Legea ar trebui să acţioneze peste tot în lume! Recomandat

10 mario 10 mario

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia a fost anunţată vineri de Curtea de Apel Bucureşti, într-un caz în care Mario Iorgulescu a fost acuzat de complicitate la răpire. Iorgulescu a fost condamnat în dosarul în care era acuzat că alături de alţi inculpaţi l-ar fi sechestrat şi bătut pe un tânar care le-a împrumutat bani şi care apoi i-ar fi cerut înapoi. Mario Iorgulescu a fost reţinut de procurori în 2016 pentru acest dosar. Mario Iorgulescu este cercetat şi pentru uciderea unei persoane, în urma accidentului produs în 2019. Fiul preşedintelui LPF se află în prezent în Italia, acolo unde ar fi în continuare în proces de recuperare după accidentul rutier în care este cercetat pentru uciderea unei persoane. Pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis, pe 15 mai 2020, un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat european de arestare transmis la data de 19 mai 2020 autorităţilor judiciare competente din Italia, în vederea arestării şi predării inculpatului către autorităţile judiciare române. Până în prezent, mandatul european de arestare nu a fost pus în executare. Asta nu este prima dată când se întâmplă cu "beizadelele" oamenilor mari care poate au muncit mult la viaţa lor să ajungă unde au ajuns, numai că punând cariera în faţa vieţii de zi cu zi, au uitat şi de educaţia copiilor. Păcat, mare păcat! Pentru tatăl lui, nu pentru el!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display