Comunicate

Haide măi, că am glumit şi eu mai scump!

Ion Rădoi, liderul sindicatului de la Metrou, încasa taxe de până la 200.000 de euro pentru subînchirierea spaţiilor comerciale. Este una dintre acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA, conform G4Media. Ion Rădoi şi partenera sa au fost puşi sub control judiciar, într-un dosar deschis după ce Ministerul Transporturilor a reclamat că, în ultimii 3 ani, sindicatul a încasat ilegal chirii pentru chioşcurile din staţiile de metrou. Cristian Popescu Piedone a transmis, în urma publicării stenogramelor DNA, că i-a cerut "în glumă" lui Ion Rădoi "jumăte de staţie la Izvor". Edilul Sectorului 5 susţine că a emis încă din 11 iunie autorizaţia de demolare pentru chioşcurile pentru staţiile de metrou din sector şi că a respectat legea. "Am făcut un spirit de glumă în stilul meu caracteristic. Cum să zic, şi la telefon, să mi se dea jumătate de staţie, păi ce, am înnebunit?  Fiecare e pe lege, eu am spus în convorbire că sunt pe lege. Una a fost la telefon, alta sunt documentele. Am zis-o într-un spirit de glumă. Hai să fim serioşi, am aproape 28 de ani în administraţie, nu pot face asemenea greşeli elementare. Am glumit, da, una a fost vorba, alta actele derulate conform legii", susţine primarul Sectorului 5, într-un răspuns pentru Digi24.

Evaluați acest articol
(0 voturi)