Acum 150 de ani se năştea "Crăişorul munţilor"

Motto: „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele” – fragment din testamentul lui Avram Iancu. Avram Iancu, avocat, personalitate marcantă a istoriei paşoptiste a României, s-a născut cu 150 de ani în urmă, la Vidra de sus (astăzi comuna Avram Iancu) din judeţul Alba, în anul 1824, „pe vremea cireşelor”, într-o familie de moţi înstăriţi. După absolvirea facultăţii, cu calificativul „eminent”, în anul 1845, Avram Iancu nu a putut profesa ca avocat pentru că nu era nobil ci plebeu.
Va merge la Târgu Mureş unde devine practicant la Curtea de Apel a Transilvaniei (aşa numita Tablă Regească), cu scopul de a se pregăti în meseria de avocat, a cărei atestare o primeşte în anul 1848. Mare iubitor de neam şi ţară, Avram Iancu intră în opoziţie cu politica acelor vremuri, astfel că, în preajma izbucnirii revoluţiei, se afla în elita intelectulităţii româneşti din Ardeal. După anexarea la Ungaria şi după ce guvernatorul Teleki a trecut la măsuri dure împotriva românilor, la 30 aprilie 1848 se decide organizarea, la Blaj, în 15 mai a unei Mari Adunări Naţionale, ce avea să se constituie într-o demonstraţie de forţă şi solidaritate naţională românească.
După Adunare, au fost organizate legiuni româneşti care au respins forţele militare maghiare ce încercau să pătrundă în munţi, Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac au susţinut necesitatea de a se ajunge la un acord între conducătorii Revoluţiei Române şi ai celei maghiare, însă tratativele încercate între cele două părţi au eşuat.
În timpul Revoluţiei, Avram Iancu a fost conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, cu ajutorul cărora a organizat apărarea în acea zonă. A respins multe atacuri ale armatei maghiare care erau superioare atât ca număr cât şi ca armament, câştigându-şi astfel numele de „Craiul (crăişorul) munţilor”.