Păi, parcă eram p-aici de 2000 de ani!
Expoziţia-eveniment dedicată uneia dintre cele mai misterioase culturi neolitice din România, "Civilizatia Gumelniţa. Viaţa în sud…
Expoziţia-eveniment dedicată uneia dintre cele mai misterioase culturi neolitice din România, "Civilizatia Gumelniţa. Viaţa în sud…
Piaţa de fashion online din România va depăşi pragul de un miliard de dolari până la finalul anului 2021, arată estimările incluse…
În România au murit, potrivit datelor oficiale, 49.115 de persoane confirmate cu COVID-19, de la începutul pandemiei și până mierc…
Parlamentul România a adoptat, vineri, bugetul de stat pentru anul în curs, după mai multe luni de întârziere și negocieri intense…
Parlamentul României va avea o ședință solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel. Ședinta solemnă c…
Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi consultări cu delegația Rheinmetall AG, condusă de CEO Armin Papperger, privind proiectul de…
Partidul Social Democrat și PES activists România au organizat la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian“, un evenimen…
Compania Națională de Investiții a semnat contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de mare viteză Bucure…
Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială din România după cifra de afaceri, se află pe primul loc în topul profiturilor din…
Pentagonulul a anunțat că 1.000 de militari americani urmează să ajungă în România în această lună. Purtătorul de cuvânt al Pentag…
Ion Ţiriac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis a anunţat, miercuri, că la întrecerile de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice…
CNAIR anunță că, începând cu 1 ianuarie 2026, va fi introdusă o restricție de circulație pe teritoriul Ungariei, pe Drumul Princip…
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a primit 256 de cereri de finanțare, în valoare de peste 10 milioa…
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost 4.104 cazuri noi de COVID-19. Alte 16 decese au fost rap…
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, anunță că începând din luna februarie, când Rusia a invadat Ucraina, România a fac…
Peste jumătate din școlile și grădinițele din România se află din 2 noiembrie, în scenariile galben și roșu, potrivit ultimelor da…
Potrivit analizei sectoriale, din ianuarie până în iulie, topul general pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este cond…
„Dispozițiile Ordonanței Militare nr. 2 trebuie înțelese și interpretate și în spiritul lor, rațiunea emiterii acestei ordonanțe f…
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță într-un comunicat de presă că în scurt timp va fi prima universitate din România car…
Comitetul Director Județean al Filialei PNL Galați a decis luni, 13 septembrie, cu majoritate de voturi, susținerea moțiunii „Româ…