Procurorii de la Parchetul General ridică joi documente de la sediul companiei City Insurance, în cadrul unui dosar penal deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Reprezentantii Parchetului General au susţinut că nu este vorba de percheziţii, însă sunt ridicate documente de la compania de asigurări. "Astăzi, 23 septembrie 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în baza delegării emise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pun în aplicare o ordonanţă de ridicare de înscrisuri. Cercetările sunt efectuate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, spălare a banilor, fals şi abuz în serviciu şi vizează activitatea unei societăţi de asigurare-reasigurare", a informat Poliţia Capitalei. Un alt dosar penal cu privire la compania de asigurari de află în lucru şi la DIICOT, pentru săvârşirea infractiunilor de grup infracţional organizat, bancrută frauduloasă, delapidare, fals informatic şi uz de fals. Acest dosar a fost deschis în urmă cu câteva luni, ca urmare a unei sesizări depuse de City Insurance şi care ar viza mai mulţi fosti şi actuali angajaţi ai companiei. Pe 17 septembrie, ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii. În perioada 2014 - 2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei, şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.
Vlad Cristian Timiş şi Daniel Florin Stoian, acuzaţi de trafic de droguri, au fost prezenţi la Curtea de Apel din Craiova. Ambii au contestat măsura de arest preventiv dispusă împotriva lor. Şedinţa s-a ţinut în Camera de Consiliu, iar decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova este definitivă. Contestatiile celor doi tineri au fost respinse ca fiind nefondate. „În baza art..204 C.pr.pen., respinge contestaţiile, declarate de inculpaţii Stoian Daniel Florin şi Timiş Vlad Cristian, împotriva încheierii nr. 207 din 14 septembrie 2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, pronunţată în dosarul nr. 5591/63/2021/a2, ca nefondate. În temeiul art 275 alin 2 C.pr.pen., obligă inculpaţii Stoian Daniel Florin şi Timiş Vlad Cristian la plata sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului. În temeiul art. 275 alin.6 C.pr.pen., onorariul avocaţilor din oficiu rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 21 septembrie 2021, se menţionează în hotărârea magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova. Fiul lui Radu Timiş, patronul firmei de mezeluri Cris-Tim, a fost arestat preventiv marţi, 14 septembrie, iar decizia a aparţinut magistraţilor de la Tribunalul Dolj. Procurorii DIICOT aveau de mai mult timp informaţii că Vlad Cristian Timiş nu este doar consumator de cocaină, iar dovada că ar fi implicat şi în traficul de droguri a venit în urmă cu o săptămână. Mai întâi procurorii l-au filat pe Daniel Florin Stoian, un tânăr de 21 de ani, în timp ce vindea cocaină în Cornu, Prahova. După efectuarea tranzacţiei, Stoian s-a întâlnit cu Vlad Timiş, în vârstă de 22 de ani, pentru a-i da banii de pe urma vânzării drogurilor. În momentul în care s-a realizat flagrantul, Timiş tocmai se drogase cu cocaină.
Peste 37 de tone de deşeuri metalice şi din plastic venite din Bulgaria au fost oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. ''În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetăţeni bulgari cu vârste de 40, respectiv 56 de ani. Primul şofer transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cantitatea de 23.800 de kilograme deşeuri metalice, iar cel de-al doilea şofer transporta cantitatea de 13.780 de kilograme deşeuri din plastic. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu'', se arată marţi într-un comunicat al ITPF Giurgiu. În urma verificarilor efectuate, comisarii de mediu au stabilit că documentele de transfer prezentate autorităţilor de control erau incomplete. Deşeurile erau încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie societăţi comerciale din judeţele Buzău şi Călăraşi. Având în vedere că documentele de transfer erau incomplete, autorităţile de frontieră nu au permis accesul pe teritoriul României în cazul celor două mijloace de transport, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.
Un turc şi un tunisian au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascunşi în portbagajul unui autoturism, respectiv deasupra roţii de rezervă a unui automarfar, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea. "În data de 17.09.2021, în jurul orei 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Cehia, însoţit de un alt cetăţean bulgar în calitate de pasager. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, a fost descoperit, ascuns într-un locaş special amenajat între bancheta din spate şi portbagajul autoturismului, un cetăţean străin. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări", se menţionează în comunicat. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana descoperită ascunsă în mijlocul de transport este un cetăţean turc, în vârstă de 35 ani. "Ca urmare a celor constatate, cei doi cetăţeni bulgari sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale", precizează sursa citată. Potrivit comunicatului, duminică, în jurul orei 15.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean sârb, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Serbia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, echipamente medicale pentru o societate comercială din Germania. "În urma efectuarii controlului amănunţit al mijlocului de transport, a fost descoperit ascuns deasupra locului destinat roţii de rezervă un cetăţean tunisian, în vârsta de 18 ani. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale", precizează purtatorul de cuvânt al ITPF Oradea, Laura Beatrice Bondar.
Poliţiştii de frontieră din Botoşani au făcut uz de armă în cadrul unei acţiuni de prindere a mai multor persoane care au introdus ilegal în România din Ucraina peste 6.000 de pachete de ţigări, potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Dărăbani au observat la malul râului Prut, pe raza localităţii Teioasa, mai multe persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Ei au intervenit pentru oprirea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, cei vizaţi nu s-au supus şi au fugit, în acel moment impunându-se utilizarea armamentului din dotare, a precizat ITPF Iaşi. "Colegii noştri au folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, dar, profitând de configuraţia terenului împădurit şi a întunericului, acestea au fugit spre râul Prut. În cel mai scurt timp au fost anunţate autorităţile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului", a informat sursa citată. În urma cercetării amanunţite a zonei, poliţiştii de frontieră din Botoşani au descoperit pe malul râului Prut patru colete în care se aflau 6.150 de pachete de ţigări, fără timbru de acciză, a căror valoare este estimată la 86.000 de lei.
Fostul acţionar al lui Dinamo, Dragoş Săvulescu, spune că vrea să ceară daune pentru că statul român a încercat să-l aresteze şi să-l aducă în ţară pentru a-şi executa mandatul de condamnare definitivă de 5 ani şi jumătate. „Am pierdut bani şi timp, am suferit foarte mult din cauza atacurilor venite din mass-media, care se bazau pe ştiri false. Am suferit daune psihologice, soţia mea nici măcar nu putea dormi şi mânca. Sănătatea noastră, imaginea noastră, viaţa noastră, afacerile noastre au fost afectate. Trebuie să cerem guvernului român să plătească pentru acest prejudiciu grav şi cred că avem multe motive legitime să pretindem acest lucru”, a spus Dragoş Săvulescu, potrivit Telekom Sport. Dragoş Săvulescu a povestit cum a fost reţinut de poliţiştii greci în urma unei operaţiuni de amploare. „Pe 8 august, stăteam cu prietenii la un restaurant de peşte. Cineva a venit brusc în spatele meu, era poliţist şi m-a întrebat dacă sunt Dragoş Săvulescu. Apoi mi-a spus să-l urmez. A fost o operaţiune imensă de arestare, cu 30-40 de membri ai poliţiei şi cu motociclete ale autorităţilor. Mi-au încătuşat bodyguarzii. Legea este clară, deci nu exista nicio posibilitate de extrădare. Dacă, în teorie, aş fi ajuns în România, viaţa mea ar fi fost cu siguranţă în pericol, pentru că am devenit un puternic adversar al justiţiei române, după ce m-am confruntat cu o astfel de nedreptate. Acum, simt că predomină sentimentul de dreptate, ceea ce este rar pentru mine, deoarece am trăit sentimente negative despre justiţie până acum, trăind în România. Această fostă ţară comunistă a arătat că nu are încă cultura unui stat de drept. Din această cauză am suferit timp de 16 ani abuzurile autorităţilor, deoarece cazul meu a început în România”, a mărturisit Dragoş Săvulescu.
Cinci persoane sunt audiate, vineri, de poliţiştii din Vatra Dornei, după ce membrii unei echipe care filma un documentar despre defrişările ilegale au fost agresaţi de mai mulţi indivizi. "La sediul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei sunt deja cinci persoane care au fost implicate în altercaţia de aseară, care sunt supuse activităţilor procedurale, respectiv sunt audiate cu privire la eveniment. Am constituit din oficiu dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere şi continuăm activităţile procedurale. Sperăm noi că după efectuarea acestor audieri şi sub coordonarea procurorului de caz, bineînţeles şi cu administrarea celuilalt material probator pe care îl vom identifica în cadrul cercetărilor, să fie şi destule motive pentru a se dispune şi măsuri procesuale", a declarat vineri, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, comisarul şef Ionuţ Epureanu. El a confirmat că printre persoanele conduse la audieri se numără şi proprietarul pădurii în care a avut loc incidentul, precum şi un inginer silvic, dar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. "Vrem să stabilim cu exactitate şi numărul acestora şi calitatea pe care au avut-o în ducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, să vedem cu exactitate care dintre persoane a fost implicată, gradul de implicare şi individualizarea vinei fiecăruia şi ulterior să poată fi dispuse şi măsurile legale faţă de aceştia", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. Taaare sunt curios ce pedepse vor primi infractorii!
Vlad-Cristian Timiş, fiul patronului Cris-Tim, a fost arestat preventiv, marţi, pentru trafic de droguri de mare risc, în urma unei operaţiuni de flagrant, organizată de către DIICOT. Decizia de arestare preventivă, dată de Tribunalul Dolj, poate fi contestată. „În temeiul art.226 din C.pr.pen. art.223 alin.2 din Codul de procedură penală rap. la art.202 alin. 1, 3 si 4 lit. e din C.pr.pen. admite propunerea de arestare preventivă formulata de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Timiş Vlad-Cristian pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14 septembrie 2021 şi până la data de 13 octombrie 2021, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stoian Daniel-Florin pe o durata de 30 de zile, începând cu data de 14 septembrie 2021 şi pâna la data de 13 octombrie 2021, inclusiv. Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art.275 alin.6 C.p.p. cheltuielile privind avocaţii din oficiu rămân în sarcina statului cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 14.09.2021, ora 20.35”, arată instanţa. “Iniţial a fost prins un tânar de 21 de ani când vindea cocaina în Cornu, judeţul Prahova. Apoi, a fost prins în flagrant, fiul lui Timiş, un băiat de 22 de ani, când intenţiona să ridice banii de pe cocaină de la primul. La momentul flagrantului a fost şi testat şi găsit cu cocaină”, potrivit unor surse Gold FM. Afacerea deţinută de Radu Timiş este una dintre cele mai de succes din România. Supranumit „Regele Mezelurilor”, acesta a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, EDIŢIA 2020.
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Alaăuri de el au mai primit condamnări Gheorghe Ştefan „Pinalti”, fosta şefă CNA Laura Corina Georgescu, precum şi Narcisa Iorga, fostă membră a CNA. Şi Laura Georgescu, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului a ajuns în custodia Poliţiei, urmând să fie încarcerată pentru a executa pedeapsa de 4 ani şi 4 luni de închisoare primită în dosarul Giga TV, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. "Având în vedere decizia instanţei, astăzi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigatii Criminale a pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unei femei de 55 de ani. Cea în cauză este în custodia poliţiştilor, urmând a fi încarcerată", a informat Poliţia Capitalei.Viorel Hrebenciuc a fost ridiciat de acasă de poliţişti puţin după ora 18.00 şi dus la Penitenciarul Rahova, unde urmează să petreacă o perioadă de carantinâă, potrivit procedurilor. Potrivit unor surse Digi24, fostul deputat PSD se pregătea să meargă să se predea singur, dar s-a întâlnit în curtea vilei sale cu poliţiştii veniţi să pună în aplicare mandatul de executare. Uitaţi şi voi, măi oameni buni, un om care se predă singur, aţi mai văzut aşa ceva?
Procurorii DIICOT Iaşi au descins, luni seara, la sediul publicaţiei Buna Ziua Iaşi (BZI) unde au facut percheziţii, au ridicat mai multe calculatoare dar şi pe un reporter al publicaţiei, totul în legatură cu un material al acestuia privind o faptă de pornografie infantilă, afirmă surse judiciare pentru STIRIPESURSE. Potrivit surselor citate, la momentul difuzării acestei ştiri, doi bărbaţi sunt reţinuţi de DIICOT Iaşi pentru fapta de viol şi pornografie infantilă, respectiv cu copila care apare în filmările date de către publicaţie în cadrul materialului. Sursele citate explică pentru STIRIPESURSE că publicaţiei i-a mai fost atrasă atenţia şi în trecut să nu mai difuzeze materiale cu caracter pornografic, mai ales dacă acestea includ minori, acest lucru intrând sub incidenţa legii penale. Cu toate acestea sursele citate nu pot preciza dacă în afară de reporterul care a semnat materialul ce conţinea videoclip explicit cu conţinut pornografic infantil mai sunt vizate şi alte persoane din structura publicaţiei de presă ieşene. Cei doi bărbaţi reţinuţi vor fi prezentaţi marţi unui judecător de drepturi şi libertăţi cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.