Cultură

Clasament în industria filmului american

"Uncharted", regizat de Ruben Fleischer, cu actorul britanic Tom Holland în rol principal, a strâns 44,1 milioane de dolari în weekendul de lansare în Statele Unite.
Se aşteaptă ca adaptarea jocului video, produsă de Sony, să genereze venituri de 52 de milioane de dolari din 4.275 de cinematografe până luni. De-a lungul weekend-ului, filmul a avut venituri de 55,4 milioane de dolari în 62 de ţări şi a depăşit 100 de milioane de dolari la nivel mondial, conform news.ro.
Nathan Drake (Tom Holland) este recrutat de experimentatul vânător de comori Victor „Sully” Sullivan (Mark Wahlberg) pentru a recupera o avere adunată de Ferdinand Magellan şi pierdută cu 500 de ani în urma de Casa Moncada. Filmul de aventuri „Dog” (United Artists Releasing) cu Channing Tatum s-a clasat pe locul doi cu 15,1 milioane de dolari din 3,677 de cinematografe. Cu un buget de 15 milioane de dolari, „Dog” este deja un câştigător pentru Tatum, care a regizat filmul cu Reid Carolin, ca şi MGM, care a produs filmul alături de FilmNation Entertainment.
Thrillerul de acţiune cu Liam Neeson „Blacklight” (distribuit de Briarcliff Entertainment) a coborât patru locuri, în al doilea weekend de la premieră, până pe cinci, şi a generat venituri de 1,7 milioane de dolari. Filmul horror „The Cursed” (LD Entertainment), regizat de Sean Ellis, cu Boyd Holbrook, a debutat pe locul zece în clasamentul nord-american, cu 1,7 milioane de dolari.

Evaluați acest articol
(0 voturi)