Casa Naţională de Pensii are un nou șef
Daniel Baciu a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Pensii Publice şi preşedint…
Daniel Baciu a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Pensii Publice şi preşedint…
Comitetul de supraveghere al Facebook şi-a amânat decizia cu privire la posibila revenire a fostului preşedinte american Donald Tr…
Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor, va asigura conducerea interimară a USR, după ce Dacian Cioloş şi-a dat demisia…
Vicepreședintele cu atribuții de președinte al Senatului, Robert Cazanciuc, a sesizat Curtea Constituțională cu privire la un posi…
Judecătoarea Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă președinte al CCR. Alegerile interne s-au desfășurat duminică. Tot duminică au d…
„În calitate de președinte al Consiliului Județean Ialomița, mi-am luat angajamentul ca instituția pe care o conduc să sprijine pr…
Până ieri, ne mândream că, în județul Vâlcea, în comuna Galicea, trăiește cel mai vârstnic veteran de război din lume, locotenentu…
”DSP-ul condus de pilele și rudele PNL-iștilor nu e în stare de nimic”, ”Gravidele mor cu zile plimbate între spitale”, ”Niciuna d…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că şeful statului, Klaus Iohannis, a schimbat definitiv „haina de preşedinte al României…
Social-democratul Marcel Ciolacu a anunțat că ar dori să colaboreze cu liberalul Ilie Bolojan. Este un partener pe care eu mi l-aș…
Marcel Ciolacu a reacţionat, miercuri seară, după declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, printr-un mesaj intitulat ”Totul pent…
"Vă amintiți?! Dumneavoastră și PNL ați ignorat încă de la bun început pandemia care venea peste România! Știu, e simplu să spui c…
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a anunţat vineri, după şedinţa conducerii partidului, că formațiunea pe care o conducere se…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că viitorul Republicii Moldova este doar spre Vest. Declarația a fost făcută în contextul în c…
Ceremonia de depunere a jurământului de către Ciprian-Ionuț Trifan, președintele ales al Consiliului Județean Vaslui, și noii cons…
Noul preşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) este Cecilia Radu, director general No…
Societatea Română Alzheimer anunță o nouă ediție a Conferinței Naționale Alzheimer. Evenimentul va avea loc în București, în perio…
Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal se întruneşte duminică, 10 aprilie, la Palatul Parlamentului, pentru alegere…
Partidul Național Liberal va organiza sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se va desfășura la Palatul Parlamentu…
Astăzi, am avut una dintre cele mai importante ședințe de Consiliu Județean. Am aprobat proiecte cu un impact major pentru județul…