milioane de euro se realizează în județul Galați. Este vorba despre Sistemul de management integrat a…
Licitația „Proiecte tip Quick Wins” - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru reabilitarea parametrilor tehnici ai s…
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității Danubius Galați, Inspectoratul Școlar Județe…
Președintele CJ Galați, Costel Fotea, anunță că un nou proiect educaţional pentru elevii de gimnaziu se desfăşoară în această peri…
Consiliul Județean Galați și Consiliul Județean Brăila vor încheia un protocol de colaborare pentru realizarea unui aeroport regio…
Consiliul Județean Galați va depune spre finanțare cu fonduri europene un nou proiect de gestionare a deșeurilor. Este vorba despr…
Consiliul Județean Galați va depune pe fonduri europene un nou proiect de mediu, pentru a amenaja în cinci localități din județul…
Alei cu pavaj solar în Grădina Botanică. Este proiectul pe care Consiliul Județean Galați îl pregătește în acest moment pentru a f…