Cultură

De şapte mii de ani sub pământ

Un sanctuar preistoric vechi de şapte mii de ani a fost descoperit în timpul săpăturilor exploratorilor de-a lungul noului tronson al autostrăzii Hemus. Săpăturile arheologice au fost efectuate în Lotul 4, în zona dintre satele Doyrentsi şi Drenov din regiunea Loveci. Centrul ritualic datează de la sfârşitul mileniului al VI-lea î.Hr. şi începutul mileniului al V-lea î.Hr., a declarat joi pentru BTA academicianul Vassil Nikolov de la Institutul Naţional de Arheologie din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe, care conduce săpăturile împreună cu Galina Samichkova. În timpul săpăturilor, arheologii au descoperit vase ceramice bogat decorate şi oase de animale, care urmează să fie analizate şi ulterior etichetate şi datate. Potrivit academicianului Nikolov, atunci când este descoperit un astfel de centru ritualic, în apropiere se află de obicei rămăşiţele unor aşezări. Circa 20 de complexuri au fost descoperite până acum, unele formate din mai multe gropi, după cum arată studiul geofizic iniţial. "Odată cu descoperirea stratului de humus, dăm peste alte structuri pe care cercetările geofizice nu reuşesc întotdeauna să le descopere. Când vom studia întreaga zonă, vor fi găsite mult mai multe complexuri", a declarat Nikolov, potrivit Agerpres.ro. "În aceste locuri s-a dezvoltat o civilizaţie puternică, pe care o studiem deja cu succes, care se pare că a fost prima civilizaţie europeană. De fapt, pământurile bulgare se află în centrul acestei regiuni unde s-a dezvoltat prima civilizaţie europeană, care acoperea Balcanii Centrali de Est şi nordul Greciei de astăzi. Aceasta s-a întâmplat de la sfârşitul mileniului al VII-lea î.Hr. până la sfârşitul mileniului al V-lea î.Hr. când un colaps climatic a distrus această civilizaţie", a precizat academicianul Vassil Nikolov.

Evaluați acest articol
(0 voturi)